1.000 de morți în Haiti din cauza uraganului Matthew

1.000 de morți în Haiti din cauza uraganului Matthew

Bilanțul deceselor provocate de uraganul Matthew în Haiti a crescut la 1.000 de morți. În același timp, o parte dintre morți au fost deja îngropați în gropi comune, relatează Reuters.

Uraganul, cel mai puternic care a lovit Caraibele în ultimul deceniu, a ajuns în Haiti marţi, unde a provocat ploi torenţiale şi rafale de vânt cu viteze de până la 233 de kilometri pe oră. Potrivit unui bilanţ realizat de Reuters, circa 1.000 de oameni au fost ucişi de furtuna extrem de violentă.

Autorităţile au fost nevoite să înceapă să îngroape morţii în gropi comune în localitatea Jeremie, deoarece cadavrele începeau să se descompună, a declarat un oficial guvernamental din regiunea Grand Anse, aflată în vestul Haiti.

El a anunţat că 522 de oameni au murit numai la Grand Anse.

Un bilanţ realizat de primari din 15 dintre cele 18 municipalităţi din Departamentul Sud (sudul insulei) arată că 386 de oameni au murit acolo. În restul ţării, alte 92 de persoane şi-au pierdut viaţa. Cu toate acestea, un număr oficial este greu de stabilit, căci unele zone devastate sunt în continuare izolate.

În prezent, autoritățile se tem de o epidemie de holeră. 13 oameni au murit deja din cauza acestei boli, iar alți zeci sunt bolnavi. Prin urmare, prioritatea Guvernului este să trimită apă, mâncare şi medicamente miilor de oameni refugiaţi în adăposturi.

Holera provoacă diaree puternică şi poate duce la deces în câteva ore, dacă nu este tratată. Boala se transmite prin apa contaminată şi are o perioadă scurtă de incubare, ceea ce duce la epidemii masive în scurt timp.

Sursa: libertatea.ro