Cadoul inedit oferit prinţului William şi soţiei sale, într-o vizită la Cambridge

Cadoul inedit oferit prinţului William şi soţiei sale, într-o vizită la Cambridge

Prinţul William şi soţia sa au primit, într-o vizită la Cambridge, un cadou inedit din partea unei britanice, informează mediafax.ro

O britanică vizibil emoţionată, care îşi doreşte foarte mult ca prinţul William şi soţia lui Catherine să aibă un copil în viitorul apropiat, le-a oferit acestora o salopetă pentru bebeluşi, miercuri, cu ocazia primei vizite pe care cuplul princiar britanic a efectuat-o la Cambridge.

În timp ce ducele şi ducesa de Cambridge – titlurile oficiale pe care prinţul William şi soţia sa le-au primit după căsătoria lor, celebrată în aprilie 2011 – făceau o „baie de mulţime” în centrul acestui oraş universitar britanic, o tânără mamă i-a oferit prinţului William acel articol vestimentar pentru bebeluşi, pe care erau brodate un desen reprezentând un elicopter şi textul „micul copilot al tatălui meu”.

Cadoul face aluzie la meseria prinţului William, care este pilot de elicopter în cadrul Forţelor Aeriene Regale (Royal Air Force) şi participă la misiuni de monitorizare şi de salvare.

„Am tricotat această salopetă prevăzând venirea pe lume a bebeluşului său. Când i-am dat-o, el a spus: «voi păstra asta» şi i-a dat-o unui asistent”, a declarat Samantha Hill, în vârstă de 27 de ani, care a venit la Cambridge din satul vecin Sudbury, cu fiica ei în vârstă de patru săptămâni, pentru a vedea de aproape cuplul princiar.

Cu ocazia unui turneu în Singapore, în septembrie, în cadrul unui turneu organizat pentru a celebra jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a, presa internaţională a relatat pe larg declaraţiile prinţului William, care şi-a exprimat dorinţa de a avea „doi copii” cu soţia sa Catherine.

La Cambridge, cuplul princiar s-a întâlnit cu studenţii şi profesorii de la această renumită universitate britanică şi a vizitat un centru pentru persoanele fără adăpost, administrat de fundaţia de caritate Jimmy’s.

Una dintre persoanele asistate, un bărbat italian în vârstă de 43 de ani, a sărutat mâna ducesei Catherine, care purta o rochie MaxMara şi un pardesiu roz pal, şi a complimentat-o pentru felul în care arată.

„Mă faceţi să roşesc”, a declarat ducesa de Cambridge.

„Şi dumneavoastră mă faceţi să roşesc, sunteţi o femeie frumoasă”, i-a răspuns Carmelo Giammona, un şomer care beneficiază de sprijinul acordat de această asociaţie de caritate de aproximativ două săptămâni.
Imagine: Mediafax Foto/AFP