Lidia Bejenaru-Botgros: „Dacă m-aş mai naşte o dată, tot cu Botgros aş vrea să fiu”

Lidia Bejenaru-Botgros: „Dacă m-aş mai naşte o dată, tot cu Botgros aş vrea să fiu”

Lidia Bejenaru-Botgros, despre cei 45 de ani trăiți alături de Nicolae Botgros, despre regrete, dorinţe şi realizări

Lidia Bejenaru-Botgros se declară femeie împlinită din toate punctele de vedere, iar asta se datorează şi celor 45 de ani de mariaj reuşit. Aceşti ani au fost ‘şi buni, şi răi, pentru că aşa e viaţa’, însă încercările sorţii nu au făcut decât să sudeze şi mai mult relaţia lor. Anul trecut au fost naşi de cununie la Suceava, iar în octombrie 2017 se vor îmbogăţi cu încă o pereche de fini, căci soţii Botgros au acceptat să fie părinţi spirituali pentru un cuplu de tineri din Iaşi.

Abia s-a întors din România, unde a participat la mai multe emisiuni televizate, iar acum Lidia Bejenaru-Botgros aşteaptă cu nerăbdare vacanţa programată pentru luna iulie. Cu toate acestea, gândul îi fuge la un alt eveniment important care va avea loc dincolo de Prut şi la care urmează să ia parte şi domnia sa, alături de „Lăutarii” maestrului Nicolae Botgros. Este vorba de spectacolul lui Cristian Pomohaci, care va avea loc în toamnă, la Sala Palatului din Bucureşti.

„Nu am refuzat niciodată, că-i păcat…”

1

Iar acesta nu este singurul eveniment pentru care se pregătesc cei doi artişti, căci după ce anul trecut au fost naşi de cununie la Suceava, acum soţii Botgros se pregătesc să năşească iar, de data aceasta la Iaşi.

„Finul este prezentator la Radio Iaşi şi fina e interpretă de muzică populară, iar nunta va avea loc în octombrie. Noi nu am refuzat niciodată să fim naşi de cununie ori de botez, că-i păcat”, ne-a declarat artista.

Astfel, am aflat că soţii Botgros au trei perechi de fini de cununie în România şi cinci în R. Moldova, iar finuţilor de botez le-a pierdut numărul, căci sunt extrem de mulţi!

„Se întâmplă ca un copil să vină la mine, strigând: ‘nana, nana!’, iar eu să mă întreb: ‘oare al cui este?’”, adaugă Lidia Bejenaru-Botgros.

Ce o întristează cel mai mult

Recent, distinsa artistă şi-a sărbătorit ziua de naştere. Împlinirea celor 64 de ani a serbat-o într-un cerc restrâns de prieteni, într-un local select din capitală, iar cei trei bărbaţi din viaţa sa – soţul, fiul şi nepotul, au avut grijă să-i pregătească surprize şi de această dată. „Mă simt foarte bine la vârsta pe care am împlinit-o, regret doar că a mai trecut un an. Şi mă întristez când văd că viaţa în Moldova e din ce în ce mai grea. Mă demoralizează tot ce se petrece în jur, pentru că haosul e tot de ce avem parte în statul acesta, iar schimbările sunt în defavoarea cetăţenilor. Trebuie să recunosc că tot ce îmi doresc e ca starea de lucruri în republică să se schimbe în bine”, susţine artista.

„Sunt fericită!”

DCF 1.0

DCF 1.0

Se declară o femeie împlinită din toate punctele de vedere şi spune că are cele mai frumoase trei roluri din lume: e soţie, mamă şi bunică.

„Sunt fericită! Am realizat tot ce mi-am dorit, acum vreau doar ca Domnul să-mi dea putere ca să pot avea grijă şi în continuare de Cristi, Corneliu şi Nicolae, să-i ajut cu ce pot. Şi-mi mai doresc să imprim melodiile pe care le am. Acum, cât mai am putere. Din păcate, soţul meu este foarte ocupat şi e mai mereu la spectacole ori la evenimente private. Dar lasă că găsim noi ceva timp liber pentru imprimări, căci am foarte multe melodii bune”, mai spune Lidia Bejenaru-Botgros.

„Am avut şi împliniri, şi eşecuri”

Artista se poate mândri şi cu o căsnicie frumoasă ce durează, iată, de 45 de ani.

„Am avut parte şi de împliniri, şi de eşecuri. Că aşa e viaţa, nu poate să fie doar bine. Dar noi am ştiut să înfruntăm greutăţile şi să mergem înainte, cu credinţă în suflet şi cu gândul la Dumnezeu. Poate de asta ne-a ţinut Cel de Sus împreună atâţia ani”, consideră soţia maestrului Botgros.

În cei 45 de ani de căsătorie, regula de aur a soţilor Botgros a constituit-o respectul reciproc.

„Am învăţat să iertăm, să cedăm şi să dăm dovadă de cei şapte ani de-acasă. Dacă nu există încredere unul faţă de celălalt ori dacă soţii acordă atenţie zvonurilor, o familie se destramă. Şi să nu uităm că jupâneasa ţine casa. Deci totul depinde de femeie, chiar şi comportamentul soţului”, adaugă artista.

Dacă ar fi să vină cu sfaturi pentru tinerii care vor să-şi întemeieze o familie trainică, atunci le-ar spune următoarele: „Nu staţi doar pe spinarea părinţilor, fiţi de sine stătători, munciţi! Căci e ştiut faptul că banul ce vine pe apă, pe apă se duce”.

„Nicolae este unica mea iubire”

Când a început să se întâlnească cu maestrul Botgros, era vară. Ea avea 14 ani, iar el – 15. Învățau ambii în aceeași clasă şi stăteau în bănci alăturate.

„Nu mă scăpa din ochi şi la lecţii stătea întotdeauna în banca din spatele meu. Cu alţi băieţi nu am ieşit – Nicolae este unica mea iubire”, ni se confesează doamna inimii lui Nicolae Botgros.

Ar putea să vorbească la nesfârşit despre cel care i-a furat inima. Afirmă că a avut parte de un soţ deosebit, grijuliu, sensibil, responsabil, care i-a fost mereu alături.

„Plus la asta, este romantic şi îmi aduce flori foarte des. De cele mai multe ori îmi oferă trandafiri catifelaţi, de un roşu închis, iar când este sezonul florilor de câmp şi a liliacului, mi le aduce şi pe astea. Chiar nu am cuvinte ca să-i descriu toate calităţile. El este al poporului, pentru că ţine foarte mult la publicul său, îi place să se întâlnească cu oamenii şi să discute cu ei. Mă bucur că este bărbatul meu, iar dacă m-aş mai naşte o dată, tot cu Botgros aş vrea să fiu”, susţine interpreta de muzică populară.

Sport şi alimentaţie sănătoasă

2

Nu-l mai dezmiardă pe soţul ei, căci, ne spune Lidia Bejenaru-Botgros, ‘a trecut de vârsta asta’. În schimb, îl alintă altfel: gătindu-i bucatele preferate. Una din ele este zeama cu tăiţei de casă, cimbru, leuşean şi borş acru adus de cumnata domniei sale, care locuiește în sat. Sărata-Galbenă, r.Hânceşti.

„Îi mai gătesc şi sarmale, mămăligă cu jumări, însă de o vreme îi fac mâncăruri mai dietetice, ca să nu facă burtă mare. Îl feresc de prăjeli şi de mâncarea grasă, iar când nu e lângă mine, am grijă să-i amintesc să ia medicamentele la timp. Ne străduim cu toţii să avem grijă de sănătatea noastră şi să practicăm sportul, când avem timp pentru asta. Eu nu merg la sală, am acasă bandă de alergare şi bicicletă fitness. Corneliu preferă înotul, Nicolae – bicicleta, iar Cristi – lenea! Nepotul învață mult pentru examene, iar la vioară exersează câte patru ore pe zi. Aşa că atunci când are timp liber, preferă să doarmă. De multe ori se întâmplă să vină acasă sleit de puteri şi să adoarmă nemâncat, iar eu nu pot închide un ochi toată noaptea din cauza asta. Mai are de învăţat un an la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, după care îşi va continua studiile fie în România, fie în Austria. Nepotul nostru e bravo, nu mai vrea să-l finanţeze bunicii. El vrea să-şi câştige singur banul şi ştie să economisească de pe acum”, ne povesteşte bunica, mândră.

În luna iulie, familia Botgros va merge în vacanţă, în Grecia.

Lena NEGRU