Irina, fata Catincăi şi a lui Costică Antoci

În urmă cu 15 ani, circumstanțele din viaţa personală au determinat-o pe Irina Antoci să ia drumul străinătății. A renunțat la cariera scenică şi la şansa de a deveni solistă a orchestrei „Lăutarii”, însă a fost o alegere asumată. Departe de casă, hânceşteanca îşi spune povestea cu un nod în gât, căci am făcut-o să se teleporteze în anii copilăriei şi în perioada frumoasă în care evolua pe scenă atât în R.Moldova, cât şi în România.

Până la vârsta de 13 ani, Irina Antoci a crescut şi a copilărit în sat. Negrea, din r. Hânceşti. „Sunt fata Catincăi şi a lui Costică Antoci, oameni simpli”, ni se prezintă basarabeanca noastră.
Are o soră mai mare şi un frate mai mic, însă adorata tatei ea era. „Dar pe cât de dragă îi eram, pe atât şi de a dracului! Mama spune că am fost cel mai dificil copil, însă eu n-o cred”, ne spune Irina, zâmbind.
Era cam băieţoasă şi se ţinea de şotii, iar astăzi deseori se întreabă de unde îi venea inspiraţia la făcut atâtea boroboaţe.
În copilărie nici prin gând nu i-a trecut că de pe butoiul pe care se suia ca să cânte melodia „Bădiţă Petre” şi şlagăre din repertoriul Irinei Loghin, va ajunge să cânte pe scene din satele Hânceştiului, iar mai apoi pe cele din localităţi de pe ambele maluri ale Prutului.
Când avea cinci ani, la petrecerea de botez a fratelui său, ţinea ritmul ca un adevărat dansator, uimindu-i pe oaspeţi.

Piesa Mariei Lătăreţu „Dor de mamă” i-a purtat noroc

1

„La acea vârstă au apărut primele semne că acesta ar trebui să-mi fie drumul în viaţă. Talentul de a cânta mi l-a descoperit profesoara de muzică, la şcoală. Într-o zi, ne-a pus să învăţăm de la părinţi ori bunici melodii româneşti vechi. Şi mama adesea fredona ceva în timp ce gospodărea, doar că eu nu-mi dădeam interesul să învăţ melodiile cântate de ea. Atunci însă a trebuit să-i cer să mă înveţe una. Şi m-a învăţat! În general, femeilor din familia mea le plăcea muzica. Străbunica era sufletul petrecerilor, iar bunică-mea cânta melodii de jale, la fel ca mama. Ele prindeau din zbor cântecele de folclor românesc pe care le auzeau la radio. Peste ani, am aflat că acel cântec pe care l-am deprins de la mama şi pe care l-am cântat în faţa clasei, era din repertoriul Mariei Lătăreţu. Piesa se numeşte „Dor de mamă”, însă eu pe atunci îi ziceam „Unde-i, tată, mama noastră”. Când m-a auzit cântând, profesoara a rămas mască! Acasă eram iute, la şcoală însă – doar un copil mai timid ce stătea în ultima băncă. Cred că m-am făcut roşie de emoţie în timp ce interpretam acea melodie…”, îşi aduce aminte Irina Antoci.

La 11 ani, primul spectacol

După acea întâmplare, profesoara de muzică şi profesorul de muncă, domnul Petru, care era şi meşter popular, au început s-o ia cu ei pe la concerte. „Botezul scenic” a avut loc în satul ei de baştină. Ea avea doar 11 ani şi un talent cu care mai târziu avea să impresioneze atât publicul din R. Moldova, cât şi pe cel din România.
Şi nici nu avea cum să aleagă un alt drum decât muzica, căci tatăl ei a bătut toba pe la nunţi, un unchi cânta la saxofon, taragot şi clarinet, altul era trompetist, iar o mătuşă – vioristă.
Pe când avea 14 ani, părinţii au dat-o la şcoala de muzică, să studieze vioara. Peste un an, a participat la concursul „Grai şi suflet”, după care a urmat concursul „Maria Cebotari”, la care a luat Premiul special „Ştefan Neaga”, datorită căruia a fost admisă fără concurs la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Şi pentru că trebuia să aibă un nivel minim de pregătire muzicală, a mers să ia ore de cobză, tot la „Ştefan Neaga”.

Descoperită de regretata Maria Strătilă-Iovu

„În clasa a VIII-a m-am transferat la Şcoala nr.19 din Chişinău, iar peste un an învăţam deja la „Ştefan Neaga”. Când eram în anul trei la Colegiul de Muzică, am participat la concursul internațional „Constantin Brăiloiu”, în România. Atunci m-a remarcat regretata Maria Strătilă-Iovu, care i-a propus Ninei Bolboceanu să mă trimită la Brăila, la concursul „Maria Tănase”. După numeroase peripeţii, am ajuns şi acolo, unde am luat premiul III. Însă uite că din cauza acelui premiu nu am fost admisă la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice”, îşi aduce aminte Irina Antoci.

A fost solistă a Orchestrei Prezidenţiale

Când absolvea anul III la „Ştefan Neaga”, basarabeanca a devenit solistă a Orchestrei Prezidenţiale, unde s-a reţinut doar un an. Spera că va deveni studentă la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, iar ziua în care a mers la examenul de admitere o va ţine minte toată viaţa.
„Eram la serviciu când m-a telefonat Marin Bunea ca să-mi zică să merg la examen. Am ajuns repede, îmbrăcată cum eram la lucru, dar nu mi s-a permis să susţin examenul pe motiv că nu purtam costum naţional. Nu se apreciau calităţile vocale, ci aspectul exterior. Asta e! Însă mai târziu am înţeles de ce nu am fost lăsată atunci să cânt”, ni se confesează ea.
Nu a avut niciodată un mentor, însă poate că timpul, experienţa şi circumstanțele vieţii i-au fost cei mai buni povăţuitori.
„În perioada mea, multe fete care studiau canto la „Ştefan Neaga” abordau un stil muzical influențat de împrejurările istorice: se destrămase URSS-ul, căzuse regimul lui Ceauşescu, românii de pe ambele maluri ale Prutului puteau merge unii la alţii, iar noi aveam acces la folclorul românesc. Şi muzica pe care o consideram frumoasă o absorbeam, o îndrăgeam şi o adaptam timbrului nostru vocal”, ne spune Irina Antoci.

De ce a luat drumul străinătăţii

2

Nu crede că ar fi abandonat vreodată R. Moldova, mai ales că după absolvirea Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga” avea şansa să devină solistă a Orchestrei „Lăutarii”. Însă anumite circumstanțe de ordin personal au obligat-o să ia drumul străinătăţii.
Avea 27 de ani când a trebuit să plece în Rusia, unde a lucrat timp de 10 luni, după care a revenit la baştină. Dar nu pentru multă vreme, căci a trebuit să plece iar. De data aceasta, în Italia.
„Sunt ferm convinsă că trebuia să vin anume aici, unde sunt atâţia conaţionali de-ai mei care aveau şi continuă să aibă nevoie de mine. Dacă eram acasă, aş fi putut să am realizări pe plan profesional şi aş fi susţinut spectacole la fel de des ca şi colegii mei de breaslă rămaşi la baştină. Îmi lipseşte activitatea scenică, însă îmi asum alegerea făcută cu mulţi ani în urmă”, ne mărturiseşte Irina Antoci.

Investeşte în cariera ei

Ajunsă în Italia, nu-şi dorea decât să lucreze cât mai curând pentru a-şi putea aduce copiii lângă ea – băiatul şi fata rămăseseră în R. Moldova.
Startul a fost unul extrem de greu, însă e mândră că a reuşit să înveţe limba italiană într-o perioadă scurtă de timp. La început şi-a câştigat banul îngrijind de bătrâne, apoi s-a angajat menajeră într-o familie de italieni. Dar era tot timpul cu gândul la copiii ei.
„Am avut norocul să întâlnesc acolo oameni cumsecade, care erau impresionaţi de pasiunea mea pentru muzică, iar familia pentru care lucram mă trata ca pe o fiică. Chiar dacă am trecut prin greutăți, am ştiut dintotdeauna că voi reveni la cântec. Şi asta am făcut. Acum îmi câştig pâinea cântând pe la nunţi, iar câteva zile pe săptămână lucrez la o farmacie. Banii adunaţi îi investesc în muzică. Am reuşit să-mi aduc copiii aici, iar între timp m-am căsătorit”, ne povesteşte interpreta de folclor.

A revenit la muzică

În 2008, Irina Antoci a revenit în R. Moldova, unde a înregistrat un album de muzică populară. În prezent, alături de alţi muzicieni originari de la noi, şi ei stabiliţi cu traiul în aceeaşi ţară, cântă pe la evenimentele private ale basarabenilor în Italia, Austria, Ungaria etc.
De curând, a aflat că o interpretă din România, Maria Constantin, i-a furat melodia „Scrisoare de la mama”. A aflat-o chiar de la admiratorii săi de dincolo de Prut.
„Prima dată, link-ul cu melodia mi-a fost trimis însoţit de mesajul: ‘Irina, mai plagiază lumea, dar nu chiar aşa!’. Au urmat alte zeci de mesaje în care eram întrebată dacă Maria Constantin şi-a cerut voie să-mi ia cântecul. A luat trei strofe fără nicio jenă, doar că a inversat frazele. Ca să nu mai pomenesc de faptul că şi orchestrația e aceeaşi. Acum avocatul meu se ocupă de caz”, ne-a declarat Irina Antoci.
Anul acesta a fost în R. Moldova de trei ori, iar în septembrie s-ar putea să vină iar, pentru că urmează să înregistreze două videoclipuri cu Orchestra Fraţilor Advahov.

„E nevoie de implicarea tuturor celor care se exprimă prin artă”

Chiar dacă locuiește de 15 ani în Italia, basarabeanca noastră este la curent cu tot ce se întâmplă acasă. Pe ultima sută de metri a discuţiei noastre, ne-a spus că ‘Moldova are nevoie de o creştere a nivelului de cultură, însă pentru asta e nevoie de implicarea tuturor celor care se exprimă prin artă’.
„Trebuie să-i ajutăm pe basarabeni să-şi ridice nivelul de cultură, căci doar astfel nu vom mai fi la fel de manipulabili ca acum. De altfel, riscăm să fim măcinaţi de hoţii care ajung la putere prin înşelăciune.
În perioada când câştigam în Italia doar câte 300 de euro lunar, îi trimiteam acasă, ca să aibă copiii ce mânca. Nu înţeleg cum supravieţuiesc în R.Moldova cei care au un salariu mizer. Ei sunt eroi şi ar trebui să li se dea medalii. Dacă s-a îmbunătăţit un pic situaţia economică a statului în care m-am născut, e tot datorită celor care au plecat la muncă în străinătate. E inutil ca Dodon să ne ignore voturile şi nu pot să înţeleg cum de îndrăzneşte să inventeze o altă istorie a Basarabiei decât cea reală”, conchide Irina Antoci.

3

Lena NEGRU