Din culisele „Tunului de lemn”

A plecat din Moldova în urmă cu 18 ani, iar de atunci nu-i zi în care să nu tânjească după baştină, după locurile unde a copilărit şi după sudorile reci care o treceau ori de câte ori în timpul filmărilor uita textul. Acum, Veronica Grigoraş, căci despre ea este vorba, locuieşte la Budapesta, alături de fiul ei Alexandru. Din capitala Ungariei, pentru JURNAL de Chişinău, cea care acum 30 de ani a jucat-o pe Maria în „Tunul de lemn” oferă detalii neştiute din culisele filmului care a făcut-o celebră. Totodată, actriţa a ţinut să facă o precizare: filmul a fost turnat şi prezentat pentru prima dată în 1987, dar nu în 1986, cum scrie site-ul Wikipedia.

Central

Interviul nostru cu Veronica Grigoraş s-a lăsat cu lacrimi, căci am făcut-o să se teleporteze imaginar în perioada de acum 30 de ani, când la nici 25 de ani împliniți a jucat-o pe Maria în filmul „Tunul de lemn”, rol datorită căruia a cunoscut succesul în cinematografie.

„Să am cu cine sta de vorbă…”

Însă până a începe să discutăm despre cele două luni de filmări ale „Tunului de lemn”, peliculă care avea să scrie o pagină importantă în cinematografia moldovenească, actriţa şi prezentatoarea de televiziune ni s-a confesat că de când stă la Budapesta o macină multe doruri.
„Mi-e dor de textele lungi şi de sudorile reci care mă treceau în faţa camerei când uitam cuvintele din text. Evident, tânjesc după multe lucruri şi mi-ar fi fost mult mai bine dacă rămâneam acasă, dacă aveam cu cine sta de vorbă şi cu cine împărţi o plăcintă… Căci adesea te simţi mai sătul atunci când comunici cu oamenii dragi decât atunci când mănânci delicatese prin străini”, ne mărturisește Veronica Grigoraş.
Dar cel mai mult i-i dor de platourile de filmare şi de emoţia pe care o trăia doar în faţa camerei video, pentru că dintotdeauna i-a plăcut cinematografia şi televiziunea. „Odată, cineva mi-a zis că pe mine mă iubeşte camera. Şi eu o iubesc. Şi tânjesc după ea”, adaugă actriţa, înghițind noduri.

Motivul pentru care a ales să plece în lume

20182997_1572829956121663_301842371_n

Totuşi, în 1999 a ales să plece de acasă. Ultimul salariu pe care l-a ridicat de la televiziune a fost de doar 13 dolari, aşa că pentru a duce un trai decent avea cinci joburi concomitent.
„În acea perioadă eram moderatoare de concerte la Palatul Naţional, însă din salariul meu de 13 dolari nu aveam cum să plătesc serviciile unui machior şi ale unui coafor ori să-mi iau un costum nou. De aceea concomitent mai aveam patru locuri de muncă. Din păcate, din cauza programului încărcat nu reuşeam să-mi văd copilul. Angajasem o femeie care-i făcea de mâncare, îl culca şi-l ducea la grădiniţă… Noroc de ea, căci eu nici să dorm nu reuşeam mai mult de patru ore pe noapte – trebuia să câştig bani. Dar într-o bună zi mi-am spus că aşa nu se mai poate! În locul meu, doamna Maria era cea care îi spunea povestea seară de seară lui Alex, îi pregătea micul dejun, iar eu nici să-l mângâi nu prea aveam timp. Am decis să-mi depun demisia chiar în ziua în care s-au împlinit şapte ani de când lucram la televiziunea naţională. Iniţial directorul nici nu a vrut s-o semneze, însă până la urmă n-a avut încotro, căci eram hotărâtă să plec: nu mai puteam trăi în acel ritm extenuant”, ne spune Veronica Grigoraş.

Soarta ei semănă cu cea a Mariei

2

În 1987, pe vremea asta, actrița o juca pe Maria în „Tunul de lemn”, film care i-a marcat cariera şi pe care-l consideră „al ei”.
Rolul Mariei a fost fost o şcoală bună pentru Veronica Grigoraş, căci a motivat-o să meargă încrezătoare înainte, spre alte culmi.
„Acest rol m-a marcat. Maria a rămas văduvă, ca şi mine. Ea a născut un fecior – şi eu am unul. Împreună cu copilul ei, a trebuit să ia viaţa de la zero, cum am făcut eu cu Alexandru. În urmă cu 30 de ani, pe timpul ăsta, filmam „Tunul de lemn”. Treceam printr-o perioadă foarte grea a vieţii mele. Eram însărcinată în luna a patra când a plecat la Ceruri fratele meu, iar la o lună după înmormântare am pierdut copilul… Pe atunci lucram la radio şi am decis să fac o schimbare. Am zis că dacă am pierdut copilul meu, trebuie să am grijă de ai altora. Am lăsat teatrul şi radioul şi am mers să lucrez educatoare la o grădiniţă din Chişinău, iar paralel am început să fac o a doua facultate – Psihologia. Iar peste un an l-am cunoscut pe regizorul Vasile Brescanu, copilul căruia frecventa grădiniţa la care lucram. În acea perioadă el era în căutarea actorilor pentru „Tunul de lemn”, iar când a ajuns acasă, i-a spus soţiei sale: ‘Am găsit-o pe Maria!’. M-au chemat la Trebujeni, la casting, unde mai târziu au avut loc filmările. Au venit şi actori din Rusia, căci aşa se obişnuia în perioada sovietică – ca în rolurile principale să fie distribuiți actori ruşi. Regizorul însă a insistat ca filmul să fie în română, cu actori moldoveni. El era convins că voi fi acceptată în rolul Mariei, iar rolul bătrânului David îi va reveni regretatului Vasile Tăbârţă, care renunţase şi el la teatru şi cultiva ceapă undeva în Ucraina”, îşi aminteşte actriţa.

Filmau din primul dublu

7

Pentru Veronica Grigoraş, cele două luni de filmări au fost grele, emoţionante şi interesante. Cam toate cadrele se filmau din primul dublu, chiar dacă Vasile Tăbârţă era un pic mai stresat, căci în ultimii ani numai film nu făcuse. De altfel, cei doi actori au fost colegi la Teatrul Naţional din Bălţi, iar pentru Veronica Grigoraş, Vasile Tăbârţă era un mare actor, un idol.
„Ulterior şi el, şi Vasile Brescanu, mi-au devenit cumetri”, adaugă actriţa.

„Mă consider aleasă”

4

În timpul filmărilor, Veronica Grigoraş a aflat o veste minunată: era însărcinată.
„Ca şi Maria mea, treceam printr-o perioadă stresantă şi, totodată, foarte frumoasă. Jucam un rol care avea să devină cartea mea de vizită şi altul care era pentru o viaţă – cel de mamă. În timpul filmărilor am ridicat şi bolovani, dar uite că Dumnezeu m-a ocrotit şi am reuşit să fac şi filmul, şi să nasc un copil sănătos. Mă consider aleasă, cred că Dumnezeu şi Maica Domnului mi-au pus mâna pe creştet”, consideră cea care a jucat-o pe Maria.

„Hrăneam găinile şi mulgeam vaca”

6

În perioada filmărilor, actriţa s-a simţit pe platoul de filmare ca acasă. Poate şi pentru că acea căsuţă din „Tunul de lemn” fusese construită de soţul ei, pictorul scenograf Igor Grigoraşenco.
„Deşi la Orhei aveam rezervate camere la hotel, uneori rămâneam să dormim pe platoul de filmare: hrăneam găinile, mulgeam vaca, aveam lapte şi chişleac, măturam curtea şi umblam desculţ prin iarbă. Am insistat să stăm la Trebujeni o perioadă încă înainte de începutul filmărilor, ca să ne simţim acolo ca acasă şi să ne intrăm mai bine în rol. Am lucrat într-o atmosferă prietenească, iar de sus, de pe deal, ne urmăreau localnicii, de la mic la mare. Şi gospodinele satului ne serveau cu bucate gătite de ele: eram de-ai lor!”, ne povesteşte Veronica Grigoraş, care în momentul interviului era la ţară, unde-i place să se refugieze.
„Merg acolo pentru a le da o mână de ajutor unor bătrânei, rude de-ale unui prieten de-al meu care a decedat”, ne spune ea.
La sfârşitul discuţiei noastre, Veronica Grigoraş ne-a mărturisit că şi-ar dori să revadă Trebujeniul, baştina „Tunului de lemn”. Actriţa ne-a mai spus că la Râşcani, de unde este originar Vasile Tăbârţă, va avea loc o serată jubiliară în memoria regretatului actor, iar la toamnă, în satul ei de bastină – la Ciuciulea, actriţa ar putea avea o întâlnire de suflet cu consătenii ei.

5

Lena NEGRU