Mihai Ciobanu a fost în Nicaragua GALERIE FOTO

Artistul povestește despre cele trei săptămâni petrecute pe continentul american

În acest an, Mihai Ciobanu şi-a sărbătorit ziua de naștere departe de casă. După ce a fost în Canada, unde a participat la Festivalul „Polobocul de Aur”, a petrecut o scurtă vacanţă alături de nepoţeii Andreea şi Matei, iar mai apoi – o săptămână în Costa Rica. Ultima dintre destinațiile din această vacanţă, în care a reuşit să îmbine utilul cu plăcutul, a fost Nicaragua, unde a ajuns chiar în ajunul zilei sale de naştere.

20170222_193635

Mihai Ciobanu a fost pentru prima dată în Canada în urmă cu 23 de ani. Atunci s-a aflat acolo timp de o lună, perioadă în care a participat la mai multe festivaluri de muzică populară şi a susţinut spectacole în mai multe oraşe. A rămas impresionat de cele văzute, însă nu s-ar fi gândit niciodată că într-o bună zi copiii lui vor ajunge să se stabilească cu traiul în acest stat îndepărtat, iar el va merge în Canada „ca acasă”.

20170228_120326
„A doua oară am fost acolo în 2010, la invitația Liei Popovici şi a Alei Mândâcanu. Atunci am susţinut concerte la Toronto şi la Montreal, unde am cunoscut mai mulţi tineri care au emigrat din R.Moldova în Canada, în speranţa că acest stat le va putea oferi şansa la un trai decent şi un loc de muncă bine plătit”, ne povesteşte domnia sa.

A devenit „de-al lor”

În 2012 a fost invitat iar în Canada, la „Ziua Limbii Române”, iar un an mai târziu – şi la Festivalul Vinului de Casă „Polobocul de Aur”, la care a devenit oaspete permanent.

IMG_6887
„În 2017 am participat la acest eveniment pentru a treia oară. În acest an, organizatori ai festivalului au fost Lilia şi Alexei Bodişteanu, dar şi alte familii de basarabeni gospodari stabiliţi acolo. Doar anul trecut n-am fost în Canada, iar acum, când m-au văzut, conaţionalii noştri mi-au spus că mi-au dus dorul. Am devenit „de-al lor”, iar acest fapt mă şi bucură, dar mă şi face să fiu mai responsabil când vine vorba de alegerea cântecelor pe care urmează să le interpretez la concertele în Canada. La ediţia din 2017 a festivalului am lansat CD-ul „Cântece cu doruri multe” şi DVD-ul „Drag mi-i cântecul de-acasă”. Mi s-a spus că sunt aşteaptat acolo şi în 2018, dar şi în anii ce urmează”, ne-a declarat Mihai Ciobanu.

Popas la „Poarta Iadului”

IMG_3128

La aeroport a fost întâmpinat cu flori, iar după două spectacole susţinute, la propunerea organizatorilor acestora, a mers pentru o săptămâna în Costa Rica, iar apoi – şi în Nicaragua, ţară pe care visa s-o viziteze de vreo 35 de ani.
„În 1982, când eram student, am avut şansa să plec cu ansamblul în turneu în acea ţară îndepărtată. Dar a trebuit să renunţ la idee, pentru că se apropiau examenele de stat. Vreme de 35 de ani am visat să văd Nicaragua, iar în acest an, în ajunul zilei mele de naştere, visul mi s-a îndeplinit. Am ajuns şi la vulcanul Masaya, pe care localnicii îl numesc „Poarta Iadului”. În Costa Rica am reuşit să fac de toate: şi spectacole am susţinut, şi obiective turistice am vizitat, şi din bucatele lor tradiţionale am gustat. Ce mai, am profitat din plin de vacanţă! De asta mi-i drag să merg la „Polobocul de Aur”: pentru că de fiecare dată organizatorii ne fac surprize frumoase.

IMG_3101

La acest festival au mai participat feciorul meu, Mihăiţă, nora mea, care e dansatoare, dar şi Corina Ţepeş împreună cu Costi Burlacu. Îmi face o deosebită plăcere să le fiu de ajutor organizatorilor festivalului. Acum când am fost le-am dus diplome din partea Ministerului Agriculturii şi costume naţionale create de o meşteriţă de la noi. În acest an, „Polobocul de Aur” i-a revenit unui basarabean, îi spune Lupoi. Cei care se înscriu în competiție cumpără struguri din regiunea Niagara şi fac vinul acasă, unde au toate ustensilele necesare. Conaţionalii noştri din Canada se adună împreună la mese pline cu bucate gătite ca la mama acasă, iar când îi văd cât suflet pun la organizarea acestui eveniment, mă conving cât le e de dor de casă”, ne mai povesteşte artistul.

„Măi, răilor, măi!”

IMG_4450

La Festivalul „Polobocul de Aur” vin nu doar români originari de pe ambele maluri ale Prutului, ci şi alte naţii, inclusiv canadieni şi emigranţi ruşi.
Cât s-au aflat în Canada, Valentina şi Mihai Ciobanu au mers să-şi vadă şi nepoţii, pe Andreea şi Matei, care s-au ţinut de peripeţii pe toată durata şederii bunicilor la ei.
„De exemplu, când mă vedeau dormind, săreau peste mine şi căutau joacă, iar eu le ziceam de fiecare dată: „Măi, răilor, măi!”. Lui Matei, care are trei anişori, i-am dus vioara pe care a primit-o în dar de la nanul său, la botezul pe care părinţii lui l-au făcut la Chişinău. Când Mihăiţă exersează, el îl examinează cu atenţie.

IMG_2879
Timpul petrecut cu nepoţii a fost cel mai bun elixir pentru noi, bunicii. Ambii înţeleg româna, însă nu cunosc chiar toate cuvintele. Le-am spus poveşti româneşti, iar ei ne ascultau cu gura căscată. Le-am dus şi un teanc de cărţi de la Vasile Romanciuc, iar ei s-au bucurat foarte mult”, spune domnia sa.
Soţii Ciobanu au putut admira oraşul Toronto de la înălţime, din Turnul Naţional Canadian. Dar chiar dacă s-au simţit excelent acolo, pe final de discuţie interpretul ne-a mărturisit că nicăieri nu-i ca acasă. „Dacă stau departe de Republica Moldova mai mult de trei săptămâni, mi-i dor de casă”, adaugă el.

DSC04411 (2)
După ce s-a întors din Canada, Mihai Ciobanu nu s-a odihnit prea mult, căci, spune el „viaţa trece”. Acum munceşte la noi creaţii „ca să nu rămână în urmă de cei tineri”. Colaborează cu fraţii Advahov, iar de curând a finisat orchestrațiile la mai multe melodii pe care urmează să le auzim în viitorul apropiat.

IMG_4397

IMG_3431

IMG_20170228_194646

Lena NEGRU
Foto: Arhiva foto a lui Mihai Ciobanu