Cristina Scarlat: „Le sunt prietenă copiilor mei”

Nu are noutăți muzicale, însă are noutăți în ceea ce ține de cei doi copii ai săi, Sofia și Ionuț. Despre ei ar putea vorbi la nesfârșit, căci sunt mândria și bucuria părinților. Cristina Scarlat nu exclude faptul ca în ajunul sărbătorilor de iarnă să ne surprindă cu un colind pe care-l va cânta împreună cu fiica ei, care a moștenit talentul de la părinți, ambii muzicieni.

Copiii ei se lasă uşor convinși să cânte, pentru că ambii au moștenit talentul de părinți. Până de revelion, Cristina Scarlat își dorește să înregistreze un colind cu Sofia, mezina familiei. Cât despre Ionuț, acesta a decis să dedice mai mult celor două pasiuni ale sale: fotbalul și calculatorul.
„Nici eu, nici soțul meu, nu insistăm ca vreunul dintre copiii noştri să devină muzician, ca noi. În acest domeniu nu ai cum să insiști: ori îți place, ori nu! Sofia exersează zilnic la vioară și pian, iar lui Ionuț sperăm să-i revină pofta de muzică, pentru că și el a studiat-o câțiva ani”, ne-a declarat Cristina Scarlat.

E o mamă severă?

Central

Sofia e „fata tatei”, dar atunci când are nevoie de sfaturi, i le cere mamei sau bunicii, pe când Ionuț, „băiatul mamei”, apelează la ambii părinți.
Interpreta are aşteptări mari de la odraslele ei, dar spune că nu e o mamă severă.
„Le sunt mai degrabă prietenă copiilor mei. Nici să-i pedepsesc nu pot, că-mi trece repede supărarea. Am un program încărcat și sunt mai tot timpul pe drumuri, de aceea nu prea găsesc timp pentru familie, dar încerc să fiu la curent cu tot ce fac Sofia şi Ionuţ și să-i susțin în toate. Când mă sună copiii mei, eu las totul la o parte și vorbesc cu ei”, ne mai spune artista.

Un an dedicat spectacolelor

2017 a fost un an pe care l-a dedicat spectacolelor, nu noutăților muzicale. În această perioadă, când sunt în toi filmările pentru emisiunile televizate pentru noaptea dintre ani, Cristina Scarlat are mult de lucru. Zilele trecute, de exemplu, a avut înregistrări cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale.
„Am activități mai lejere în ceea ce ține de activitatea mea artistică, din păcate. De Revelion voi fi în Moldova, pentru că am programate câteva evenimente aici. Chiar zilele acestea le spuneam colegilor mei și că mi-aș fi dorit să petrec Anul Nou măcar o dată peste hotare, dar, pe de altă parte, sunt atâția ani de când muncesc în această zi mult așteptată de întreaga lume, că nici nu-mi imaginez să am un altfel de revelion. După această sărbătoare, o să iau neapărat o scurtă pauză. Mă voi odihni, departe de telefon și de rețelele de socializare”, povestește interpreta.

„Recunosc, sunt un artist foarte pretențios”

1

Cristina Scarlat își dorește să realizeze în 2018 ceea ce nu a reușit să facă în 2017, când nu a lansat nicio melodie nouă. Căci, spune ea, pe parcursul acestui an niciunul dintre materialele muzicale care i-au fost propuse nu a meritat atenţia ei.
„Recunosc, sunt un artist foarte pretențios și cu mine e greu să lucrezi. Colaborez cu muzicieni din Republica Moldova, pentru cei de dincolo de Prut nu mă ţine buzunarul. Am avut câteva oferte, dar acestea nu au fost pe măsura așteptărilor mele”, adaugă artista.

Vrea să repete experiența Eurovision

În 2014, Cristina Scarlat a reprezentat Republica Moldova la Eurovision Song Contest. Şi-ar dori să revină pe scena acestui prestigios concurs, dar cu o condiție: să aibă o melodie bună.
„Ştiu că unii pun la îndoială necesitatea participării republicii noastre la Eurovision, căci e o investiţie serioasă. Dar dacă nu vom investi aici, atunci unde? Și la ce concursuri atât de importante mai participă artiştii noştri? După părerea mea, Eurovision rămâne a fi o platformă de lansare a artiștilor începători”, consideră Cristina Scarlat.

Cu cine ar vrea o colaborare

2

Dacă ar fi să scoată o piesă în colaborare cu cineva dintre colegii ei de scenă, ar fi cu Nelly Ciobanu şi cu Olia Tira. Se pare că cele trei interprete au discutat deja despre asta, însă deocamdată toate trei sunt ocupate.
„Trebuie să avem timp şi inspirație ca să demarăm procesul de creație, căci nu vrem să lansăm o melodie doar ca să avem cu una mai mult în repertoriu. Mă întreba o colegă: ‚Dar tu ce piese ai scos anul acesta?’. I-am răspuns că nu am lansat nimic și că nu știu nici ce a lansat ea. Pentru că la noi se obişnuieşte lansarea pe bandă rulantă a unor melodii comerciale, care seamănă izbitor una cu alta, dar care mor repede. Nu e un proces sănătos”, susține artista.

De șapte ani e cadru militar

O zi din viața Cristinei Scarlat începe cu o cafea și cu zâmbetele copiilor ei. Urmează micul dejun, după care ea iese grabnic din casă, pentru că la ora 8.00 trebuie să fie la apel, alături de colegii ei din Orchestra Prezidențială, din care face parte de șapte ani.
După serviciu, e profesoară de canto pentru discipolii ei de toate vârstele, iar a doua jumătate a zilei o dedică întâlnirilor și proiectelor dedicate activității sale artistice.
Şi, de cel puțin de trei ori pe săptămână, munceşte de zor la sală, ghidată de antrenorul ei personal. Sunt doi ani de când interpreta a devenit adepta unui mod de viață cât mai sănătos şi a unui regim alimentar echilibrat.

Istoria din garderobă

3

Are grijă singură de ținutele sale și de imaginea scenică. Chiar și atunci când apelează la un designer, se duce la el cu tema pregătită: ştie întotdeauna cam ce vrea să poarte, iar specialistului îi revine misiunea de a o ajuta să-şi creeze rochia de vis.
„Acum, cea mai mare problemă a mea sunt ținutele pe care le tot adun în garderobă, an de an. Sunt ca o istorie ‚scrisă’ cu rochii, poate de asta nu mă pot despărți de ele. Cele de XXL le-am mai dat spre închiriere unor saloane, dar pe celelalte le păstrez, căci mă reprezintă și au valoare sentimentală. Cu timpul, sper să am o garderobă dedicată în exclusivitate ţinutelor mele scenice”, a mai spus Cristina Scarlat.

Lena NEGRU