Chişinăuianca de la BellyDance Evolution Tour // GALERIE FOTO

Marina Lelenco este prima dansatoare din R. Moldova care a participat la cel mai prestigios show internaţional de belly dance

La începutul lui martie, în Germania a avut loc cel mai grandios show de dans oriental, BellyDance Evolution Tour, proiect iniţiat de o echipă din SUA. An de an, la acest eveniment sunt invitate să ia parte cele mai bune dansatoare din peste 30 de ţări ale lumii, iar în 2017, în premieră, la grandiosul spectacol a fost invitată şi o basarabeancă. E vorba de Marina Lelenco, câștigătoare a mai multor concursuri şi festivaluri internaționale de dans oriental.

1

Marina Lelenco este instructor de dans oriental şi dansatoare profesionistă talentată, fapt dovedit de premiile pe care le-a obţinut până acum în cadrul mai multor festivaluri şi concursuri naţionale şi internaționale. Pentru ea, luna martie a acestui an a fost una memorabilă, căci a participat la „Românii au talent” şi la BellyDance Evolution Tour, un show de talie mondială, prima etapă a căruia a avut loc în Germania, iar următoarele două se vor desfăşura în Cehia şi în Bosnia.
Marina Lelenco are 31 de ani şi este din Ungheni, însă cariera şi-a construit-o la Chişinău, unde s-a mutat cu traiul acum câţiva ani.

Un hobby transformat în profesie

2

E absolventă a facultăţii de Arhitectură şi Urbanism, iar de belly dance s-a îndrăgostit acum 11 ani, după ce a văzut un show de dans oriental. Atunci şi-a zis să înveţe şi ea câteva mişcări.
„Pentru asta, timp de un an şi jumătate am mers la cursuri, după care am început să predau, iar de doi ani mi-am deschis un studio de dans oriental. Între timp, am devenit şi instructor de yoga.

17500105_1345968605469486_1700894788_o
De cele mai multe ori femeile cer: ‘ajută-mă să slăbesc!’. Dar până nu vor învăţa să-şi asculte corpul, să scape de stres ori de depresie, le va fi aproape imposibil să slăbească. Pe mine, yoga m-a ajutat foarte mult să-mi înţeleg corpul şi să pot să mi-l modelez frumos. Mulţi dintre cei care apelează la mine fie au probleme de sănătate, fie vor să se relaxeze, să uite de problemele cotidiene şi să se destindă după o zi la job în care au stat doar pe scaun. Majoritatea clientelor vin la cursul meu de dans atât de încordate încât din start îmi este greu să lucrez cu ele. În astfel de cazuri, îmi sunt de mare ajutor tehnicile de yoga”, ne-a declarat profesoara de dans.
Marina Lelenco susţine că pentru a te mişca frumos pe ritmuri orientale trebuie să ai o stare lăuntrică care să ajute la exprimarea senzualităţii. „Multe femei care vin sunt complexate la început, dar să vedeţi ce mult se schimbă apoi!”, adaugă ea.

Profesionalism şi multă răbdare

3

Ca să înveţe să influenţeze pozitiv asupra subconştientului ucenicelor sale, Marina Lelenco a devenit din nou studentă, de data aceasta – la psihologie.
În domeniul în care activează, pe lângă profesionalismul de care trebuie să dea dovadă, e nevoie şi de multă răbdare.
„Nici mie nu mi-a fost uşor la început. Chiar şi-acum, înainte să învăţ un nou stil de dans, meditez. Eu îmi câştig bucata de pâine ca instructor de belly dance şi de yoga, dar şi dansând pe la evenimente private, la nunţi ori petreceri corporative. Şi trebuie să vă spun că în R. Moldova dansul oriental e apreciat şi nu e considerat vulgar”, ne spune cea care până acum a învins la numeroase competiţii şi festivaluri internaţionale.

Una dintre elevele sale are 54 de ani

4

Marina Lelenco susţine că dansul oriental, pe lângă faptul că le ajută pe femei să-şi descopere feminitatea, este şi o bună terapie psihologică, căci la scurt timp clientele sale scapă de complexe şi devin mai încrezătoare în forţele proprii.
„Una dintre eleve, care are 54 de ani, mi-a spus că, de când vine la lecţiile mele, bărbaţii o complimentează şi îi oferă flori. Şi e firesc să fie aşa, căci scăpând de complexe femeia parcă înfloreşte”, susţine Marina.

Are costume scenice făcute la comandă

5

Toate costumele sale sunt făcute la comandă, deoarece pentru ea contează nu doar calitatea acestora, ci şi modelul ales.
„Cele pe care le găsesc cusute gata arată foarte vulgar. Şi nu de asta am eu nevoie”, adaugă ea.
La începutul lui martie, Marina Lelenco a fost invitată să participe la un show de dans oriental, prima etapă a căruia a avut loc în Germania.

17474180_1345968228802857_752672950_o
„BellyDance Evolution Tour este cel mai mediatizat proiect de la Hollywood. În ultimii nouă ani, acesta a fost pus în scenă în peste 30 de ţări ale lumii, în mari oraşe ca Los Angeles, New York, Johannesburg, Roma, Berlin, Tokyo, Sydney etc. Popularitatea crescândă a acestui eveniment poate fi comparată doar cu cea a Eurovision Song Contest. Anul acesta am fost aleasă să reprezint Republica Moldova în cadrul acestui grandios eveniment. De altfel, e pentru prima dată când cineva de la noi participă la acest show. La sfârşit de aprilie, BellyDance Evolution Tour va ajunge în Cehia, iar apoi – în Bosnia”, povesteşte ea.
Tot în luna martie, Marina Lelenco a participat şi la emisiunea „Românii au talent”, unde a primit trei de „Da” şi şansa de a merge în următoarea etapă.
„Acest show mi-a oferit şansa să-mi manifest talentul şi să trăiesc o frumoasă experienţă. Abia aştept să ajung în Cehia şi în Bosnia, cu BellyDance Evolution Tour!”, ne spune entuziasmată instructoarea de dans oriental.

17474455_1345966945469652_1180802433_o

Lena NEGRU