Din Boston, în drum spre un training, Denis Doni ne spune povestea sa şi ne vorbeşte de aventura lui americană. De şapte ani face fotografie, iar cât a stat în Chişinău a înregistrat colaborări cu reviste autohtone sau a făcut poze ce au înfrumuseţat pereţii unor localuri de aici, în nenumărate rânduri fiind invitat şi în calitate de fotograf pe la petrecerile private ale moldovenilor.
Dar cum este în continuă căutare a perfecţiunii în artă şi de creştere profesională, a decis să plece în America. Însă până a afla mai multe despre aventura sa americană şi despre modul inedit de a o prezenta în lucrările sale, ne-am dorit să aflăm cum a fost startul.

De la cibernetică la arta fotografică

De fapt, aparatul de fotografiat a fost cel care l-a ales pe el şi asta deoarece încă de pe băncile şcolii tânărul îşi dorea să studieze altceva – informatica. Când a ajuns să dea la facultate, cum nu mai erau locuri la specialitatea râvnită, a zis că o alternativă ar fi cibernetica. Şi a depus actele la ASEM.
„În al doilea an de studii mi-am dat seama că nu e nici pe departe ceea ce visam eu să fac. Persoanele care studiază cibernetica sunt mai sobre de felul lor, astfel că aveam mereu senzaţia că nu-mi ajunge ceva. Am descoperit fotografia întâmplător, când o prietenă şi-a cumpărat un aparat de fotografiat. Îmi spunea că nu poate să facă poze profesioniste, precum cele pe care le vedea prin reviste. Am zis să încerc eu. Am luat-o ca pe o provocare şi uite aşa a început totul”, ne povesteşte basarabeanul în timp ce aştepta în ambuteiajul format pe una din străzile din Boston.

Pasul cel mare

Peste jumătate de an, Denis a ajuns pentru prima dată în America, prin programul Work and Travel, iar banii câştigaţi i-a investit în primul său aparat de fotografiat profesionist. Se întâmpla în 2009.
„Eram cuminţel, aşa că nu m-am încumetat să rămân acolo. Am revenit acasă pentru a absolvi facultatea, deşi mulţi dintre cei cu care am plecat au preferat să rămână acolo, iar astăzi au o carieră frumoasă ori chiar o afacere. Pentru mine, programul Work and Travel a fost un pas mare: mi-a deschis multe uşi şi m-a învăţat să cer de la viaţă mai mult. După absolvirea facultăţii mi-am concentrat atenţia asupra artei fotografice”, ne mai spune el.

În cei şapte ani de când e îndrăgostit de acest domeniul al artelor vizuale a schimbat mai multe aparate foto, iar cel cu care lucrează acum e al şaselea la număr. Nu a păstrat nici unul dintre aparatele vechi, a preferat să le vândă tinerilor începători, dornici de a studia fotografia.
„Aparatul de fotografiat cu care lucrez acum e unul de top, pe ăsta îl voi păstra chiar dacă-mi voi cumpăra o altă ‘jucărie’, mai performantă”, ne spune fotograful.

„Multe veri le-am petrecut aici”

Ştie că originalitatea şi felul său de a fi îl diferenţiază de colegii de breaslă. Se bucură că lucrările-i sunt apreciate şi că este căutat să facă poze pe la evenimente private în „ţara tuturor posibilităţilor”. Însă cel mai mult îi place să imortalizeze peisaje. Dacă are ceva timp liber, primul lucru care-l face e să-şi ia aparatul şi să meargă la un picnic în sânul naturii, de unde nu se întoarce fără o fotografie bună.

„Din păcate, timpul liber este marea mea problemă şi nu găsesc câteva ore pentru a realiza un shutterstock ca să-mi pot vinde fotografiile. Însă o s-o fac eu şi pe asta! Acum sunt în perioada de reorganizare a vieţii mele în SUA. Multe veri le-am petrecut aici, iar acum am venit pentru a şaptea oară. De această dată am decis să mă reţin pentru mai mult timp. Nu ştiu de mă opresc definitiv aici ori ba. Am foarte multe evenimente la care sunt solicitat să fotografiez, iar dacă mă întrebaţi unde m-am oprit cu traiul, nici nu voi şti ce să vă răspund… O perioadă am stat la Las Vegas, după care a urmat Los Angeles, iar acum sunt în Boston. Nu ştiu când revin acasă, dar acest lucru nu se va întâmpla degrabă”, ne-a declarat tânărul fotograf. De fapt, pe lângă pasiunea sa pentru fotografie, ar vrea să se facă remarcat şi în alte domenii. Este sigur că îi va reuşi şi asta, pentru că are încredere în forţele proprii.

Rolul ciorapilor de lână în fotografii

În cele patru luni de când se află în America, în majoritatea lucrărilor sale sunt prezenţi ciorapii de lână, iar fotografiile realizate de el sunt apreciate de cei care le văd.
În timp ce îşi pregătea bagajul, ştia de ce are nevoie şi ce-l aşteaptă pe tărâm american. Şi ştia că urmează să descopere multe oraşe şi obiective turistice, iar atunci i-a venit ideea de a le fotografia într-un mod mai original.

„Am vrut ceva care să mă reprezinte şi care să reunească toate fotografiile, astfel ca atunci când vor fi admirate de cineva, persoana să-şi dea seama cine e autorul. Mă tot gândeam la „acel ceva” care să simbolizeze călătoria mea. Iniţial aveam de gând să-mi iau o pereche de opinci, însă cum nu le mai purtasem, am renunţat la idee. Iar într-o zi o prietenă mi-a zis: dar poate ai nevoie de o pereche de ciorapi de lână? Şi atunci s-a aprins „beculeţul” e tocmai ceea de ce aveam nevoie, mai ales că în copilărie purtam adesea colţuni din ăştia. Astfel, cu o zi înainte de plecare, am sunat-o pe mama şi i-am spus să-mi facă rost de o pereche, că merg în SUA şi nu am cu ce mă încălţa (n.a. – râde). Şi cum a doua zi trebuia să mă pornesc la drum, o mătuşă din sat mi i-a împletit într-un timp record. Ciorapii mei au ajuns în multe locuri din America şi îi port doar eu. Am făcut o excepție în cazul unei persoane apropiate de aici, care voia foarte mult o fotografie cu colţunii mei din Moldova. Mai ştii, poate ajung şi-l încalţ şi pe viitorul preşedinte al Americii! Să vedem cine va câştiga alegerile”, glumeşte talentatul fotograf.

„Simplitatea va avea de câştigat”

Denis Doni este mândru de faptul că are în portofoliu fotografii originale, iar feedback-ul depăşeşte aşteptările sale.
„Ţin minte povestea primei fotografii. Ajunsesem de curând în SUA şi eram cu verişoara mea – urma să ieşim împreună din casă, când mi-am dat seama că uitasem să-mi iau ciorapii. Ea, când a aflat că mă întorc înapoi pentru atâta lucru, a început să râdă. Nu avea habar ce vreau să fac, însă când a văzut fotografia a rămas impresionată. Prima imagine a primit foarte multe aprecieri. Chiar nu e nimic complicat aici – simplitatea va avea mereu de câştigat”, ne-a spus la sfârşitul discuţiei fotograful.

Lena NEGRU
Foto: Arhiva personală a lui Denis Doni

Victoria Mahu, muziciană cunoscută acasă ca „fata cu chitara”, a revenit pentru câteva zile în R. Moldova. De fapt, a venit într-o mică vacanţă, pentru a-şi vedea familia, prietenii şi pentru a ieşi în faţa publicului care a văzut-o crescând şi de care îi era tare dor. Am profitat de săptămâna în care s-a aflat la Chişinău şi am prins-o, într-o zi de joi, pentru a-i „fura” un interviu. Toată numai zâmbet, ne-a vorbit despre viaţa ei în Franţa, despre familia minunată pe care o are şi despre cariera pe care a reuşit să o clădească acolo vreme de 13 ani.

Talentul şi timbrul inedit al Victoriei Mahu s-au făcut remarcate pe arena muzicii autohtone încă pe când făcea parte din formaţia „Millenium”. Iar când avea 15 ani, fiind în Franţa într-un turneu cu trupa, de ea s-a apropiat un francez chipeş de vreo 18 ani ca să-i ceară un autograf. Era cel care şase ani mai târziu avea să-i devină soţ.

O poveste de dragoste demnă de un scenariu de film

Povestea lor de dragoste ar putea servi drept scenariu de film. De 13 ani, „fata cu chitara” locuieşte la Besançon, un oraş din estul Franţei. Şi-a întemeiat o familie frumoasă, are un job stabil, iar pe lângă ritmul alert pe care-l are, îşi găseşte timp liber şi pentru ceea ce ştie să facă ea cel mai bine: muzică.
După cum vă spuneam, Victoria Mahu a devenit cunoscută publicului de când era membră a formaţiei „Millenium”. A făcut echipă cu Sandu Gorgos, Aliona Triboi şi Igor Buzurniuc, astăzi, la rândul lor, muzicieni apreciaţi şi cotaţi.

„Millenium”, o şcoală extrem de dură

„Eram în clasa a IX-a când tatăl lui Sandu a venit cu iniţiativa de a forma un grup. Am rezistat în „Millenium” până la vârsta de 18 ani. A fost o şcoală bună din punct de vedere muzical, însă extrem de distructivă din punct de vedere moral. Spun acest lucru pentru că toată lumea ştie cât de tiranic e dl Gorgos, iar atunci când ești la adolescență orice cuvânt greu doare. Bineînțeles că am învățat foarte multe, dar cu ce preţ…”, ne mărturiseşte Victoria Mahu.

Odată plecată din „Millenium”, a participat la festivalul „Maluri de Prut”, unde a câştigat trofeul cu melodia „Totul apare şi dispare”. Mai apoi avea să fie impresariată de Igor Dânga, producătorul băieţilor de la „Zdob şi Zdub”. Cu el a înregistrat albumul „Atât de fragedă”. Apoi s-a mutat în Franţa.

Zâmbeşte de fiecare dată când este numită „fata cu chitara”. „În Moldova nu sunt atât de multe fete care ştiu să cânte la chitară, pe când în Franţa e altă poveste. Acolo n-aş putea să mă identific ca şi „fata cu chitara”. Mi-e plăcut să fiu acasă”, ne spune muziciana.

Prima chitară i-a fost furată

A învăţat să cânte la chitară de sine stătător. Iniţial a studiat cobza şi mandolina, însă după ce a plecat din „Millenium” a vrut să nu depindă de nimeni atunci când va fi invitată pe la evenimente. „Mă acompaniez foarte bine și la pian, însă nu e tocmai instrumentul pe care l-aş putea căra după mine”, adaugă ea.

Prima chitară la care a cântat i-a fost furată după un concert. Suna foarte bine şi ţinea mult la ea. „O lăsasem în vestiar când am ieşit pe scenă pentru a spune câteva cuvinte de mulțumire, iar când am revenit – ia-o de unde nu-i! Însă pentru prima chitară pe care mi-am luat-o în Franța a trebuit să muncesc o vară întreagă. Am lucrat sub cerul liber, într-o cetate în care era amplasat un muzeu şi o grădină zoologică. Era un job pentru studenţi, iar eu trebuia să-i ghidez pe vizitatori. Mi-a fost greu, pentru că trebuia să stau în picioare de dimineață până seara. Dar efortul nu a fost zadarnic, căci mi-am luat chitara la care cânt şi acum”, spune instrumentista.

Drumul către Franţa

Drumul ei către Franţa a trecut prin Germania, unde avusese un turneu, alături de Igor Dânga. Anume de acolo a „răpit-o” cel care avea să-i devină soţ. „Roland a fost la toate concertele mele din cadrul acelui turneu. După încheierea acestuia, mi-a spus că dacă tot mai am viză valabilă pentru o lună, să merg în Franţa, să văd unde stă şi să-i cunosc părinţii. Știa unde mă duce și că nu voi mai pleca de lângă el. Şi de atunci acolo am rămas. De fapt, pe prinţul meu călare pe cal alb l-am cunoscut la 15 ani. A venit să-mi ceară un autograf în timp ce eram cu „Millenium” în Franţa. Ne-am scris scrisori ani la rând, după care a venit în Moldova, a făcut cunoştinţă cu părinţii mei, m-a cerut de căsătorie şi a plecat. Iar de atunci căutam posibilităţi de a fi împreună. Şi le-am găsit după turneul din Germania, urmat nunta noastră”, ne povesteşte basarabeanca.

A luat-o de la zero

În Franţa startul nu a fost doar lapte şi miere. Diplomele obţinute la Chişinău nu aveau nicio valoare acolo. A trebuit să înveţe limba franceză, pentru că cea pe care o învăţăm noi la şcoală o fi ea bună, însă nu e suficient pentru a comunica. Apoi a obţinut o licenţă de muzicolog, iar când a vrut să predea la şcoală i s-a spus că trebuie să mai treacă un concurs.

„Iar asta însemna încă doi ani de facultate şi un examen. Mi-am zis că e prea mult pentru mine și m-am apucat să lucrez așa cum am putut. Am început să dirijez coruri! Timp de şase ani am lucrat cu corala universității, dar nu câştigam nici salariul mediu pe economie. Între timp am hotărât să ne facem casa noastră. Cu ajutorul unui program computerizat de arhitectură am făcut planul viitoarei locuinţe şi atunci am descoperit că-mi place arhitectura şi că ador să desenez. Am decis să fiu iar studentă, iar azi sunt tehnician în domeniul construcțiilor. Aşa că de șase ani lucrez la o întreprindere și fac desen tehnic la calculator”, ne povesteşte artista.

De ce nu cântă în franceză

Îi place să fie activă şi nu a renunţat la muzică. I-au trebuit 10 ani pentru a se decide să scoată un nou album pe care aşa şi l-a numit: „10 years”. Pe CD se regăsesc şase piese în română, două în franceză şi două în engleză. Nu l-a făcut pentru vânzare, ci pentru ca să continue să existe ca şi artist.

I-a cucerit pe francezi cu vocea ei inedită, iar după fiecare apariţie scenică i se spune să nu renunţe la muzică, pentru că e făcută pentru a cânta.

„După fiecare prestaţie mi se spune că naturalețea și sinceritatea ating orice strună a sufletului, iar aceste cuvinte îmi dau curaj să fac ce ştiu eu mai bine: muzică. Acum lucrez la un nou proiect – colaborez cu un chitarist care are tobe la picior, el de fapt fiind și toboșar, iar recent am înregistrat trei piese. Vreau ca textele să fie traduse în engleză și franceză, însă proiectul va fi în română. Nu am producător muzical, de 13 ani mă descurc de una singură. De multe ori lumea, mai ales cei din Hexagon, mă întreabă de ce nu cânt în franceză. Am câteva melodii compuse şi-n această limbă, însă simt româneşte. Dacă încep să cânt în franceză, mă voi pierde în oceanul de cântăreţi de acolo. Am particularitatea mea și ar trebui să fiu mândră că am altceva de adus publicului. Oriunde merg să cânt, se știe că voi cânta în română”, ne povesteşte „fata cu chitara”.

Îi cucereşte pe oaspeţi cu bucatele tradiţionale moldoveneşti

Adoră să fie soţie şi mămică, iar fetele sale, Ema (10 ani) şi Lilly (4 ani), adoră muzica. Acum fac dansuri, iar când vor mai creşte vor putea să decidă singure dacă-şi doresc să cânte, ca mama lor. De altfel, părinţii nu le-au dat la o şcoală de muzică pentru că nu vor să le fure din copilărie.

Ca să le reuşească pe toate, are un program foarte bine pus la punct. Îi place să gătească pentru cei dragi bucate specifice zonei Moldovei, dar şi pentru oaspeţii care le păşesc pragul casei.

„Gătesc tradițional, iar de multe ori o sun pe mama şi o întreb cum se fac sarmalele ori aluatul. Chipăruşi umpluți – asta le place cel mai mult alor mei. Iar când ne vin prietenii în ospeție, soțul spune să preparăm anume acest fel de mâncare ca să-i cucerim”, adaugă artista.

Vrea să-şi deschidă o şcoală de muzică

Pe lângă job, activitate scenică şi casnică, Victoria Mahu îşi face timp în agenda sa şi pentru a da ore de canto.
„Vreau să plec, puțin câte puțin, de la serviciul la care sunt. Tind să-mi deschid o școală de muzică şi chiar am pornit să amenajez o sală pentru aceasta în garajul casei noastre, care e suficient de mare. Vreau să predau și voce, și chitară, și pian, și coruri”, precizează muziciana.

Recent, Victoria Mahu a fost invitată să ia parte la un festival de jazz din Franţa. În cadrul acestuia a cântat melodiile care-i sunt dragi, cum ar fi „Foaie verde, bob năut”, „Mărioară de la Gorj” şi „Sanie cu zurgălăi”, melodii cărora le-a dat o nouă haină muzicală şi care prind foarte bine la public.

„N-am făcut nimic original în compoziții, însă pentru ei originalitatea e în noutate. Francezii aud aceste piese cu o altă ureche și li se pare gama foarte orientală. Așa și este, de fapt. M-a mirat să aflu că melodia „Sanie cu zurgălăi” a cântat-o şi Edith Piaf, iar cel care a scris textul în franceză spunea că şi melodia îi aparţine. Le-am spus prietenilor mei că melodia e a noastră, că are un alt text şi o altă denumire, așa o cânta bunica mea, stând pe prispă. Erau şocaţi, nu înțelegeau cum a putut Edith Piaf să cânte o melodie furată. În franceză piesa se numește „Johnny, tu n’es pas un ange”. Chiar e curioasă originea acesteia”, mai spune talentata chitaristă.

Printre ultimele sale realizări artistice în Franţa se numără Euro Music 2016, unde a reprezentat România, iar weekend-ul trecut Victoria Mahu a urcat pe scena Festivalului Gustar. După eveniment basarabeanca s-a întors la Besançon, unde era aşteptată cu nerăbdare de cei dragi.

Lena NEGRU

Încă de la începutul discuţiei, Nelly Ciobanu mărturiseşte că e pentru prima dată când familia lor şi-a permis să meargă într-o vacanţă mai de durată.
„Eu vin dintr-o familie simplă, de oameni muncitori, aşa că pentru tot ce am obținut în viaţă a trebuit să muncesc din greu. Cea mai mare bogăție a părinților mei, pe care au putut să ne-o transmită nouă, copiilor, este sufletul și educația lor. Am niște părinți iubitori de care sunt mândră și bucuroasă că-i am alături. Ne-au învățat să lucrăm. Nu mi s-a dat nimic degeaba – a trebuit să muncesc ca să obţin reuşite. De asta am visat la o vacanță mai de durată, de care să profit din plin”, ne-a declarat vedeta.

A cutreierat Palma de Mallorca în lung şi-n lat

Au mers în Spania şi Portugalia la invitaţia unor prieteni de-ai lor stabiliţi acolo.
„Întâi am mers pentru două săptămâni în Spania. Am cutreierat Palma de Mallorca în lung şi-n lat. Am văzut locuri frumoase, cetăţi, castele şi multe biserici. În una din ele, în timp ce Mirela privea curioasă pereţii pictaţi şi admira icoanele, eu m-am aşezat pe scaun şi, vreme de câteva minute, m-am rugat lui Dumnezeu. De altfel, oriunde-aş merge îmi fac timp să intru într-o biserică veche şi să mă rog pentru mine şi familia mea. Am senzația că în acele lăcaşuri sfinte și aerul e altfel, căci parcă simt cum mi se face mai ușor pe suflet”, povesteşte Nelly Ciobanu.

Şi-a revăzut verişorii după o pauză de 13 ani

În Palma de Mallorca locuiesc şi trei dintre verişorii interpretei, iar în timpul sejurului doi dintre ei i-au făcut o surpriză: au venit s-o vadă. Cum era şi de aşteptat, revederea a fost emoţionantă, căci nu mai stătuseră la o masă de 13 ani.
„De fapt, îmi doresc să-mi adun toate rudele la o masă, să-mi cunosc toți verișorii şi mătuşile, să se cunoască şi copiii noştri între ei. Am multe neamuri, am putea face o nuntă cu 200-300 de invitaţi doar din familie”, adaugă artista.

„Stau foarte bine la capitolul gramatică”

Nelly Ciobanu a avut timp berechet să meargă şi la shopping, iar cum se apropie 1 septembrie, a avut grijă să-i cumpere fiicei sale şi câte ceva pentru școală.
„În timpul vacanţei noastre ne-am relaxat din plin. Nici vorbă să punem deşteptătorul să sune ca să vedem cât mai multe obiective turistice! Am evitat orice urmă de stres. Am mâncat şi la restaurantul „La Viranda”, unde se găteşte delicios. După ce am publicat pe net o imagine și am zis unde luăm masa, cineva a încercat să mă corecteze: „Veranda”. Ei, vreau să vă anunţ că la capitolul gramatică stau foarte bine. Am fotografiat localul ca să vadă că știu eu ce scriu”, spune interpretă.

În Portugalia au închiriat o casă pe malul oceanului

După două săptămâni de şedere în Spania, au plecat spre Portugalia, unde au rămas vreme de 10 zile. Au închiriat o casă pe malul oceanului, împreună cu familia prietenei sale Rodica Gherasim, stabilită cu traiul acolo, iar serile depănau amintiri la un grătar.
„M-am bucurat să constat că și în Spania, și în Portugalia, oamenii se respectă reciproc. Populaţia mănâncă sănătos şi se îmbracă simplu, iar la fiecare pas vezi chipuri zâmbitoare şi lume gata să te ajute la nevoie. Pe fețele lor nu se citeşte teama pentru ziua de mâine. La ei nu e ca în Moldova, când omul se trezește dimineața şi se gândește cu ce-o să-și hrănească copilul azi. Mi-au plăcut bătrâneii care se îmbracă foarte frumos, iar femeile de peste 60 de ani erau toate coafate, bine îmbrăcate şi machiate cu gust. Ele își beau cafeluța și merg cu bărbatul de mână, iar dimineața și seara ies la plimbare. În Portugalia m-a cucerit şi arhitectura, dar şi livezile sădite de-a lungul drumurilor”, mai povesteşte Nelly Ciobanu.

A sărbătorit alături de portughezi

În ultima zi de şedere în Portugalia, artista şi familia ei au prins finala Euro 2016, campionat din care portughezii au ieşit învingători, pentru prima dată în istorie.
„Pentru Portugalia, fotbalul e o tradiție transmisă din generaţie în generaţie. Din clipa în care s-a auzit fluierul de început de meci, asupra Portugaliei se lasă liniştea, iar străzile-s pustii. Nimeni dintre membrii familiei mele nu e microbist, însă tot meciul am stat cu sufletul la gură și am ținut pumnii pentru portughezi. Nu vă pot descrie atmosfera care a pus stăpânire pe ţară când s-a dat golul câştigător! Au ieşit în stradă, de la mic la mare, iar strigătele lor erau impresionante. N-am rezistat tentaţiei şi am mers să sărbătorim alături de ei. Atâta patriotism și mândrie nu mai văzusem”, ne mai povesteşte Nelly Ciobanu.
Acum, că s-a întors acasă, artista a revenit la programul ei de muncă obişnuit, acum fiind în aşteptarea unei noi melodii.
„Dacă înainte lansam câte patru ori chiar cinci melodii pe an, acum o să schimb ritmul, pentru că vreau să promovez mult mai bine fiecare melodie nouă din repertoriu”, consideră Nelly Ciobanu.

Lena Negru
Galerie foto: Arhiva personală a lui Nelly Ciobanu

Potrivit blogului sus-menţionat, fiecare dintre cei din anturajul lui Nicolae Sulac a căutat să profite de pe urma regretatului artist, moştenindu-i averea, cântându-i cântecele ori lăudându-se cu amiciţia care i-ar fi legat, însă nimeni nu a vorbit despre moartea „misterioasă” a regretatului artist.

„Sunt două ipoteze care au rămas: otrăvire cu mercur sau cu aluminiu. În cazul de faţă avem o anchetă care nu va fi făcută publică, în care căutăm asasinii lui Nicolae Sulac şi perioada certă când acesta a fost otrăvit”, se arată în material.

Cea de-a patra şi ultima soţie a marelui artist a decis să spună lucrurilor pe nume şi ne-a povestit, cu lux de amănunte, cum a fost ultimele zile din viaţa lui Nicolae Sulac. Natalia Verban dezminte informaţia apărută în presă, însă recunoaşte că în ultimii ani de viaţă artistul a suferit de pe urma unei persoane „din casă”. Mai mult decât atât, în ultima discuţie pe care cei doi au avut-o, Nicolae Sulac şi-a arătat dorinţa de a scrie o carte despre ultimii ani din viaţa sa.

„Fetele tatei, vreţi un ceai?”

„Nicolae nu a decedat de pe urma unei intoxicaţii cu aluminiu, cum s-a vehiculat. În seara dinaintea internării la spital fusesem amândoi la ziua de naştere a lui Ion Panfilii, fost viceministru. A interpretat doar o melodie, „Pe pământul nostru drag”. A cântat diferit, iar vocea-i era răguşită. Când am ajuns acasă s-a uitat la ceas şi s-a mirat că am plecat de la chef aşa devreme. Tot atunci mi-a zis că ar vrea să facă un concert de adio, iar eu m-am uitat lung la el. ‘Iosif Kobzon a organizat demult un asemenea eveniment şi încă trăieşte! Eu de ce n-aş face la fel?’, mi-a zis el. L-am lăsat cu treburile lui, iar eu şi Doina ne-am dus să ne uităm la serialul nostru preferat. La un moment dat a venit şi ne-a spus: ‘Fetele tatei, vreţi un ceai?’. Nu voiam. Aşa că s-a dus să-l bea de unul singur. Iar peste câteva minute a revenit ca să mă întrebe dacă n-aş vrea să merg cu el la culcare, căci nu poate adormi fără mine”, îşi aminteşte Natalia Verban.

Ultima noapte şi ultima rugăminte a marelui rapsod

În acea seară, Nicolae Sulac i-a spus soţiei că în primăvară va căuta un loc la o margine de pădure, unde ei doi s-ar fi putut refugia împreună. Natalia Verban trebuia să-l ajute să-şi aştearnă pe hârtie toate trăirile, căci regretatul interpret de muzică populară avea de gând să scrie o carte despre ultimii săi ani de viaţă, ani care nu au fost tocmai frumoşi.

„A suferit foarte mult şi vroia ca lumea să afle despre asta. În acea seară mi-a spus foarte multe lucruri de la care mi se făcea pielea de găină. L-am cuprins ca pe un copil și am plâns împreună. Lumea nu știe adevărul, însă îl va cunoaşte. Degrabă. Nu vreau să ofer detalii înainte de lansarea cărții, dar vă garantez că atunci veţi rămâne şocaţi de ce veţi afla. Persoana care se face vinovată de cele mai multe suferințe ale lui Nicolae nu e un străin, e din casa lui. În carte îi voi destăinui şi numele”, ne povesteşte văduva artistului.

Natalia Verban ne-a mai spus că în acea noapte, pe la ora două, Nicolae Sulac s-a trezit cu dureri de cap, iar consoarta sa a chemat imediat ambulanţa. În dimineaţa aceleiaşi zile a fost supus unei intervenţii chirurgicale după care nu şi-a mai revenit.

„Era inconştient, dar eu tot nu-l puteam lăsa singur. În a treia seară după operaţie, stând la spital lângă el, îl rugam să-mi dea un semn, căci eram sigură că mă aude. Şi atunci s-a întâmplat minunea: a ridicat trei degete. Eram atât de bucuroasă!… Peste câteva ore i-am spus că merg acasă să-i fac Doiniţei ceva de mâncare şi revin. La ora şapte dimineaţa, când m-am întors la spital, am descoperit patul gol. De fericire, am început să strig: ‘Şi-a revenit, şi-a revenit!’. Dar bucuria mi-a fost de scurtă durată, căci am auzit-o pe asistenta medicală zicându-i cuiva, în şoaptă: ‘Dar asta ce mai caută aici?’. Am privit-o lung, iar femeia de serviciu s-a apropiat şi mi-a spus că în acea noapte, după plecarea mea, a venit Sveta (n.a. – mama Doinei), care e fostă soră medicală. Nu ştiam cum să reacţionez. Apoi am aflat că Nicolae nu mai e. Nici astăzi nu pot să înţeleg cum de s-a întâmplat aşa, că doar atunci când l-am lăsat era bine, iar după ce l-a vizitat mama Doinei, s-a stins… Chiar nu pot înţelege ce i-ar fi putut spune ori face. La înmormântare am dat cu ochii de ea – venise îmbrăcată într-un palton alb şi îi licăreau ochii de bucurie”, susţine femeia.

„Le dădeam bineţe şi nu-mi răspundeau”

Natalia Verban ni s-a confesat că după moartea lui Nicolae Sulac viaţa ei s-a schimbat radical, ca şi atitudinea faţă de ea a aşa-zişilor prieteni: cei care-i zâmbeau şi-i sărutau mâna cât era alături soţul ei au început s-o trateze, brusc, cu răceală.

„Le dădeam bineţe şi nu-mi răspundeau. Mama Doinei, în loc să vină la mine ca să discutăm despre faptul ca fata să se mute cu ea, prefera să meargă la prietenii lui Nicolae și să le spună tot felul de absurdităţi. Aceste triste evenimente mă demoralizau într-atât încât simţeam că nu mai pot sta în casa în care locuisem cu soţul meu. Aşa că am decis să-mi ridic o căsuţă în apropiere de Străşeni, de unde sunt de baştină. Ca să nu fiu deranjată de nimeni şi nimic. Acum cinci ani am vândut casa în care am locuit cu Nicolae, aveam nevoie de bani să termin filmul despre soţul meu şi să-i remunerez pe cei care au contribuit la realizarea peliculei”, ne mai spune văduva lui Nicolae Sulac.

„Destăinuire” cu surprize

De când s-a retras la ţară, a decis să scrie o carte despre marele artist. Consideră că după trecerea în nefiinţă a celui care i-a fost soţ s-au spus şi s-au scris foarte multe neadevăruri, iar lumea trebuie să afle cum au stat, de fapt, lucrurile.

„Ne-a legat o dragoste mare! Am început să locuim împreună când eu aveam 38 de ani, iar la 45 de ani am rămas văduvă. În toţi aceşti ani, Nicolae mi-a făcut multe destăinuiri. De fapt cartea aşa şi se va numi: „Destăinuire”. Şi va fi doldora de surprize. Nu aveţi nici cea mai vagă idee cât de mult a avut de suferit marele Nicolae Sulac”, ne spune Natalia Verban.

Prima parte a cărţii e gata deja, iar acum autoarea lucrează la a doua parte a lucrării.

De ce s-a răcit relaţia ei cu Doina

Deşi vreme de mulţi ani a locuit sub acelaşi acoperiş cu Doina Sulac, mezina regretatului artist, azi Natalia Verban susţine că nu mai are ce vorbi cu aceasta. Picătura care a umplut paharul a constituit-o conferinţa de presă pe care a organizat-o „floarea lui Sulac” şi în cadrul căreia a numit-o pe văduva tatălui ei „escroacă”, învinuind-o că vrea să facă bani de pe urma lui Nicolae Sulac.

„Cum poate să mă numească așa, când la nunta ei mi s-a închinat ca unui părinte? Cum poate să spună despre mine că m-a văzut doar o dată venind la tatăl ei, dar și atunci numai pentru a-i face curăţenie? Ea ştie adevărul, căci a trecut cu traiul în casa noastră pe când era foarte mărunțică şi a plecat când avea 20 de ani! Am dansat la nunta ei, am fost la cumătria Nicoletei şi am ajutat-o să-şi crească fata… Şi fostul ei soţ, împreună cu tatăl lui, au fost în casa noastră”, se revoltă Natalia Verban.

Lena Negru

La doar 26 de ani împliniţi, Vasile Ţurcan are o experienţă de 8 ani în sfera afacerilor. Până a ajunge în America a lucrat ca agent imobiliar în R.Moldova, era chiar partener într-o companie care înregistra realizări frumoase, deşi era încă la început de drum. Îi mergea foarte bine: făcea ce-i plăcea şi tocmai îşi întemeiase o familie. Dar după ce au făcut nunta au câştigat loteria „green card”, aşa că au decis să profite de această şansă şi să petreacă luna de miere la Miami, statul Florida. Aşa au şi făcut. Dar odată ajunşi în America au decis să rămână acolo definitiv. L-am întrebat pe basarabean: de ce? Ne-a răspuns că a simţit din prima că acolo e locul lui, în acea metropolă se simte ca peştele-n apă.

În a şaptea zi avea deja un job

Sociabil din fire, basarabeanul şi-a găsit un job chiar din prima săptămână de aflare în America.
„În a şaptea zi de aflare pe tărâm american am început să lucrez la un magazin on-line. Cu patronul meu, evreu care a emigrat din Rusia, vorbeam adesea despre marketing şi business. Îmi spunea că magazinul lui nu arată tocmai bine, că ar vrea să schimbe câte ceva, dar nu ştie ce anume, căci nu prea are experienţă în acest domeniu. Apoi mi-a propus să fiu managerul magazinului său. Am acceptat, iar timp de şapte luni am făcut echipă”, ne-a declarat Vasile Ţurcan.

După patru luni şi-a deschis propria afacere

Din a patra lună de şedere în SUA, soţii Ţurcan au decis să-şi deschidă propria afacere: un magazin virtual de uleiuri pentru îngrijirea pielii, îmbogăţite cu ozon.
„Am renunţat la primul job pentru că-mi doream să mă dedic totalmente afacerii mele. Vreme de vreo două săptămâni am făcut business-plan-ul, am comandat sticluţele pentru ulei şi echipamentul de ozonare. La început de drum, mica fabrică era amplasată în dormitorul nostru. În Moldova e multă birocraţie şi procedura de înregistrare a unei întreprinderi durează mult, aici însă e mult mai simplu să devii om de afaceri cu acte în regulă. Mi-a luat o zi să achit taxa de stat – 125 de dolari, în a doua zi aveam deja numărul de înregistrare la Fisc, iar din a treia zi am putut să activez legal. E foarte simplu, nu?”, ne spune tânărul din Şoldăneşti.
Nu a investit nimic în publicitate, iar primii cumpărători au apărut chiar din a treia zi. O sticluţă de ulei ozonat costă între 16 şi 23 de dolari, depinde de cantitate şi de componentele uleiului dorit. Afacerea soţilor Ţurcan a înregistrat profit în permanenţă, căci nu a trecut nicio zi în care să nu vândă măcar ceva.

E şi director marketing într-o companie imobiliară

Totuşi, marea sa pasiune rămâne a fi sfera imobiliară şi nu vrea să renunţe la activitatea în acest domeniu. Astăzi, basarabeanul este partener asociat într-o companie imobiliară din Miami, unde deţine şi funcţia de director de marketing. Munceşte foarte mult, iar de cele mai multe ori ziua sa de lucru se încheie pe la miezul nopţii.
Vasile Ţurcan susţine că nu există niciun secret când vine vorba de obţinerea succesului în afaceri. Trebuie doar să dai dovadă de voinţă, răbdare şi multă pasiune.
„Să nu vă gândiţi că mi-a fost uşor de la bun început ori că aici, în State, viaţa e numai lapte şi miere. Vara trecută, de exemplu, am avut ceva probleme de ordin financiar, iar ca să putem rămâne în casa pe care o închiriem pe malul oceanului a trebuit să lucrez în calitate de taximetrist. Am întâlnit suficiente greutăţi până în prezent, vor mai fi şi altele. Însă totul e în mâinile noastre. Nimic nu e imposibil, iar ca să reuşeşti trebuie să ai scopuri foarte bine definite”, susţine basarabeanul.

„Simt că aici e locul meu”

Nu vrea să revină acasă. Şi nu doar din cauza situaţiei economice şi politice din R.Moldova, ci pentru că Miami este oraşul în care s-a regăsit şi în care vrea să se realizeze din toate punctele de vedere. „Simt că aici e locul meu”, conchide el.
Spune că în America legile sunt mult mai aspre, iar oamenii au încredere în persoanele care activează în domeniul imobiliare.
„Când se vinde un apartament ori o casă, agentul imobiliar trebuie să-i ofere cumpărătorului informaţia completă, în caz contrar riscă privaţiune de libertate de până la cinci ani. În compania noastră activează 53 de agenţi imobiliari. Agenţia cumpără case, le repară, după care le vinde. Îmi place la nebunie să activez în această sferă!”, ne spune cu entuziasm Vasile Ţurcan.

Prietenii săi americani laudă vinul moldovenesc

Sunt doi ani de când a părăsit R.Moldova, iar de atunci nu a mai dat pe-acasă. Cel mai mult îi este dor de părinţi şi speră ca în septembrie să le facă o vizită.
Tatăl său, ozono-terapeut cu o experienţă de 16 ani, e cel care l-a îndemnat să-şi deschidă o afacere în acest domeniu. Cei doi discută adesea pe Skype, iar părintele său îi dă sfaturi utile.
În America, Vasile Ţurcan a reuşit să-şi facă mulţi prieteni, o bună parte dintre aceştia fiind originari din România.
„Nu prea am timp să gătesc bucate tradiţionale pentru mine şi prietenii mei. Noroc că avem două restaurante româneşti la Miami, iar când ni se face dor de gustul mâncării de acasă, mergem să cinăm acolo. Apropo, prietenii mei de aici laudă gustul vinului moldovenesc”, adaugă el.
Vasile Ţurcan nu a vrut să ne vorbească nimic despre viaţa sa personală. Am aflat doar că acum o lună s-a separat de soţie şi că e în proces de divorţ.

Lena Negru
Foto: Arhiva personală a lui Vasile Ţurcan

Radu Dolgan munceşte de zor, căci se pregăteşte pentru un spectacol mai special – prima apariţie alături băieţii din proiectul său solo, proiect pe care l-a pregătit timp de doi ani. Într-o zi de sâmbătă, binedispus că-şi materializează visul, fiul regretatului Mihai Dolgan ne-a vorbit despre noul debut pe care-l va avea alături de muzicienii din band-ul său. Ziua cea mare se anunţă pentru prima săptămână a lui august, în cadrul Festivalului de Muzică „Gustar”.
„Mă bucur că la acest eveniment mă voi întâlni cu Loredana Groza, cea care mi-a fost colegă pe timpuri. Ultimul spectacol la care am cântat pe aceeaşi scenă a avut loc în Canada, acum 20 de ani”, spune muzicianul.

„Voi relansa melodiile pentru care tata a fost deportat”

În acest an, Radu Dolgan sărbătoreşte 28 de ani de activitate în legendara formație „Noroc”. În toţi aceşti ani a reuşit să adune numeroase melodii, iar unele dintre acestea le va cânta, pentru prima dată, în proiectul solo. Admiratorii creaţiei marelui compozitor Mihai Dolgan vor avea şansa să asculte piese pe care regretatul maestru nu a reuşit să le lanseze, misiune care i-a revenit fiului său.
„Îi voi cânta melodiile cu băieţii din band, iar programul nostru va fi mai mult de rock&roll, un stil de muzică foarte comercial. Sunt foarte multe compoziţii pe care taică-miu le-a cântat cu „Noroc”-ul vechi. Atunci, din cauza repertoriului, ei au fost deportaţi şi trupa desfiinţată. Le-am dat o nouă haină muzicală acelor piese şi am zis că tineretul trebuie să ştie ce compunea tata în acea perioadă. Mă bucur că pot să-i duc mai departe linia muzicală. De fapt, este o misiune a noastră, a tuturor: să avem grijă de muzica predecesorilor noştri, a celor din generaţia de aur, care au pus baza muzicii uşoare în Basarabia. Aici mă refer la Mihai Dolgan şi „Noroc”, la Ion Suruceanu şi „Real”, Iurie Sadovnic şi „Legenda”, Ştefan Petrache şi „ Plai”, Anatol Chiriac şi la mulţi alţimuzicieni”, ne-a declarat Radu Dolgan.

Va aduce toți „Noroc”-oșii pe scena Palatului Național

Astăzi, munca fiului marelui compozitor se împarte între proiectul său solo şi legendara trupă „Noroc”, care la anul va împlini 50 de ani de activitate. Cu acest prilej s-a dat start pregătirilor unui eveniment grandios ce va avea loc la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”. Spectacolul se va desfăşura pe 10 martie şi este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Guvernului R. Moldova.
„Pe scenă vor urca toţi foştii membri ai formaţiei „Noroc”. Chiar dacă majoritatea sunt plecaţi peste hotare, voi face tot posibilul ca în acea zi să-i aducem în faţa publicului meloman”, precizează artistul.

Primele apariții, cele mai dure

Radu Dolgan își aduce foarte bine aminte ziua în care a scris cererea de angajare în legendara trupă fondată de părintele său. Se întâmpla chiar de ziua mamei sale. Iar dacă unii cred că a ajuns în „Noroc” cu pile, se înșeală amarnic.
„De fapt, cu mine tata a fost cel mai exigent. Încă nu cântam cu el, dar îmi spunea că dacă voi ajunge vreodată să fiu parte din trupa sa, atunci cele mai multe oale se vor sparge de capul meu. Și așa a fost. Arta nu iartă, aşa că la începutul carierei viaţa mea nu a fost doar lapte şi miere. Când am început să gust din „Noroc”, mi-am dat seama că aici voi învaţă lucruri pe care nu le înveţi la facultate. Tata a ignorat faptul că sunt feciorul lui. De altfel, mă anunţase din start că dacă nu-i convine ceva, mă dă afară cât ai zice pește! Primele apariții scenice au fost foarte dure pentru mine. Am învățat ce înseamnă muzica live, iar duritatea lu` tata și toți zdupacii muzicali pe care-i încasam de la el mă făceau să devin mai bun pe zi ce trecea”, îşi aminteşte artistul.

„Fără tata, „Noroc”-ul nu mai răsună ca altădată”

Pentru Radu Dolgan, cei 28 de ani de activitate scenică au fost şi cu bune, şi cu rele. „Orice meserie în această lume, indiferent de domeniu, se fură. Țin minte ziua în care tata mi-a spus: „Eu îți dezvălui toate secretele, mai departe tu decizi de le folosești ori ba”. Fără el, „Noroc”-ul nu mai răsună ca altădată… A fost un clapist excepțional, îți punea live-ul în palmă, iar tu nu trebuia decât să cânți. Am luat multe lecţii de la el, lecţii care mi s-au dat gratis, pe când în toată lumea, ca să mergi la master-class-uri oferite de maeștri în domeniu trebuie să plăteşti foarte mulţi bani. Îmi pare bine că l-am cunoscut pe artistul Mihai Dolgan. Nu ştiu dacă voi mai lucra vreodată cu un profesionist la fel de bun ca el”, recunoaşte Radu Dolgan.

„Nu voiau să mă fac muzician”

Fiul regretatului Mihai Dolgan și al Lidiei Botezatu a fost crescut până la 18 ani de către bunica lui din Hâncești. Părinţii, fiind mai mult în turnee decât acasă, își vedeau copilul foarte rar. La vârsta de șapte ani, Radu a ochit momentul şi și-a anunțat părinții că vrea să se facă muzician.
„În acea perioadă se aflau în turneu pe undeva prin Asia Mijlocie. De fapt, o rugam adesea pe bunica să mă ducă la o școală de muzică, iar răspunsul ei era de fiecare dată acelaşi: „Tatăl tău nu-mi permite, nu vrea ca în casă să mai fie un muzician. Vrea să ai o profesie, ca toată lumea”. Când au venit din turneu, aflându-mi dorința, tata m-a luat deoparte și am stat de vorbă ca între bărbați. Mi-a spus că urmează ani grei de studii, că această pâine nu se câştigă atât de uşor. În vorbele sale era mult adevăr, după cum aveam să mă conving mai târziu. Din clasa întâi exersam la vioară câte patru ore pe zi, iar cea mai valoroasă lecţie pe care mi-au dat-o părinţii a fost să fiu om”, ne povestește muzicianul.

De ce familia sa revine la Chișinău

Pe 26 iulie, Loredana, soția lui Radu Dolgan, împreună cu fiul lor, Elisio (7 ani), care locuiesc la Toronto, se întoarce la Chișinău. De această dată ei nu vin doar în vizită.
„Soția a fost cea care a zis că familia trebuie să fie aici, în Moldova. Elisio a mers în clasa I la Toronto, vorbește doar engleza, a cam uitat româna. O să-l dau la o școală, dar nu la una oarecare, ci la cea la care a vrut să mă dea tatăl meu. Este vorba de Liceul Teoretic Român-Englez „Ion Creangă”, astfel ca perioada de acomodare să fie cât mai ușoară pentru feciorul meu. Cred că e cea mai bună decizie! Ce ne-a determinat să ne stabilim tustrei aici, în R. Moldova? E cea mai firească decizie: suntem o familie. Această familie nu poate să mai stea separată. Nu poate soția să stea într-o parte a lumii, iar soțul în alta. Unde mai pui că drumul până în Canada e obositor, dar şi foarte costisitor”, susține Radu Dolgan.

Elisio, copia bunicului Mihai

Ca orice părinte, artistul și soția sa, actriță de profesie, își doresc tot ce-i mai bun pentru copilul lor. Elisio l-a moștenit foarte bine pe regretatul său bunic celebru. Părinții au decis să-l mai lase să se bucure de copilărie, iar când va mai crește, unicul nepot al lui Mihai Dolgan va decide singur ce vrea să studieze ori ce profesie va dori să îmbrățișeze.
„Pe când avea 3 ori 4 ani, am fost foarte atent să văd ce îl atrage mai mult. Nu-i fac complimente, cred că așa a fost să fie de la Dumnezeu, însă dintre toţi membrii familiei noastre, Elisio cântă cel mai bine. El încă nu realizează acest lucru, pentru că e copil, dar atinge overtonul de care îmi vorbea tata mereu. Când fiul meu a început să fredoneze ceva, mă întrebam cui îi seamănă. Și atunci mi-am adus aminte de bunelul său. Şi când Elisio avea două luni mi-am dar seama că se uita la mine așa cum se uita tata, iar în acea clipă am înlemnit. Iar la un an avea zâmbetul bunelului său, făcea anumite gesturi care îmi aminteau de tata, iar la câțiva anișori l-am văzut stând exact ca tata, picior peste picior. Nu doar eu observ asta, multă lume care l-a cunoscut pe părintele meu a remarcat acest lucru, iar acest fapt e îmbucurător pentru noi”, ni se confesează muzicianul.

„Povestea celor doi”

În ziua în care familia sa va reveni la Chişinău, Radu Dolgan va avea mai multe spectacole, iar cea care va merge să-i întâmpine familia va fi buni’ Lidia.
„În acea zi eu voi câștiga câțiva bănuți. Se știe bine care este situația în R. Moldova: noi, muzicienii de aici, o ducem foarte greu. Ne mai salvează nunțile şi cumătriile. Pentru mine urmează o serie de concerte care încep pe 20 iulie, aşa că mă voi bucura de prezenţa soţiei şi a fiului după spectacole. Mă bucur că Loredana este om de artă. Spun acest lucru pentru că noi ne cunoaștem din 1991 și cu trecerea anilor mă conving de faptul că este o adevărată artistă. Ea e actriță de profesie, scrie şi texte. De fapt, conceptul proiectului solo vrem să-l numim „Povestea celor doi”, piesă a cărui text este semnat de Loredana. Acum lucrăm împreună și la alte melodii. Deocamdată o facem prin intermediul skype-ului, însă o aștept cu nerăbdare acasă”, ne-a spus Radu Dolgan, mândru, la sfârșitul discuției.

Lena NEGRU

Irina Rimes (24 de ani) vine într-un sat din r. Floreşti. A prins gustul scenei încă de la vârsta de cinci ani, când evolua deja la casa de cultură din localitate. A făcut parte din Studioul de muzică pentru copii din Soroca „Bravo-Star”, unde i-a avut ca profesori pe Ludmila şi Valeriu Ceban.
„De acolo a început aventura mea în lumea muzicii”, ne spune Irina.
A absolvit facultatea de Canto Jazz a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, iar în 2012 a fost finalistă a proiectului „Fabrica de Staruri”, unde, de altfel, avea să-l cunoască pe cel care ulterior i-a devenit soţ.

Drumul spre Bucureşti

În R.Moldova reuşise să lanseze două piese – „Iluzii deşarte” şi „Simply Lovers”, melodii care s-au bucurat de succes, fiind în top la posturile de radio de aici.
„La Chişinău nu mi-a fost greu să lansez piese care să ajungă în top, doar că după acel proiect televizat am cunoscut prieteni din România care m-au ajutat să trec Prutul. Aici se face muzică altfel, deci mi-am dorit un pic mai mult de la mine ca artist, am muncit cu sârg. Patru ani am lucrat pur şi simplu, fără să apar undeva, iar munca mea a dat roade abia acum”, ne-a declarat Irina Rimes, de la Bucureşti.

Un succes aşteptat

În toţi aceşti ani a mai avut o colaborare cu un producător, lansând două videoclipuri, însă a decis să facă o pauză şi să evalueze situaţia. Între timp, lucrurile au evoluat, iar casa de discuri cu care semnase un contract, s-a transformat în „Quantum Music”. „Cu această echipă frumoasă am făcut mai multe piese, printre care şi „Visele”. Single-ul are o ascensiune frumoasă. Versurile şi linia melodică îmi aparţin mie şi lui Andi Bănică, iar la orchestraţie am lucrat cu Zagga şi Luca, doi dintre cei mai buni producători pe care ne bucurăm să-i avem în echipă. Nu pot spune că s-au schimbat multe în cariera mea de când am lansat „Visele” pentru că de atunci a trecut abia o lună. Dar am început deja să culeg roadele. Ne bucuram că startul este unul frumos. Sperăm să avem succes şi în continuare, fiindcă suntem încrezători în ceea ce facem. Nu este un noroc care a venit peste noapte, este rezultatul muncii noastre în echipă. Ne aşteptam ca proiectul să aibă succes, însă întotdeauna rămâne loc de pragmatism şi admitem că s-ar putea să nu iasă aşa cum ne dorim noi”, ne spune şarmanta basarabeancă.

În toamnă va lansa o trilogie

Zilele acestea, fiind invitată la cel mai popular post de radio din Bucureşti, Irina Rimes a cântat live o nouă melodie, „Iubirea noastră mută”, care urmează a fi lansată în toamnă, alături de alte două piese, cele trei făcând parte din trilogia la care munceşte la momentul de faţă. Prestaţia sa live, dar şi piesa, i-au lăsat fără cuvinte atât pe prezentatori, cât şi pe ascultătorii fideli. La moment, pe Youtube, înregistrarea are peste 100 000 de vizualizări, cifră care denotă faptul că în curând basarabeanca va sparge din nou topurile muzicale de peste Prut.

Patru ani a căutat „acel ceva”

„Dacă există vreun secret al succesului atunci cred că e autenticitatea. E aiurea să vii pe piaţă cu ceva ce mai fac şi alţii, dar să te aştepţi ca muzica ta să fie apreciată. În toţi aceşti patru ani am căutat „acel ceva” şi mă bucur că l-am găsit.
Din momentul în care am venit în România şi am început o cariera în muzică, viaţa mea s-a schimbat radical. Iniţial mi-a fost greu pentru că nu e simplu să te muţi într-o ţară unde nu cunoşti pe nimeni şi să încerci să te faci remarcat. Între timp însă am cunoscut oameni care mă ajută şi mă susţin – familia „Quantum Music”. Munca grea începe abia acum”, susţine artista.

Despre calităţile din sângele moldovenilor

Irina ne spune că scopul ei nu e să facă balade simple, ci să cânte sentimente simple. „Când veţi asculta trilogia, veţi înţelege mai bine despre ce vorbesc”, ne promite ea.
Munceşte nu doar la proiecte solo, ea având şi câteva colaborări despre care spune că vom afla în viitorul apropiat. Pe cei care iubesc şi apreciază muzica de calitate, îi asigură că vor fi plăcut surprinşi.
„Nu sunt o artistă capricioasă, dar sunt perfecţionistă. Cred că e o calitate caracteristică basarabenilor şi spun acest lucru pentru că de fiecare dată când lucrez în studio, managerul meu, Corneliu Ursache, îmi spune: ‘Nu fi moldoveancă! Nu fi Nicoleta Nucă! Nu fi Carla’s!’ Nu fi încăpăţânată! (n.a. – el lucrează şi cu ei). El zice că noi, basarabenii, avem în sânge două calităţi: perfecţionismul și încăpăţânarea. Încă nu am avut spectacole, însă am fost invitată la evenimente la care m-am întâlnit cu artiști care au trecut Prutul. Dacă m-aş întâlni cu Nicoleta ori cu alţi artişti basarabeni, sunt sigură că am stabili legătura şi ne-am susţine reciproc. De exemplu, la videoclipul „Visele” am lucrat cu regizorul şi managerul Roman Burlaca, basarabean şi el. Într-o zi l-am întrebat: ‘De ce ai acceptat să lucrezi la videoclipul pentru single-ul „Visele”?’. Mi-a răspuns că piesa mea l-a inspirat, dar şi că e nevoie să susținem această ‘invazie a moldovenilor talentaţi în showbizul românesc’ şi trebuie să demonstrăm că suntem capabili să facem şi mai mult”, ne povesteşte Irina.
În timpul liber face tot muzică, iar o dată pe lună vine în R.Moldova ca să mai stea cu mama şi să-şi vadă prietenii pe care-i are la Chişinău. Vara aceasta îşi va lua şi o vacanţă de 10 zile, perioadă în care va vizita Franţa şi Belgia, alături soţul ei, muzicianul Andi Bănică.

Lena NEGRU
Foto: Arhiva personală a Irinei Rimes

Cine ar fi crezut că acest tânăr talentat şi musculos, căruia i-a reuşit să-i lase mască pe membrii juriului de la „Românii au talent” are o poveste atât de tristă?
Igor Sârbu vine dintr-o familie simplă: tatăl lui e hamal, iar mama, neangajată în câmpul muncii, are grijă de cei doi fraţi mai mici ai lui. Igor a ştiut încă de mic ce-şi doreşte: visa la o carieră născută din pasiunea sa pentru acrobaţii şi nu vrea să renunţe la visul său, chiar dacă trebuie să muncească dublu pentru a şi-l realiza.
„Am 22 de ani, dar toţi mă cred mai în vârstă decât sunt. Poate că par mai matur şi din cauza greutăţilor pe care le înfrunt zilnic”, îmi răspunde chişinăuianul, aruncându-şi ochii la mâinile sale bătătorite.

Plătit cu ziua

A absolvit doar IX clase la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”. Şi nu pentru că nu ar fi învăţat bine, dar şi-a zis că trebuia să-i scutească pe părinţii săi de o cheltuială în plus. Aşa că s-a înscris la o scoală de meserii, iar azi profesia de tencuitor-zugrav îl ajută să-şi câştige bucata de pâine. E zilier, iar suma pe care o primeşte îi ajunge doar pentru strictul necesar. Persoanele care practică sportul trebuie să aibă o alimentaţie echilibrată, Igor însă ne-a mărturisit că nu-şi permite luxul de a mânca o banană decât o dată la două luni sau şi mai rar. Întrebat de unde ia puteri, căci practicarea unui sport e foarte solicitantă, el ne-a răspuns: „Din cele trei chifle şi un litru de lapte pe care le mănânc la prânz, plus mult antrenament după ce sfârşesc ziua de muncă”.

Întâmplarea care i-a schimbat cursul vieţii

Entuziasmat, începe să-mi spună povestea sa. Că de mic copil a îndrăgit sportul şi că mereu a tins să ducă un mod de viaţă sănătos. Nu fumează şi nu consumă alcool, deşi părinţii îi spuneau că i-ar face bine să bea un pahar de vin roşu, din când în când, la cină.
„Ziceau că face bine organismului, însă, cu timpul, am renunţat şi la acel păhărel. Timp de 10 ani am făcut fotbal, pe care ulterior l-am lăsat pentru luptele sportive. Participam chiar şi la competiţii! Acum doi ani însă am decis să fac acro-yoga”, spune Igor Sârbu.
De fapt, face acro-yoga de când a suferit o traumă în timpul unei partide de kickboxing. A fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar medicul i-a interzis să mai practice acest sport. Peste două săptămâni, în timp ce se plimba printr-un parc din capitală, a observat-o pe Narine care, alături de alţi tineri, dansa în aer liber.

Le place riscul

„Cum a fost startul în acro-yoga? Destul de simplu, cred eu, căci nu eram un novice în ale sportului. Nu sunt dansator, iar acest lucru se vede din mişcările mele. Pentru a avea rezultate e nevoie şi de o bună pregătire psihologică, dar şi de antrenamente. Din păcate, eu şi Narine, care este studentă şi practică dansul de 10 ani, nu ne permitem să ne antrenăm decât seara, câte două ore. Mă bucur că suntem pe aceeaşi lungime de undă: amândurora ne place riscul şi tindem să fim cei mai buni. Acro-yoga nu e un sport fără riscuri: şase persoane au decedat în timp ce încercau să realizeze un element pe care noi l-am pus în aplicare numărul pentru preselecţiile „Românii au talent”. E periculos, însă dacă sportivii au o pregătire bună, au şi reuşite. Mi-aş dori să apar într-un film în calitate de cascador. Am fost şi la câteva castinguri aici, la noi, dar s-a decis ca dosarul să-mi fie trimis în Rusia. Sper să mi se îndeplinească dorinţa din copilărie şi să devin cascador de film. Din păcate, starea financiară a familiei nu mi-a permis să merg la o şcoală care să mă ajute să-mi realizez visul, însă, cu puţin noroc, poate de acum încolo soarta îmi va zâmbi”, ne povesteşte tânărul care îşi câştigă bucata de pâine făcând reparaţii capitale în apartamente.

Îşi semnează singuri coregrafia

Poate că nu ar fi ajuns niciodată la „Românii au talent” dacă nu ar fi primit o invitaţie în acest sens de la organizatorii concursului, care au aflat de ei întâmplător, dintr-un filmuleţ pe care Igor şi Narine îl postaseră pe Youtube.
Au acceptat invitaţia fără să stea prea mult pe gânduri, mai ales că aveau deja un număr bine închegat, la care munciseră timp de şapte luni şi pe care l-au prezentat în cadrul preselecţiilor.
Momentul coregrafic pe care l-au prezentat ere extrem de dificil, cu elemente care s-au îmbinat armonios, iar asta i-a lăsat mască nu doar pe juraţi, ci şi pe cei aflaţi în public. Au fost apreciaţi şi au ajuns până în etapa finală a concursului, iar de atunci viaţa lor s-a schimbat. Au devenit populari şi căutaţi pe reţelele de socializare, iar lumea îi cheamă să-şi demonstreze măiestria pe la evenimente private.
„De fapt, numărul pe care l-am arătat la preselecţii a fost pregătit pentru a-l demonstra pe la nunţi şi cumătrii, ca să câştigăm şi noi un ban. Ne bucurăm că am ajuns la acest concurs. Avem un antrenor care ne ghidează, îi spune Olga Talmazan, însă coregrafia o semnez eu şi partenera mea”, ne-a declarat Igor.

„Străinătatea e de noi!”

S-ar părea că pe cei doi îi leagă mai mult decât o simplă amiciţie şi lucrul în echipă, dar acest fapt este negat de Igor.
„Da, colega mea e foarte frumoasă, dar nu formăm o pereche. Ne leagă un sentiment de prietenie şi pasiunea pentru ceea ce facem noi. Unde mai pui că ,dacă am fi iubiţi, lucrul în echipă ar putea avea de suferit”, susţine chişinăuianul.
După ce au cucerit publicul la „Românii au talent”, Igor şi Narine şi-au pus drept scop să câştige şi aprecierea celui din Italia ori chiar din America, participând la concursuri de talente.
„Străinătatea e de noi! Aici unde să ne manifestăm talentul? Circul e închis, iar show-uri televizate nu avem”, precizează acrobatul.

„Mănânc ce am…”

Dar până va ajunge pe scena mare, Igor este nevoit să muncească în calitate de tencuitor-zugrav. Recunoaşte că la capitolul alimentaţie echilibrată stă foarte prost, însă nu se plânge. E sigur că va veni şi ziua în care îi va surâde norocul.
„Ştiu că ar trebui să am o alimentaţie variată, dar situaţia materială nu mi-o permite. Asta e, mănânc ce am! Sar peste micul dejun, pe parcursul zilei de muncă mănânc doar la prânz: trei chifle şi un litru de lapte, iar la cină de obicei avem cartofi prăjiţi. Sunt conştient că nu mă alimentez corect, însă mai multe nu-mi permit. Îmi iau o banană o dată la două luni, poate şi nici atunci, iar peşte, ouă, fructe şi dulciuri mănânc rar de tot”, ni se confesează tânărul acrobat.

Lena Negru
Foto: Arhiva personală a lui Igor Sârbu

Ar fi putut să-şi facă şi ea un loc pe scenă, ca sora sa, căci are şi voce, şi şarm, Tatiana însă a ales să facă Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, domeniu în care şi activează de şase ani. Iniţial a fost prezentatoare tv, iar în ultimii doi ani a decis să facă radio. A început să lucreze încă din primul an de studii, iar astăzi atât ea, cât şi întreaga sa familie, este mândră de reuşitele ei.

Şi mama vedetei a cântat într-o trupă

„Sunt o norocoasă! Am zis să nu merg pe urmele surorii mai mari – o vedetă în familie ne ajunge! De fapt, şi mama în adolescenţă a cântat într-o formaţie, iar Dianna i-a moştenit talentul cel mai bine. Eu, la îndemnul familiei, am ales jurnalismul. Au zis să încerc ceva care mă reprezintă şi asta pentru că-mi place să socializez, să fac cunoştinţă cu oameni noi. Şi nu am dat greş. Îmi place să lucrez la radio pentru că astfel îmi rămâne timp şi pentru cel de-al doilea job: sunt machioză. Îmi reuşeşte de minune să îmbin utilul cu plăcutul, căci ziua fac machiaje, iar seara moderez emisiunea”, ne-a declarat Tatiana Plesh.

Pasiunea i-a devenit al doilea job

La îndemnul surorii sale, şi-a făcut din pasiunea pentru machiaj un job. Dianna a fost cea care a sfătuit-o să meargă la cursuri, iar de trei ani a ajuns make-up artist apreciat în Chişinău. Colaborează cu mai multe saloane de frumuseţe din capitală, adesea fiind invitată să le facă clientelor machiaj la domiciliu.
„De trei ani machiez persoane publice şi nu numai. Deşi colaborez cu mai multe saloane, prefer totuşi să fiu pe cont propriu, lucrez chiar şi la domiciliul clientei. Am o regulă de aur: ascult mai întâi doleanţele persoanei pe care o machiez, după care îmi expun şi punctul meu de vedere. Neapărat ţin cont şi de temperamentul clientei, pentru că scopul meu este ca ea să se simtă bine. Machiajul ales diferă în funcţie de forma feţei şi a ochilor, acelaşi lucru îl putem spune şi despre nuanţele fardului ales”, susţine make-up artista.

Sfaturi pentru tinere

În această vară, în tendinţe e machiajul cu eyeliner, care poate fi realizat în diferite culori. Tatiana Plesh spune că, dacă se pune accentul corect pe ochi, acesta nu va încărca machiajul, iar genele vor avea volumul mult râvnit. Un sfat al tinerei machieuze este să evităm excesul de fon de ten.
„Nu mai este la modă pudratul în exces şi faţă ca a unei păpuşe de porţelan. Azi se poartă tenul cu luciu sănătos, iar pentru aceasta e suficient să aplicăm baza de machiaj pe zona T. Optaţi pentru una sidefată, care conferă un pic de strălucire. Dacă nu o avem, atunci o putem înlocui cu fardurile de ochi sau de obraz, cele care conţin sidef. Pe lângă aceasta, se poartă buzele accentuate, în culoarea prunei sau în culori şi mai închise. Şi nu uitaţi, rozul pal e pentru fetele care au buzele subţiri! Ţin să pomenesc şi de sprâncene, căci văd foarte multe domnişoare care optează pentru sprâncene tatuate ori arcuite greşit. Mai bine optaţi pentru naturaleţe şi renunţaţi la inestetic”, este îndemnul make-up artistei.

Despre relaţia cu sora sa

În timpul discuţiei, ne-am dorit să aflăm cum e să fii sora Diannei Rotaru. De fapt, cele două seamănă nu doar la chip, dar şi la voce, iar de cele mai multe ori, vorbind cu ea, ai impresia că îţi răspunde sora ei. „Foarte mulţi mă confundă cu Dianna. Atunci când vorbesc la telefon, adesea sunt nevoită s-o conving pe persoana de la celălalt capăt al firului că sunt, de fapt, Tatiana”, ne spune, zâmbind, sora interpretei.
Diferenţa de vârstă între cele două este de şapte ani, însă Tatiana ne dă asigurări că asta nu se vede.
„Oriunde nu am fi – eu, mama şi Diana, ajungem să fim comparate cu trei surori. Avem gena bună, chiar foarte bună! De multe ori îi zic mamei: să dea Dumnezeu să arăt şi eu la fel de bine când voi ajunge la anii matale!
Despre copilăria noastră ce să vă spun? A fost una colorată. Dianna încerca mereu s-o facă pe sora mai mare, dar tot eu eram cea cu caracterul de oţel. Cu toate acestea, ne înţelegeam foarte bine, căci eram ascultătoare. Nu ne-am certat niciodată şi nu am avut supărări care să ţină zile întregi. Dintre noi două, eu mereu am fost supărăcioasa, însă Dianna m-a învăţat să scap de acest defect, căci tot mie îmi făceam rău dacă stăteam bosumflată. Am avut parte de o educaţie bună din partea părinţilor, în special a mamei, care nu doar că ne susţine, dar e şi criticul nostru numărul unu. Şi hainele le împrumutam una de la alta, nu am avut niciodată supărări din cauza asta, doar că ne anunţăm din timp”, ne spune sora mai mică a Diannei Rotaru.

„Râdem mult şi stăm la poveşti cu orele”

Atunci când are nevoie de un sfat, Tatiana îl cere fie de la mama, fie de la Dianna. „Ele sunt persoanele cele mai importante din viaţa mea”, precizează ea.
Unul din numeroasele sfaturi pe care i le-a dat Dianna Tatianei şi de care aceasta din urmă ţine cont e să trăiască clipa. Şi-ar dori să petreacă mai mult timp în compania surorii sale, însă cum ambele au agenda plină, se văd mai rar. În schimb sfătuiesc mult la telefon.
„Când ne întâlnim, râdem mult şi stăm la poveşti cu orele. Nu ne putem sătura de vorbă! Când suntem împreună, obişnuim să gătim clătite ori varză înăbuşită, cu carne ori fără. De fapt, în ultima perioadă în familia noastră se mănâncă sănătos: gătim fără conservanţi şi facem foarte multe salate din crudităţi”, ne mai spune Tatiana Plesh.
La sfârşit de mai, Dianna Rotaru şi-a sărbătorit ziua de naştere… lucrând! Aşa că sora ei, împreună cu mama lor şi iubitul vedetei au mers să-i ureze „La mulţi ani!” chiar în localul unde Diana modera o petrecere. Surpriza s-a lăsat cu emoţii pentru omagiată, care la momentul de faţă se află într-o vacanţă binemeritată.

Lena Negru
Foto: Arhiva personală a Tatianei Plesh

De curând, hânceştenii au avut parte de un spectacol grandios, cu genericul „Drag mi-i cântecul de-acasă”. Concertul în cadrul căruia Mihai Ciobanu a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al raionului Hânceşti” a fost regizat de Lidia Panfil, iar artistul a fost acompaniat de Orchestra Fraţilor Advahov. Pe scenă a urcat şi Fanfara Poliţiei de Frontieră, dar şi colective folclorice atât din Hânceşti, cât şi din Chişinău.

„Cel care ne alină cu o vorbă bună”

Şi prietenii, şi membrii familiei, dar şi colegii de scenă au ţinut să-i facă o surpriză, fiind prezenţi în sală. Sora maestrului, Ileana Malţev, bibliotecară la Academia de Studii Economice, emoţionată, a urcat pe scenă, mărturisind că, de când părinţii nu mai sunt în viaţă, bădiţa Mihai este cel care atât pe ea, cât şi fraţii săi îi alină cu vorbe bune.
„Bădiţa Mihai a fost şi este un frate grijuliu. Când eram copii, pe noi, cei mai mici, ne răsfăţa cu îngheţată şi dulciuri. Ne aducea de la Chişinău cireşe, care ni se păreau mai gustoase şi mai dulci. Astăzi el este alinarea noastră”, a spus sora cântăreţului.

„Talentul, o floare rară şi capricioasă”

În sală s-a aflat şi scriitorul Vasile Romanciuc care a venit însoţit de soţia sa, radiojurnalista Valentina Romanciuc. Pe lângă faptul că majoritatea textelor cântate de Mihai Ciobanu sunt semnate de distinsul poet, pe ei îi leagă şi o frumoasă relaţie de prietenie. Lucru pe care scriitorul l-a spus şi celor prezenţi la eveniment: „Cu Mihai ne cunoaştem de-o viaţă! Sunt onorat să fiu prezent alături de oamenii şi prietenii lui dragi. Talentul e o floare rară, dar şi capricioasă, căreia îi place să fie stropită cu sudoarea frunţii. Melodiile lui Mihai Ciobanu sunt bune de pus pe rană”.

„De la Hânceşti mi-am luat zborul”

Despre faptul că i se va acorda titlul de „Cetăţean de Onoare al raionului Hânceşti” Mihai Ciobanu a aflat la începutul lui martie curent. „Din start, am reacţionat un pic nedumerit. M-am gândit că nu sunt atât de bătrân pentru că ştiu că acest lucru se face pentru cei care sunt mai în vârstă şi care au reuşit să facă multe pentru raion, sat, republică (râde – n.a.). Le-am propus să mai analizeze, să se mai sfătuiască cu consilierii pentru că în raion avem şi campioni olimpici, cum ar fi Tudor Casapu, personalităţi ale căror nume le poartă instituţii, şcoala de arte, şi aici mă refer la pictorul Timofei Bătrânu.
La Hânceşti am învăţat în clasa a X-a, iar de acolo mi-am luat zborul în ceea ce priveşte cântecul popular. Am cântat în Ansamblul „Andrieş”, după care am plecat la armată. Am nişte cântece unde pomenesc despre Hânceşti şi poate acest lucru i-a îndemnat să-mi ofere acest titlu. Am făcut şi o răstignire în sat, poate şi acest lucru i-a influenţat. Câteodată oamenii nu ştiu să se exprime prin cuvinte, alegând faptele. Şi-i înţeleg foarte bine pentru că mie tot aşa-mi place să fac”, ne-a declarat Mihai Ciobanu.

„Fraţii Advahov fac lucruri frumoase din mers”

Artistul a rămas impresionat de organizarea evenimentului, unde mai pui că cei prezenţi în sală au avut impresia că sunt la un concert ce are loc la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”. Şi asta deoarece regizoarea Lidia Panfil şi echipa sa, dar şi Orchestra Fraţilor Advahov au avut grijă ca spectatorii să plece acasă cu cele mai frumoase impresii.
„Am avut emoţii şi griji mari pentru că-mi doream ca totul să iasă ca la carte. Ştiţi cum se spune: unde este lume multă, acolo şi probleme multe.
Lidia Panfil face minuni de fiecare dată, iar fraţii Advahov sunt nişte băieţi foarte bravo, care din mers fac lucruri frumoase. Pe scenă au urcat şi consătenii mei, iar printre ei a fost şoferul lu’ tata, care-l ducea cu maşina. E comicul satului şi un om care face teatru. Toţi au venit cu mare drag! A fost un spectacol aparte pentru că asemenea sentimente nu am avut în viaţa mea”, povesteşte cântăreţul de folclor.

Casa plină de bujori

Şi cum sala a fost arhiplină, iar multă lume a fost nevoită să facă cale întoarsă, Mihai Ciobanu speră ca în viitorul apropiat să organizeze un spectacol în aer liber, unde vor putea fi prezenţi toţi doritorii.
De la eveniment, artistul a plecat acasă cu portbagajul maşinii plin de bujori.
„I-am dăruit lui Vasile Romanciuc trei bujori, iar peste două zile mi-a telefonat ca să-mi spună că i-a plăcut concertul şi că mirosul de bujori este foarte pătrunzător. Ce să mai spun eu, când casa este plină şi azi de ei?”, ne zice îndrăgitul artist.
La sfârşitul discuţiei, Mihai Ciobanu ne-a mărturisit că tot mai des este întrebat când reuşeşte să creeze atâtea melodii de suflet, căci se poate mândri cu 33 de albume lansate, iar răspunsul său este, ca de fiecare dată, unul cât se poate de simplu: „Nu vedeţi că sunt cu ochii roşii?”.

Lena Negru
Fotograf: Nelu Buza