Anișoara este o tânără drăguță, plină de visuri și speranțe. Are 31 de ani, e divorțată și visează la o casă modestă în care să se simtă confortabil alături de Sofia, fiica sa de nouă ani. Greutățile cu care se confruntă zi de zi sunt destul de mari. Pe lângă lipsurile materiale mai suferă și de o boală pe care nimeni nu și-a dorit-o și nu și-o dorește. Cu cinci ani în urmă a fost infectată cu virusul HIV. Duce un mod de viață normal, nu i se citește boala pe chip și nu face o dramă din suferințele ei. A decis să-și facă publică povestea.

S-a născut dintr-o dragoste mare

Dar s-o începem cu începutul. Anișoara s-a născut dintr-o dragoste mare în centrul republicii. Maică-sa, crescută la orfelinat, era la 18 ani de o frumusețe răpitoare. Avea părul negru, făcut inele, ce năvălea în șuvițe cârlionțate pe umeri și pe spate, ochii verzi pătrunzători, o talie foarte subțire și, în general, un corp atât de perfect, de parcă ar fi fost sculptat de cel mai iscusit sculptor de pe pământ. Taică-său când a văzut-o, inima i s-a aprins și era gata să-și deie și sufletul ca să fie cel ales de frumoasa domnișoară. A fost printre norocoși, domnișoara l-a ales. Și el, nebun de dragoste, a dus-o acasă la părinți. Dar părinții, oameni înstăriți, când au aflat că viitoarea noră e crescută la casa de copii, au strâmbat din nas. Împotriva voinței lor, tinerii și-au înregistrat căsătoria. Însă nu a fost o căsnicie de durată, a ținut numai cinci ani. Nemaiputând suporta sâcâielile și vorbele grele pe care i le arunca soacra zilnic, într-o dimineață, tânăra soață și-a strâns lucrurile într-o geantă, a luat-o pe Anișoara de mânuță și a plecat pentru totdeauna din casa ce-i adusese mai multă amărăciune decât bucurie.

Un dor se duce, altul vine

Ajunsă la gară, stătea tristă, abătută, rătăcită și se gândea în care direcție s-o apuce, când de ea s- a apropiat cel care avea să-i devină al doilea soț și cu care convieţuieşte până în prezent. Femeia și-a deschis sufletul în fața lui. Bărbatul, bun la inimă, milos, cu intenții serioase, a căzut în genunchi și i-a cerut mâna în văzul tuturor chiar acolo la gară. În aceeași zi, a adus-o la casa lui de la nordul republicii. Anișoara avea patru ani atunci. Tatăl vitreg a lipit-o de inimă din primele clipe de cunoștință. Peste un an a venit pe lume Lucica, sora Anișoarei. Fetele creșteau ocrotite de dragostea părinților la adăpostul gândurilor bune.

Tatăl vitreg o iubea pe Anișoara ca pe propriul copil. Iată ce spune ea despre el: „Tatăl meu de-al doilea mi-a fost și-mi este ca un tată adevărat. Nu a făcut niciodată diferenţă între mine și soră-mea. Poate chiar mai multă atenție îmi acorda mie. Eu eram băiatul tatei. Mergeam cu el peste tot: și în câmp, și la reparația mașinii, și la făcut curat prin curte. De la el mi se trage dragostea față de pământ și de munca fizică în jurul casei. Eu sunt mai altfel decât alte femei. Pregătirea bucatelor și ordinea prin casă le fac din datorie, nu din plăcere. Îmi place mai mult să muncesc pe afară…”.

Timp de 16 ani, tatăl biologic nu a venit niciodată să o vadă. Era supărat că fosta soție, adică mama Anișoarei, s-a grăbit să se recăsătorească, plecând de acasă fără să-l pună la curent.

Revedere după 16 ani cu tatăl biologic

Anișoara era studentă în anul IV când și-a pus în gând să-l caute. A făcut-o pe ascuns ca nu cumva să-l jignească pe tatăl vitreg. Într-o zi de primăvară, a pornit spre centrul republicii. L-a găsit pe cel căutat fără prea mare efort. Adresa o avea de la maică-sa. Întâlnirea a fost emoţionantă. Tata, cu lacrimi în ochi, și-a îmbrățișat fiica: „Ce mare și ce frumoasă te-ai făcut, draga tatei! Ți-am dus dorul mereu, dar nu mi-am putut călca pe inimă să vin să te văd. Aș vrea să restabilim relația, să ne vedem de acum încolo cât mai des cu putință”. Și au început să se întâlnească mai des. Într-o zi, i-a telefonat și a chemat-o la el. Fata tocmai trecea prin niște momente de tristețe. Iubitul cu care se cunoștea din copilărie o părăsise. Plecat la muncă peste hotare ca să câștige bani pentru nuntă, s-a încurcat cu o altă fată pe care a lăsat-o gravidă și astfel s-a văzut nevoit să se căsătorească cu ea. Și ziceam că tatăl biologic o invitase pe Anișoara la el. Fata s-a dus.

L-a găsit, făcând reparații în apartament, ajutat de un tânăr. „Uite ce băiat bravo mă ajută! Ar fi bine să stabiliți o relație”, i-a zis tatăl. Anișoara s-a uitat la el, apoi la băiat. Băiatul avea înfățișare plăcută: înalt, subțire, cu ochii negri și părul castaniu. Au făcut cunoștință. Îl chema Liviu și era cu patru ani mai mare decât dânsa. Nu avea nicio ocupație, dar se pricepea bine la lucrări de construcții. Era dintr-o familie de oameni simpli. Mai avea o soră și un frate geamăn. Deși băiatul nu a trezit în inima ei fiori, s-au căsătorit după trei luni. „Am făcut-o mai mult ca să-i demonstrez fostului iubit că nu eram fată de lepădat. Și m-am mai gândit că Liviu e un băiat deja copt – dacă eu nu-l iubesc, măcar el o să mă iubească. Dar, după ce l-am cunoscut mai bine, am înțeles că e gol pe dinăuntru”, continuă firul poveștii Anișoara.

Păruirea curvelor

După un an de căsnicie, s-a creat o situație foarte des întâlnită în cupluri. Odată cu venirea pe lume a copilului, au început neînţelegerile. Păreri contradictorii, opinii diferite, certuri. Socrii le-au dat o căsuţă la amândoi frații gemeni. În jumătate de casă locuia tânăra familie, în cealaltă fratele geamăn care era necăsătorit. Anișoara se dedica familiei. Făcea și lucrul în casă și lucrul pe afară. Liviu a început să lipsească nopțile de acasă. Într-o zi, i-a zis soției: „Cu tine nu este interesant. Tu nu bei nici vin, nici bere, nici rachiu…” și a ieșit din casă. A venit după trei zile. Anișoara nu știa pe unde a hoinărit. Dar tot mai des auzea gălăgie peste perete în locuința fratelui geamăn.

Așa au trecut aproape patru ani. Între timp, tânăra mamă s-a angajat la un ONG. Banii câştigaţi nu-i declara acasă, dar îi transfera pe contul său bancar. Sofia creștea. Ea o ducea la grădiniță, ea o aducea acasă. Iar Liviu se îndepărta tot mai mult de familie, tot mai des lipsea de acasă. Într-un amurg, cum stătea ea îngândurată și privea pe geam, și-a văzut soțul și fratele său geamăn mergând la braț cu două târfe binecunoscute în orășel. Erau „aghesmuite” binișor. Se apropiau de poartă. N-a trecut mult timp și peste perete a început cheful. Liviu nu dase pe acasă de trei zile.

Anișoara povestește: „Turbam, nu alta. Ce să fac? S-o las singură pe Sofia în casă? Nu! M-am dus la socri cu fata de mână și le spun care-i „cozul”. Mama soacră îi lua apărarea lui Liviu zicând că doar frate-său necăsătorit se distrează cu desfrânate. Atunci am lăsat-o pe Sofia la ei și m-am întors acasă înfuriată. I-am zărit de departe pe frați, intrând în magazin. Se duseseră după mâncare și băutură. Repejor m-am apropiat de ușă. Am bătut așa cum auzeam eu de peste perete că bat ei. Curvele mi-au deschis. Au făcut ochii mari, când m-au văzut. Fără prea multă introducere, am trecut la atac. Le-am flocăit bine, numindu-le cu cele mai urâte cuvinte. Apoi le-am scos de păr pe rând afară. Pe una am scos-o desculță și așa a și plecat. Era iarnă. În timp ce am ieșit cu a doua păruind-o, au apărut la orizont și donjuanii. Și ca să vezi nedreptate! Liviu, în loc să fie de partea mea, i-a luat apărarea ei…”

Nina Neculce