Mariana Mihăilă şi soţul ei au organizat o petrecere de poveste pentru cumetrii lor

Pe 7 iunie, în ziua în care a împlinit 10 luni, Marius, băiatul Marianei Mihăilă şi al lui Vitalie Cojocaru a primit Taina Sfântului Botez. Creștinarea a avut loc la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău şi a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Vladimir. Interpreta a pregătit evenimentul vreme de o lună, iar cei peste 100 de invitaţi s-au simţit ca într-o poveste.

1

În urmă cu 10 luni, Mariana Mihăilă aducea pe lume primul său copil, pe Marius. Pe 7 iunie, micuţul a fost botezat, iar petrecerea pe care părinţii au dat-o după eveniment a fost gândită până în cele mai mici detalii chiar de către interpretă.
Până acum, cântăreaţa şi soţul ei şi-au ferit băiatul de ochii presei şi nu au făcut publică nicio fotografie cu acesta, astfel că la creștinare micuțul Marius a fost ţinta curiozității jurnaliștilor şi a internauţilor, mai ales că nanii şi invitații la petrecerea de botez au publicat şi ei pe rețelele de socializare imagini de la eveniment.

Nopţiile sunt „vesele”

2

Pentru Mariana Mihăilă, cele 10 luni de maternitate au fost pe cât de obositoare, pe atât de frumoase. „Nopțile sunt ‘vesele’ atunci când ai bebeluș”, ne spune ea.
Interpreta şi soţul ei îşi cresc singuri copilul şi nu au de gând să apeleze la serviciile unei bone nici pe viitor, iar atunci când au nevoie de ajutor, îl cer de la cele două bunicuțe ale piciului.
„Dacă programul meu coincide cu cel al lui Vitalie, iar cu Marius nu are cine să stea, atunci îl iau cu mine – mergem în doi la întâlniri, la concerte ori la shopping. Până acum l-am ferit de ochii presei şi nu am postat poze cu el pe rețelele de socializare deoarece încă nu era creştinat, de azi înainte însă voi mai publica din când în când câte ceva. Marius este un copil activ şi vesel, însă dacă îi e foame sau somn, devine capricios. Primul cuvânt pe care l-a spus a fost ‘mama’, iar pe urmă a învățat să spună şi ‘tata’”, ne-a declarat mândra mămică.

Printre nani sunt şi artişti

3

Botezul a avut loc la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din Capitală şi a fost oficiat de un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Vladimir. În timpul tedeumului micuţul a fost liniştit şi s-a uitat curios la tot ce se întâmpla în jurul lui, dar a început să plângă în momentul în care a fost scufundat în cristelniță.
Acum, că Marius a mai crescut puţin, se vede că le seamănă ambilor părinţi în egală măsură.
Băiatul Marianei Mihăilă şi al lui Vitalie Cojocaru are 11 perechi de nani, iar printre ei se numără Cristina Scarlat, Nelly Ciobanu şi Igor Rusu.

Petrecere în stil angelic

4

După botez, părinţii au dat o petrecere tematică, după scenariul interpretei.
„Pentru punerea în practică a ideilor mele am apelat la Diana Balerini, o prietenă de-a mea. În alegerea tematicii m-am inspirat din cântecul „Îngeraşul meu”, pe care l-am scris pentru Marius. Piesa dată am cântat-o pentru prima dată acum, la botez, pentru că am vrut s-o lansez în timp ce-mi ţin băiatul în braţe, iar împrejurul nostru să fie îngeraşi micuţi, în rolul cărora au fost copilaşii din baletul ‘Just Friends’. Iar pentru a ne simţi printre nori, am folosit fum greu, pe bază de gheaţă. Eu am schimbat două ţinute, ambele de culoare albă, confecţionate la comandă după schiţele mele. Am avut şi aripi stilizate, că aşa îi stă bine unei mămici de îngeraş. La prima ţinută am purtat şi pălărie, una în stil franțuzesc”, ne-a declarat Mariana Mihăilă, precizând că în luna care a precedat evenimentul a muncit mult la pregătiri.

„N-am vrut un botez ordinar”

5

Interpreta şi-a dorit ca fiecare invitat să plece de la eveniment cu câte un cadou special. Iar dacă la nuntă le-a dăruit nuntaşilor câte o floare la ghiveci, la petrecerea lui Marius şi-a surprins invitaţii cu câte o vază din sticlă, în formă de îngeraş, în care a pus câte o floare de câmp.
„Nu am vrut un botez ordinar, de aceea chiar şi colacii pentru nani i-am dat într-un mod original: împachetaţi frumos în cutii create la comandă şi decorate cu câte un îngeraş. Am invitat şi o harpistă care a cântat în timp ce nanele îi ofereau daruri lui Marius. Oaspeţii au fost distraţi de trei cupluri de dansatori profesionişti, care şi-au schimbat ţinutele în dependenţă de dans. Fiecărui cuplu de nani, când li se înmâna colacii, li se cânta câte o melodie ce-i reprezintă. De exemplu, Cristinei Scarlat i s-a cântat piesa cu care ea a participat la Eurovision, iar lui Igor Rusu – melodia „Asta-i viaţa mea”.
Nu am vrut ca şi tortul să fie în formă de îngeraş, aşa că m-am gândit la un decor din pene dulci, iar rezultatul final a bucurat ochiul”, povesteşte Mariana Mihăilă.
Artiştii prezenţi la petrecerea de botez în calitate de invitaţi au cântat şi ei, iar seara oaspeţii s-au delectat cu muzică bună în interpretarea instrumentiştilor orchestrei „Lăutarii” şi a unui band de muzică uşoară. Iar Garry Cozma a fost cel care a presărat un strop de magie în timpul petrecerii.

Daruri alese pentru Marius

6

Deşi au trecut aproape două săptămâni de la eveniment, Mariana Mihăilă şi Vitalie Cojocaru încă n-au reuşit să despacheteze toate darurile de botez pe care le-a primit băiatul lor.
„Nanii i-au adus hăinuţe, maşinuţe, jocuri educative şi jucării de pluş, acestea din urmă fiind preferatele lui Marius. De la naşii noştri de cununie a primit şi o cruciuliţă, un lănţişor şi o brăţară din aur alb cu un mic diamant, pe care o poartă deja la mânuţă. Casa noastră este plină de daruri pe care încă nu am reuşit să le despachetăm”, susţine cântăreaţa.

Mai vrea un băiat, dar nu acum

7

Mariana Mihăilă ne-a spus şi cât de greu le-a fost să aleagă un nume pentru băiatul lor.
„Eu voiam nume mai rar întâlnit, iar Vitalie – unul tradițional. I-am pus numele Marius, care îmi plăcea mie şi se regăsea şi în lista soţului. Acum toată lumea e încântată de alegerea noastră. Vitalie vrea ca băiatul nostru să crească un bărbat adevărat, de aceea este împotriva diminutivelor. Eu însă îi mai zic „Măriuţă”, „puişor”, „îngeraş”. Ne-am dori să aibă un frăţior ori o surioară, însă pentru moment eu nu sunt pregătită. Poate mai târziu, peste câţiva ani… Cum spune şi Vitalie: să-l vedem scos din nevoi pe Marius, apoi ne-om mai gândi. M-am obişnuit cu băieţei, aşa că voi fi fericită dacă o să mai am unul”, ne-a mai dezvăluit Mariana Mihăilă.

Vacanţă în trei

8

Din cauza programului încărcat şi a ritmului alert pe care-l are, interpreta a revenit repede la greutatea ei de până la sarcină: 43 de kilograme. Spune că se implică emoțional în tot ce face şi nici nu reuşeşte să mănânce la timp.
Evenimentele din ultima vreme au cam stors-o de puteri, dar speră să se odihnească în timpul vacanţei pe care o vor petrece tustrei. Iar la întoarcere va trebui să planifice următoarea petrecere din familia lor, căci pe 7 august Marius va împlini un anişor. „Mă gândesc la o serbare mai mică, însă tot originală”, conchide Mariana Mihăilă.

9

a

Lena NEGRU