„Pitica” lui Carla’s Dreams

„Pitica” lui Carla’s Dreams

Olga Verbiţchi, câştigătoarea „X Factor” România, îşi spune povestea

În 2016, concursul „X Factor” România a fost câştigat de către Olga Verbiţchi. Adolescenta a fost sub aripa lui Carla’s Dreams, iar pe tot parcursul showului cei doi au oferit prestaţii de milioane. Pe toată durata competiţiei, „pitica” a fost preferata publicului, însă şi cea la adresa căreia s-au aruncat cele mai multe comentarii răutăcioase. Culmea, venite nu din România, ci din R. Moldova! Însă a ştiut să le ţină piept, iar după o finală presărată cu numeroase momente emoţionante, a devenit „X Factor”, câştigând marea bătălie şi intrând în posesia marelui premiu de 100.000 de euro.

„Am 15 ani! Sunt o persoană foarte pozitivă, vorbăreaţă şi energică”, aşa a început discuţia noastră cu Olga, cea care pe toată durata concursului a fost numită „Pitica”.
Înainte de interviu a avut o rugăminte: „Vreau să-mi şterg de pe mână desenele făcute cu pixul în timpul orelor. Mă scuzi un minut?”. Naturaleţea de care dă dovadă copilul cu suflet de aur, te cucereşte din prima.
Este fata tatei, iar când este întrebată despre copilărie, devine toată numai zâmbet. „A fost şi este una plină de peripeţii. Când eram mică şi ieşeam cu prietenii, eram liderul găştii şi făceam doar boacăne”, ne spune Olga Verbiţchi, cea care a câştigat şi trofeul Festivalului „MusicForKids”, în urma căruia în acest an urmează să plece la Hollywood pentru a reprezenta R. Moldova la „World Championships of Performing Arts”.

A schimbat mingea de fotbal pe microfon

5

Îi place să-şi petreacă timpul liber cu surorile sale mai mici, Ilinca şi Victoria. Unde mai pui că mezina familiei îi cântă toate melodiile. Până a-i fi descoperit talentul faţă de muzică, a jucat fotbal.
„Eram la şcoală, iar într-o bună zi, s-a anunţat că se deschide o secţie de fotbal pentru fete. Mi-am zis că, dacă tot nu am ce face în timpul liber, să merg la fotbal. Şi am mers! Eram bună la educaţia fizică, iar cu echipa din care făceam parte, am reuşit să câştigăm Cupa Moldovei. Peste doi ani, din întâmplare, am început să fac muzică. Îmi plăceau colindele, iar profesorul de la şcoală m-a pus să cânt solo, spunându-mi că am ceva special în voce, cum ar fi răguşeala. Eu nu voiam pentru că-mi era ruşine să cânt împreună cu fetele din clasă, darămite solo. Într-un final m-a convins, iar când am văzut că-mi reuşeşte, am zis să continui pe acest drum. Aşa am ajuns să cânt (n.a. – râde). Au urmat ore de canto în particular de la care trebuie să recunosc că mai obişnuiam să chiulesc”, ne povesteşte câştigătoarea „X Factor” România.

„De mică, cântam melodiile Mariei Bieşu”

1

În copilărie, a studiat violoncelul şi pianul, iar în familia ei, muzica a stat dintotdeauna în capul mesei, majoritatea rudelor din partea mamei sale fiind oameni de artă.
„Şi bunica mea a cântat, iar fraţii ei: Tolea, Ilie, Mişa şi Petrică, au format o trupă pe care au numit-o „Timp”. Dacă talentul se ştie de la cine l-am moştenit, uite că răguşeala din voce nu ştiu de unde am luat-o. Când eram mică, îmi plăcea să cânt melodiile Mariei Bieşu. Mă topeam după ea”, ne-a declarat Olga, precizând că a făcut parte şi din Clubul de dans sportiv „Codreanca”.
În competiţia „X Factor” a fost înscrisă de către mama ei, până atunci însă, tânăra interpretă a participat la numeroase concursuri şi festivaluri de pe ambele maluri ale Prutului.

Odată ajunsă la casting, Olga a fost anunţată din prima că este în lupta pentru marele premiu de 100.000 de euro. Pe toată durata showului a legat relaţii de prietenie nu doar cu membrii juriului, ci şi cu toată echipa care stă în spatele concursului.
„M-au primit ca pe o soră de-a lor şi mă bucur că la acest concurs mi-am făcut foarte mulţi prieteni. Şi cu band-ul, şi cu dansatorii m-am împăcat foarte bine. Pitica m-a botezat Ionuţ, unul din jurnaliştii showului. La cea de-a treia etapă a concursului, am rămas ultima să cânt, iar el în timp ce a trecut pe lângă mine, mi-a zis: ‘Hey, piticule, ai rămas singură?’. Şi din acel moment toată lumea a început să mă numească ‘pitica’. Nu mă deranjează, ba chiar îmi place mult”, susţine ea.
În timpul concursului, cel mai mult i-au lipsit părinţii, dar şi Ana, una din prietenele sale cele mai bune.

Dorul de Carla’s Dreams

Mentorul său, Carla’s Dreams, a avut grijă să-i pună în valoare vocea aşa cum ştie el cel mai bine. Apariţiile scenice ale adolescentei de doar 15 ani uimeau de fiecare dată, iar publicul a îndrăgit-o din prima.
„Relaţia mea cu Carla’s a fost una mai specială şi poate că din start am fost mai pozitivă. Ne-am împrietenit, iar el a devenit familia mea din Bucureşti. Cea mai multă susţinere a venit din partea lui. Cum tot timpul poartă ochelari, într-o zi, în timp ce stătea pe canapea, l-am întrebat dacă se uită la mine. La care el: ‘Nu, Olguţa! Eu am închis oleacă ochii!’ Cred că deja nu mă mai suporta de copilăroasă ce eram, însă acum dorul este mare. Poate vom scoate un duet”, povesteşte „pitica” lui Carla’s Dreams.

De la acest concurs a luat foarte multe cunoştinţe în domeniul muzicii şi a înţeles ce înseamnă să fii în showbiz-ul românesc, dar şi ce o aşteaptă pe viitor.
Nu poate uita ziua în care stilistul „X Factor” a decis să-i facă o schimbare radicală de look. Era obişnuită cu părul lung şi cârlionţat, iar când s-a văzut în oglindă tunsă băieţeşte a început să plângă. „Timp de două săptămâni am fost în depresie. Plângeam la fiecare pas, iar în oglindă îmi venea greu să mă uit. Am depăşit cu greu perioada schimbării, însă acum e bine. M-am obişnuit”, adaugă Olguţa.

E vedeta şcolii, însă…

Cât timp a durat „X Factor”, a lipsit de la şcoală, iar acum, când a revenit acasă, trebuie să recupereze programa pe care colegii săi au însuşit-o deja. Are de susţinut numeroase teze şi evaluări, dar, fiind o elevă eminentă, este sigură că va depăşi cu brio şi această perioadă destul de încărcată pentru ea.
Odată cu acest concurs, a devenit şi vedeta şcolii, însă recunoaşte că acest lucru nu-i prea place.
„La tot pasul cineva vrea să facă fotografii, iar mie îmi este dor de perioada liniştită până a deveni cunoscută la „X Factor”. Săptămâna trecută, de exemplu, la cantina şcolii unei fetiţe nu-i ajungea un leu ca să-şi achite prânzul. Am scos din portmoneu un leu şi i l-am dat, iar ea a început să strige: ‘Wow! Olga Verbiţchi mi-a dat un leu!’. E o reacţie ciudată, dar totodată şi amuzantă. Uite dacă aş vedea-o pe Ariana Grande să facă acest gest, cred că aş muri cu leul în mână”, ne spune zâmbind adolescenta.

Despre „MusicForKids”

În timpul show-ului, Olguţa lui Carla’s Dreams a participat şi la concursul „MusicForKids”, iar bătălia pentru marele trofeu s-a dus între 62 de participanţi veniţi din zece ţări. Şi aici talentul copilului cu suflet de aur şi-a spus cuvântul, reuşind să câştige trofeul, dar şi oferindu-i şansa să plece la Hollywood, unde urmează să reprezinte R. Moldova la „World Championships of Performing Arts”.
„Pentru prima dată în cei şapte ani, trofeul „MusicForKids” ajunge în ţara noastră. A fost un şoc şi nu înţelegeam ce mi se întâmplă. Mereu am fost nesigură de talentul meu, iar la acest capitol mai am de muncit”, susţine ea.

„Oamenii nu te înţeleg, oamenii te judecă…”

Cei 100.000 de euro pe care i-a câştigat în urma concursului „X Factor” îi va da părinţilor. Nu vrea să vorbească la acest capitol pentru că presa a făcut prea mult tam-tam.
„Cel mai mult mă doare pentru că în urma acestui concurs îmi văd mama plângând. Comentariile şi replicile răutăcioase ale internauţilor, şi nu numai, nu contenesc să apară. Eu încerc să fiu puternică, însă mă uimeşte faptul că nu cei din România mă atacă, dar cei de acasă. Asta-i culmea! Ba că a câştigat cazul social! Ba că nu-s talentată! Ba că a câştigat Carla’s! Când am fost întrebată de jurnaliştii „X Factor” motivul pentru care particip, am răspuns cât se poate de sincer: pentru sora mea! Din păcate, oamenii nu te înţeleg, oamenii te judecă”, ni se confesează domnişoara de 15 ani.
După ce va încheia anul şcolar, nu ştie dacă va mai rămâne în R. Moldova şi asta pentru că doreşte să-şi croiască drum în showbizul din România.
Spune că succesul, dar şi numărul impresionant de fani de care se bucură în urma „X Factor” nu au schimbat-o şi că va rămâne simplă, aşa cum a fost întotdeauna.
„Nu pot să-i înţeleg pe cei care suferă de ‘boala stelară’. Am preferat şi voi prefera dintotdeauna simplitatea”, conchide „pitica” lui Carla’s Dreams.

Lena NEGRU