Decizie istorică a justiției britanice. Brexit nu poate fi declanșat fără acordul Parlamentului

Decizie istorică a justiției britanice. Brexit nu poate fi declanșat fără acordul Parlamentului

Înalta Curte de Justiție de la Londra a decis că premierul Theresa May nu poate declanșa procedura Brexit fără a primi acordul Parlamentului în prealabil.

Guvernul britanic a anunţat, la scurt timp, că va face apel la decizia Înaltei Curţi de la Londra.

Planurile pentru Brexit au fost contestate în instanță, într-un caz cu implicații constituționale majore.

A fost pus în discuție raportul de putere dintre Parlament și Guvern.

Premierul Theresa May a susținut de mai multe ori că va declanșa procesul de ieșire din Uniunea Europeană până la data de 31 martie 2017.

Cazul este privit ca cea mai importantă cauză constituțională din ultimele generații.

Sursa: antena3.ro