Preşedintele Igor Dodon strânge rândurile preoţilor înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare

Şeful statului Igor Dodon a întreprins la 7 martie o vizită privată în Italia, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu cetățenii moldoveni stabiliți în această țară. Întâlnirea a avut loc la un hotel de lux din Padova, la eveniment au participat peste 300 de persoane. Membrii comunităţii moldovenilor din Italia l-au întâmpinat cu huiduieli şi cu pancarte „Dodon, trădător de neam!”, „Tu nu ne reprezinți!”, „Diaspora nu se vinde!”.

Cei prezenți s-au arătat nedumeriți de faptul că șeful statului a fost însoțit de un sobor de 12 preoți, printre care şi Veniamin Onu, implicat într-un scandal sexual în Italia.

„Parcă am fi la o biserică”, am venit să adresăm întrebări, nu să asistăm la o liturghie”, „nu sunt atâtea biserici câţi popi au venit aici”, s-au auzit voci în sală. Dodon a încercat să calmeze spiritele: „E prima oară când președintele țării a venit să discute cu Dvs., haideți să ne stimăm, e Postul mare la urma urmei”, a spus el. „Care post? Femeile noastre țin de zece ani post aici”. „Ne-ați alungat de acasă încă de pe timpul comuniștilor”, a fost replica dată de oameni. Lucrurile s-au încins şi Dodon a cerut ajutorul poliţiei.

Una a spus la Moscova, alta fumează la Padova

După ce s-au mai calmat spiritele, președintele și-a început discursul. În timp ce la întâlnirea cu liderul de la Kremlin, el a declarat că a fost mereu împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE și că „că acest acord nu a adus R. Moldova niciun beneficiu”, la întâlnirea cu diaspora din Italia, a schimbat macazul. „Consider că R. Moldova poate supraviețui doar dacă are relații bune cu Estul și cu Vestul, cu Europa, dar și cu Rusia. Dacă nu va avea relații bune cu Estul și Vestul, Moldova va dispărea ca stat. Să spunem sincer, fără UE, noi nu putem, avem frontieră comună la Prut, cu România. În UE avem comerț, investiții, avem regim liberalizat de vize, sunt pentru păstrarea unor acorduri care țin de investiții”, a declarat Dodon, precizând că e totodată nevoie „să restabilim relațiile economice și cu Federaţia Rusă”.

Peste 150.000 de moldoveni suntem în Italia, dintre care 65% sunt femei, dintre acestea 53% sunt menajere, sunt în aşa-numitele «puşcării moderne», ies din case doar joia după-amiază şi duminica.

Parteneriat cu preoţii înainte de alegeri

Discursul lui Dodon la Padova nu s-a deosebit esenţial de cel din campania electorală. El a criticat actuala majoritate parlamentară, acuzând PDM că a format o majoritate cu deputaţi cumpăraţi, amintind că vrea destrămarea actualei majorităţi și organizarea unor alegeri anticipate.

Despre propunerea PDM privind modificarea sistemului electoral, Dodon a declarat că această inițiativă are „plusuri și minusuri”. „Acum deputații se aleg pe liste de partid. Oamenii însă cunosc doar liderul, nu și pe ceilalți deputați. Dacă se modifică sistemul electoral, un plus ar fi că alegătorul își cunoaște candidatul, dar există riscul că cel care are bani și Procuratura Generală, prin bani și șantaj, după alegeri, poate să-și facă majoritatea”, a spus Dodon.

Au existat şi voci care i-au reproşat lui Dodon că acționează în cârdășie cu Plahotniuc. „Sunteți complice și colaborator fidel al lui Plahotniuc începând din 2008, de pe timpul guvernării comuniste, când Plahotniuc a devenit proprietar al hotelului «Codru», la un preţ de nimic. Dvs. aţi prejudiciat statul cu 160 de milioane de lei. Aţi favorizat interesele lui Plahotniuc, la instituirea monopolului companiei Metalferos”, i-a reproşat unul dintre membrii comunităţii, Alexandru Marcinschi.

În viziunea sa, scopul vizitei lui Dodon în Italia a fost de a consolida, înainte de alegerile parlamentare, parteneriatul cu preoţii subordonaţi Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, stabiliţi în această ţară, fapt care denotă că aceştia s-ar putea implica activ în campania electorală.

Unii predică în română, alţii în „moldovenească”

Şi Tatiana Nogailic, preşedinta Asociaţiei „Assommoldave” din Italia, este de părere că vizita lui Dodon are un scop electoral. „Dodon repetă aceleaşi lucruri. Pentru mine a fost clar că a început campania electorală. Mi s-a părut absurd să înceapă discuţia cu o rugăciune rostită de preoţi. Din păcate, în Italia, ca şi în R. Moldova, preoţii sunt foarte divizaţi. Unii fac parte din Mitropolia Moldovei, alţii din cea a Basarabiei. Doar în Roma sunt patru preoţi. În funcţie de limba pe care anunţă că o vorbesc şi predică, în limba română ori în aşa-numita limbă „moldovenească”, ne dăm seama din ce mitropolie fac parte. Chiar dacă nu avem ce pune pe limbă, tot limba ne divizează”, ne-a spus preşedinta asociaţiei.

Cei 12 preoţi care l-au însoţit pe Dodon fac parte din Mitropolia Moldovei. „Aici, în Italia, suntem peste 150.000 de moldoveni, dintre care 65% sunt femei, dintre acestea 53% sunt menajere, sunt în aşa-numitele «puşcării moderne», ies din case doar joia după-amiază şi duminica. Se pot întâlni doar în parcuri ori la biserică. Au nevoie stringentă de suportul psihologic pe care îl poate oferi un preot. Totodată, mulţi preoţi înţeleg că o parte din moldoveni se stabilesc aici cu traiul şi luptă să obţină acum pământ ca să ridice biserici. Este foarte trist că aceştia se implică în politică, nu numai acasă, ci şi peste hotare, dar cetăţenii noştri trebuie să fie conştienţi şi să nu accepte manipularea”, ne-a declarat Tatiana Nogailic.

O întâlnire regizată

Mihai Druță, semnatar al Declaraţiei de Independenţă, stabilit în Parma, a declarat pentru JURNAL de Chişinău că întâlnirea lui Dodon a avut în viziunea sa un scop electoral făţiş, „cu participanţi docili, selectaţi din timp, cumetri, prieteni, activişti aflaţi în misiune în străinătate”.

„Din păcate, Dodon a încercat să vorbească în numele poporului obijduit de oligarhi, uitând să spună că anume el, fiind viceprim-ministru și ministru al Economiei, a scutit băncile de plata impozitelor și a contribuit direct, pe această cale, la transformarea R. Moldova într-o spălătorie regională de bani şi la furtul miliardului. La acest capitol, Dodon a numit un singur politician penal – țapul ispășitor Filat. Oare nu mai sunt şi alţii? Prezența soborului de 12 preoți ortodocși la întâlnirea de la Padova arată că lucrurile se precipită, se apropie alegerile parlamentare”, ne-a declarat fostul deputat.

Acesta a remarcat că, în cadrul întâlnirii, conform scenariului stabilit de organizatori, o doamnă l-a rugat pe Dodon să contribuie la deschiderea unei biserici ortodoxe la Ferrara. Dodon a promis să intervină pe lângă autorităţi. Astfel lui Dodon i s-a dat posibilitatea să apară în postura de mare apărător al valorilor creştine, crede fostul deputat.

„Trebuie să remarcăm totuşi că prin bunăvoinţa mai multor catolici italieni, de-a lungul anilor, imigranţilor ortodocşi le-au fost transmise mai multe biserici catolice nefolosite, transformate în lăcaşuri ortodoxe şi unde se roagă astăzi cetăţenii noştri”, ne-a mai spus Druţă, regretând implicarea preoţilor în politică.

Svetlana Corobceanu