Povestea nespusă a unui şlagăr

Cezara, despre melodia pe care a imprimat-o cu lacrimi pe obraz şi care de 17 ani e cartea ei de vizită

La vârsta de 20 de ani, Cezara a lansat o melodie frumoasă, care avea să-i aducă popularitate. „Să nu mă laşi” e şi azi apreciată şi solicitată, căci e asemeni unei declaraţii de dragoste. Cezara a acceptat să ne dezvăluie povestea single-ului care de 17 ani e cartea ei de vizită, dar şi să ne vorbească despre familia frumoasă pe care o are.

Publicul şi astăzi o numeşte „Regina rockului feminin”, iar la spectacole nu i se permite să plece de pe scenă până nu interpretează „Să nu mă laşi”, o frumoasă melodie de dragoste cunoscută de toţi admiratorii săi.
Cezara a păşit pe scena profesionistă la vârsta de 14 ani, iar la 20 de ani avea deja în repertoriu un şlagăr apreciat pe ambele maluri ale Prutului. Dar puţini sunt cei care cunosc faptul că interpreta a imprimat melodia „Să nu mă laşi” cu lacrimi pe obraz şi îşi aduce aminte de acea zi de parcă a fost mai ieri.
Melodia este semnată de Eugen Proca, un tânăr talentat cu care Cezara a colaborat la albumul întitulat „Singură în casă”. Cât despre versurile piesei, acestea aparţin unei fete numele căreia interpreta l-a uitat, dar pe care şi-ar dori s-o revadă într-o bună zi.

O istorie simplă

„Această melodie rămâne a fi cartea mea de vizită. Ţin foarte mult la ea, iar publicul vrea s-o audă la fiecare spectacol al meu. Nici nu-mi vine să cred că „Să nu mă laşi” are deja 17 ani! Când am imprimat-o, aveam 20 de ani şi făceam parte dintr-o formaţie. Ţin minte că eram în studio, lucram la primul nostru album într-un ritm alert. În două zile am înregistrat toate melodiile şi îmi rămăsese ultima – „Să nu mă laşi”, pe care am lăsat-o la urmă pentru că băieţii îşi doreau un altfel de aranjament muzical. Fiind obosită rău, nu reuşeam nicidecum s-o imprim. Epuizată, am început să plâng. Întâmplarea a făcut ca în acel moment să intre Eugen Proca, cel care a semnat melodia. El m-a încurajat, iar eu, cu faţa încă scăldată de lacrimi, am înregistrat piesa din prima! De fapt, cred că tracul meu a fost cauzat nu doar de oboseală. Vorba e că în acea perioadă, după o boală incurabilă, decedase bunelul meu la care am crescut, iar mie îmi venea greu să accept că el nu mai este… Ultimele cuvinte ale lui bunelu’ au fost: ‘Orice ţi s-ar întâmpla în viaţă, să cânţi!’. Şi am ţinut cont de sfatul lui”, ne povesteşte Cezara, precizând că astăzi, la spectacolele live, îi e greu să cânte această piesă, căci vocea ei nu răsună ca în ziua în care a înregistrat-o.

„Nu-mi venea să cred!”

Central

Nu s-a aşteptat că piesa „Să nu mă laşi” se va bucura de un asemenea succes chiar din ziua difuzării la radio şi nici nu îndrăznea să spere că aceasta va rămâne la fel de apreciată şi după 17 ani de la lansare.
„Răsuna la radio de cel puţin 10 ori pe zi, iar mie nu-mi venea să cred ce mi se întâmpla”, adaugă ea.
Cezara spune că a avut noroc să se lanseze în perioada în care în Republica Moldova erau foarte puţine posturi de radio, iar publicul „nu era atât de alintat cum e azi”.
„Nu ştiu ce se întâmplă în republica noastră, dar văd o mare deosebire între concertele de atunci şi cele de acum. Şi nu ştiu ce au basarabenii de nu mai apreciază muzica bună şi oamenii talentaţi… Alta e situaţia dincolo de Prut, unde după spectacole simt căldura publicului cum o simţeam atunci când m-am lansat cu formaţia „Cezara”. Chiar mă bucur că am păşit pe scenă în acea perioadă şi la acea vârstă, căci la 20 de ani aveam deja un hit. Noroc numesc şi faptul că m-am lansat pe când aveam pe scenă artişti mari, de la care am avut ce învăţa”, ne-a declarat rockeriţa noastră.

Nu renunţă la rock

Spune că înainte îi era uşor să adune muzicieni pentru a avea band-ul ei pe scenă şi la repetiţii zilnice, dar azi situaţia s-a schimbat. Interpreta susţine că majoritatea instrumentiștilor preferă să cânte pe la evenimente private, unde banii se câştigă mult mai uşor.
„Acum sunt în căutare de muzicanţi, căci vreau să vin cu ceva nou, să mă reinventez. Cu siguranţă, nu renunţ la rock, căci acest știl de muzică mă reprezintă cel mai bine”, spune cântăreaţa.
Şi dacă tot a pomenit de România, Cezara susţine că dincolo de Prut, pentru a avea priză la public trebuie să vii cu melodii bune şi să poţi cânta live, pe când în R. Moldova „dai banul şi ieşi pe scenă”.

Despre Cezar

1

În august, băieţelul Cezarei va împlini cinci anişori. Interpreta este mândră că are deja băiat mare, dar şi bucuroasă că acum poate să-şi organizeze timpul după bunul ei plac. Căci după ce a devenit mamă, interpreta a trebuit să renunţe pentru o perioadă la muzică şi la radio, acesta din urmă fiind un hobby pe care şi l-a descoperit dintr-o întâmplare.
„Tata se îmbolnăvise şi m-a rugat să-l înlocuiesc la radio cât a stat în spital. Iar după ce a revenit el la serviciu, mi s-a propus să moderez o emisiune, lucru pe care l-am şi făcut vreme de doi ani. Am renunţat la ea abia când eram în luna a noua de sarcină. Acum am revenit la radio, în redacţia care mi-a devenit o a doua casă”, ne mai spune Cezara.
Susţine că nu este tocmai uşor să fii mămică, soţie, interpretă şi moderatoare radio. La început i-a fost mai greu să se obişnuiască cu programul acesta, căci nu voia să renunţe la spectacole ori la emisiune, dar nici să stea prea mult departe de familia ei.
„Cea care m-a sprijinit a fost mama, ea m-a ajutat extrem de mult să-l cresc pe Cezărel. Şi soţul mă ajuta mult. Acum cred că mă descurc binişor şi la muncă, şi acasă, dar n-aş putea spune acelaşi lucru şi despre primul an în care am devenit mămică. Cel mai greu mi-a fost să-mi revin după cezariană, astfel că timp de un an am stat doar lângă copilul meu. Am ascultat şi de sfatul medicului, care mi-a interzis să fac sport o perioadă. Mai târziu, când am putut să merg la sală, am reuşit să dau jos kilogramele în plus pe care le-am acumulat în timpul sarcinii, am revenit şi la proiectele mele din România, în cadrul cărora am înregistrat noi melodii”, ne mai povesteşte Cezara.

„Cezărel s-a aşezat la pian”

2

Dincolo de Prut, cântăreaţa are o echipă cu care colaborează de aproape patru ani, iar în această lună urmează să mai înregistreze o melodie.
Pe lângă activitatea profesională, interpreta îşi face timp şi pentru familia sa. În septembrie, Cezara şi soţul ei, Alexei, hairstylist, planifică să meargă în vacanţă în Spania.
Mândră, interpreta ne-a mărturisit că fiul ei demonstrează deja că e pasionat de muzică. De multe ori, acesta cântă prin casă melodii din repertoriul mamei sale, iar zilele trecute piciul ei s-a aşezat la pian.
„Şi pentru că îi place să cânte, l-am dat la un studio muzical pentru copii, chiar a avut câteva spectacole deja. Cezar are voce puternică, acum rămâne de văzut dacă va alege să devină muzician sau nu. Eu nu insist ca fiul meu să aleagă aceeaşi meserie ca a mea, dar dacă o fi să fie om de artă, atunci aş prefera să facă munca asta în străinătate. În R. Moldova această meserie este grea, iar el, bărbat fiind, va trebui să câştige suficienţi bani ca să-şi poată întreţine familia”, conchide Cezara.

3

Lena NEGRU