Originară din Secăreni, Hânceşti, Liuba Sârbu a emigrat împreună cu familia în Canada în vara anului 2009. Istoric de profesie, la Montreal s-a angajat iniţial în calitate de educatoare la o grădiniţă, apoi – profesoară la o şcoală de dezvoltare timpurie după metoda Montessori. Între timp a publicat câteva cărţi de poezie şi a fondat revista literară destinată copiilor vorbitori de  română, „Pici voinici”, prin care şi-a propus să contribuie la menţinerea spiritualităţii şi identităţii româneşti în spaţiul de adopţie.

– Dragă Liuba, cât de des reuşiţi să reveniţi cu familia la baştină şi ce schimbări aţi remarcat aici?

Până acum am fost acasă doar de două ori: în 2012 și în 2015. Costurile pentru călătorie sunt mari şi nu ne putem permite să venim de câte ori ne-am dori. Am observat unele schimbări în bine, dar, în linii generale, am avut impresia că viaţa oamenilor a devenit mai grea. E vorba de preţurile la produse care au crescut vizibil în ultimii şapte ani în comparaţie cu salariile şi pensiile, e vorba de furtul din sistemul bancar care ne-a dus faima proastă în lume şi de situaţia precară din sfera politică.

– Aţi postat un mesaj emoţionant pe Facebook despre Paşti, cum trăiţi sărbătorile departe de casă? 

Spre exemplu, aici, în Canada, nu mai merge nimeni cu „Hristos a înviat!” pe la rude sau prieteni. Eu mi-am dus copiii într-un an și majoritatea prietenilor au rămas plăcut surprinși. Nu știu dacă părinții își mai îmbracă copiii în straie noi de Paște, ca în copilăria noastră, n-o fac nici eu. În schimb, multe gospodine acordă atenție felului cum aranjează masa, cum o decorează, caută metode noi de vopsire a ouălor și țin neapărat să posteze câte o poză pe rețelele de socializare. În felul acesta, cred eu, distragem atenția copiilor de la semnificaţia sărbătorii făcându-i să creadă că decorul e pe primul loc, pe când această sărbătoare simbolizează jertfa Domnului și reprezintă șansa noastră de a ne elibera de păcate.

– De ce aţi ales să plecaţi din Moldova? Ce aţi pierdut, ce aţi câştigat emigrând în Canada?

Am ales să ne stabilim cu traiul în Canada, nu în altă ţară, pentru a păstra familia unită. E una din puţinele ţări care oferă din start statut legal tuturor membrilor familiei. Referitor la ce am pierdut, ce am câştigat, este o temă dureroasă pentru mine. Am impresia că suntem în continuare în pierdere. Ne-am privat copiii de bucuria de a cunoaşte satele noastre, locurile noastre pitoreşti. Ne-am lipsit de posibilitatea de a ne îmbrăţişa ori de câte ori dorim părinţii, de a locui pe meleagurile unde ne-am născut. De când am plecat, mi-am pierdut mama, la înmormântarea căreia n-am putut fi prezentă. Durerea acestei pierderi a fost atât de mare încât mi-a afectat sănătatea şi nu mi s-a permis să zbor. Este o tragedie, să nu poţi să-ţi săruţi părinţii de sărbători, să le treci pragul, să le oferi o mână de ajutor, şi asta – pentru că am ales să trăim într-o ţară care ne oferă siguranţă şi stabilitate economică…

– Sunt migranţi care le poartă pică politicienilor, nu mai vor să audă de R. Moldova, pentru faptul că au fost nevoiţi să-şi abandoneze baştina, rudele, ce credeţi despre o atare atitudine?

Majoritatea conaţionalilor noştri plecaţi peste hotare le poartă pică politicienilor, din cauza iresponsabilităţii şi incapacităţii acestora de a guverna corect. În Canada, spre exemplu, venitul anual al unui profesor e de 55 de mii de dolari. Părinţii mei, Gheorghe şi Feodora Sârbu, care au lucrat profesori, s-au dedicat întru totul acestei profesii, au muncit în domeniu zeci de ani, au avut mii de discipoli. Ce le-a oferit statul în schimb? Nişte salarii de mizerie care nu le ajungeau uneori nici măcar pentru strictul necesar. Guvernanţii, din păcate, au ignorat şi continuă să ignore intelectualitatea din Moldova. În nici o ţară în care politicienilor le pasă de popor, nu vei vedea profesori cu sapa pe umăr, bătrâni care doar se uită la salam ori spitale fără medici.

– Cu ce probleme de adaptare la spațiul social, cultural, religios de peste hotare v-ați confruntat?

La început ne-a fost un pic greu să ne adaptăm. Spre exemplu, în Canada la grădiniță copiii dorm pe niște saltele, nu în paturi, cum se obișnuiește în R. Moldova. Totodată, este foarte greu să găsești un medic de familie sau să obții trimitere la un specialist, cum ar fi un neurolog sau un gastroenterolog etc. Tratament se dă doar în cazul când eşti bolnav de-a binelea, în rest organismul trebuie să lupte singur cu boala. Uneori, la Urgență, suntem nevoiți să stăm la rând  câte 10-12 ore pentru a fi examinați de un medic. Referitor la aspectul religios, biserica la care mergem este fondată de familia unui preot din Moldova de peste Prut, dar la biserică merg enoriași de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt si basarabeni care merg la bisericile rusești sau la biserica fondată de un preot basarabean. Totodată avem un spaţiu spiritual care ne aminteşte de casă şi în care ne simţim confortabil: câteva asociații fondate de români și câteva fondate de basarabeni. Dar atunci când se organizează vreo activitate, indiferent cine o organizează, ne adunăm împreună şi asta ne ajută enorm.

– Cât de uşor, ori cât de greu v-a fost să vă afirmaţi profesional în Canada?

La început, am lucrat în calitate de educatoare la grădiniță. Apoi, am obținut un post de profesoară la o şcoală Montessori unde am descoperit noi metode de predare și o filosofie nemaipomenită care face minuni pe tărâmul pedagogic. Dar, după cinci ani de activitate în domeniul educației, am hotărât să-mi încerc norocul în medicină, un vis la care am aspirat timp de mai mulţi ani. Am decis să aplic la Colegiul de Medicină din Montreal, unde concursul este foarte mare, dar până la urmă am reuşit. Am ales această profesie deoarece îmi place să ajut oamenii și este un domeniu care îți oferă șansa să obții un post de muncă mai bine plătit. E greu să studiezi la acest colegiu, aș zice mai greu decât la universitate, deoarece se învață într-un ritm intensiv și trebuie să faci cursuri care nu țin de specialitate: limba și literatura engleză, filosofie, educație fizică, psihologie. Examenele de sfârșit de curs, la colegii prestigioase cum e acesta, au loc în săli mari, sub supravegherea a zeci de profesori și la intrare ești verificat de agenții de pază. Ai voie să iei cu tine doar un creion și radiera. Când se anunță că examenul a luat sfârșit ești obligat să pui creionul jos, în caz contrar, riști să fii eliminat din colegiu și chiar din sistemul de învățământ. Aici nu poți conta pe nimeni pentru a intra la studii, doar pe forțele proprii. Totodată statul îți oferă o bursă care este aproximativ egală cu salariul minim, dacă venitul familiei este mic.

– În ce condiţii a apărut revista pentru copiii din diaspora română din Montreal, „Pici voinici”?

Idea de a crea o revistă literară pentru copii mi-a apărut în 2015. Mi-am amintit de impresiile şi influenţa pe care a avut-o asupra mea revista „Alunelul”. O astfel de revistă contribuie enorm la dezvoltarea unui copil, cultivă dragostea pentru literatură. „Pici voinici” este finanțată parțial de câțiva concetățeni din comunitatea noastră: Liliana Găină, agent imobiliar, Zinaida Cibotaru, agent de asigurări, și Clinica Dentară Igor Bîrca. Părinții care s-au abonat la revistă ne susţin plătind si ei o sumă pentru cele şase ediţii care apar anual. Revista are ca scop promovarea prozei și a poeziei pentru copii. Este prima de acest fel din America de Nord și, am impresia, din diasporă. Are 20 de pagini și este deosebit de frumos şi original ilustrată de maestrul Lică Sainciuc, iar textele sunt redactate de scriitorul Doru Ciocanu.

– Sunteţi conectată la realităţile de acasă, de ce e nevoie în RM ca lucrurile să se schimbe în bine?

În primul rând, ca lucrurile să se schimbe spre bine, în Moldova trebuie lichidată corupția. Atâta timp cât corupția e la ea acasă, nu avem nici o șansă să urnim carul din loc.

– Mai sperați să reveniți cu traiul în Moldova?

Poate părea straniu, dar încă sper să mă întorc. Îmi iubesc mult baştina şi îi duc dorul.

Vă mulţumim.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

 

Liuba Sârbu este autoare a trei volume de poezii: „Oare Luna Are Casă?”, editată în 2015 la Chişinău,“Floarea Sufletului” , 2015, Editura Arc, şi „Azi spre mâine”, 2017, Editura pentru Literatură şi Artă. Organizează diferite activităţi culturale pentru copii având drept scop promovarea limbii române, dar şi a tradiţiilor.