Igor Dobrovolschi a fost desemnat noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal

Igor Dobrovolschi a fost desemnat noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal

Federaţia de Fotbal din Moldova a decis astăzi cine va fi şeful băncii tehnice a selecţionatei naţionale după demisia lui Alexandru Curtianu şi interimatul scurt al lui Ştefan Stoica, informează jurnal.md

Astfel, campionul olimpic Igor Dobrovolski, care a mai antrenat lotul naţional între 2006 şi 2009, când a stabilit cel mai bun loc în clasamentul mondial, 37 FIFA, va conduce tricolorii în campania preliminară pentru Campionatul Mondial 2018.

Pentru funcţia de selecţioner au mai candidat Ion Testemiţanu şi Lilian Popescu.

Moldova face parte din grupa D a turneului preliminar pentru Rusia 2018, alături de Ţara Galilor, Austria, Serbia, Irlanda şi Georgia. Primul meci oficial al tehnicianului va fi în deplasarea din Ţara Galilor.

Dobrovolski a mai trecut pe la Tiligul Tiraspol, Dacia Chişinău, Veris Chişinău şi Sahalin din Rusia. Cu Dacia Chişinău, Dobrovolski a obţinut titlul de campioană naţională, în 2011, oprind hegemonia lui Sheriff Tiraspol, care venea după un deceniu de titluri cucerite în fiecare an.

Selecţionata noastră debutează în 2016 cu o serie de meciuri amicale în cadrul unui cantonament în Turcia, în februarie. Deocamdată nu se cunosc adversarii tricolorilor.
Foto: fmf.md