De ziua lui, a aflat că sora sa mai mare este de fapt mama lui, iar mama care l-a crescut îi este bunică

 Încercările au tot venit în viața lui Iacobaș una după alta, iar uneori chiar toate odată și atunci crucea devenea foarte grea, iar lupta se ducea pe muchie de cuțit. Nu știe nici până azi cine este și cum arată tatăl său natural. Primii ani de viață i-a petrecut la orfelinat. Au fost ani adumbriți de abuzuri, foamete și multă tristețe. Își amintește cum, de Crăciun, după ce recitau poeziile învățate pe de rost tot anul, primeau din mâinile educatoarei doar câte o bomboană și câțiva biscuiți. În ziua când a împlinit şapte ani, a venit mama și l-a luat acasă, să crească lângă cei șapte frați și surori mai mari.

Era bucuros și credea că va putea adormi liniștit, nu cu pătura pe cap ca să nu audă gălăgia celor 14 copii cu care era plasat într-o cameră. Dar și acasă a trăit o experiență amară, care i-a marcat viața. A avut parte de trei tați vitregi, unul mai violent decât altul, de la care a mâncat multă bătaie. Primul devenise ucigaș plătit și a ajuns în închisoare, fiind condamnat pe viață pentru mai multe crime săvârșite. Al doilea, dependent de alcool și foarte agresiv, s-a împușcat dintr-o glumă cu o armă de vânătoare pe care o deținea legal. Drama s-a petrecut chiar sub ochii lui Iacobaș. Al treilea era gelos de moarte pe maică-sa, din care cauză o bătea încontinuu. Și copiii luau bătaie din orice. În ziua când s-a pronunțat divorțul, tiranul a plecat după ce a snopit-o în bătăi pe biata femeie. Îi dădea fără milă sub coaste, o lovea  la ceafă, o dădea cu capul de pereți. Scena de coșmar s-a petrecut în prezența lui Iacobaș și a surorii mai mari, căsătorită de ani buni, care tocmai venise în vizită. Când a vrut s-o mai lovească și cu picioarele, băiatul s-a postat în fața lui, l-a apucat de gât și l-a strâns până a căzut la pământ. Dacă nu-l oprea soră-sa, poate că avea să-l omoare…

 

A ajuns om mare

Iacobaș avea la acea vreme 17 ani. Absolvise o școală profesional-tehnică și hotărâse să meargă la facultate, dar a picat la examenul de admitere. Nu a disperat. A muncit un an în construcții, s-a pregătit mai bine și în vara următoare a dat din nou admiterea la Medicină. A reușit. Nu i-a fost ușor pe tot parcursul studiilor. Trăia din bursă și din ajutorul pe care i-l dădea din când în când sora, care era cu 15 ani mai mare decât dânsul și care îl trata cu adorație și căldură. Învăța și muncea pentru că știa că nu se poate baza pe mama, care mai avea pe lângă ea încă trei frați. Dar, în pofida tuturor greutăților, a absolvit cu succes facultatea. „Dacă ai intenții serioase, reușești să-ți atingi scopul”, mi-a spus domnul doctor. A ales medicina de urgență, unde își practică meseria cu plăcere. E un domeniu în care se simte bine și este convins că în viață important este să faci ceea ce-ți place. Altfel viața nu are niciun haz.

 

Și bucurie, și încredere, și sens

Pe Felicia a cunoscut-o în anii studenției. Era o fată veselă, foarte studioasă, una dintre cele mai bune studente din facultate. Avea o eleganță interioară ce o deosebea de restul colegelor. La finele anilor de studii, s-a îndrăgostit de ea. Și ea îl plăcea pe el. Relația lor a început foarte frumos. Cu înțelepciune și bunătate, cu dialog. Și dacă până în clipa când s-a îndrăgostit multe lucruri i se păreau lipsite de sens, dragostea pentru Felicia i-a adus și bucurie, și încredere, și sens. Nu au făcut nuntă pentru că și părinții Feliciei o duceau greu. De ani buni mama ei suferea de o boală incurabilă. A trecut și Felicia prin greutăți și momente dureroase. Dar și fără nuntă  bazele familiei au fost cele corecte. Și el, și ea sunt ghidați de același principiu în viața de toate zilele: să fii tu însuți și să poți să rămâi transparent până la capăt în orice situație. Sunt genul de oameni care au curajul să vorbească și despre lucrurile mai puțin plăcute atât la serviciu, cât și acasă, primesc cu deschidere orice le oferă viața. Iar viața avea să vină  în luna mai a acestui an cu o surpriză la care nici Iacobaș și nici Felicia nu se așteptaseră, nici prin gând să le treacă una ca aceasta. De ziua lui, el a aflat că sora sa mai mare este de fapt mama lui, iar mama care l-a crescut îi este bunică.

 

Conceput în colibă

 

Irina, zisă sora lui mai mare, nu avea încă 14 ani împliniți, când, într-o zi de sfârșit de vară, păștea cele două vaci ale lor pe lângă harbuzăria colhozului. Deodată o ploaie cu vifor și grindină se dezlănțui peste imaș și harbuzărie. Fata a înfipt iute țărușele vitelor în pământ și a alergat la dos la coliba paznicului. A intrat în colibă udă până la piele. Acolo era numai Grigore, un bărbat însurat de cinci ani, care avea acasă un băiețel. În ziua aceea îl înlocuia pe taică-său. Bărbatul, „bun la inimă”, a ajutat-o să-și scoată rochița udă, i-a dat cămașa sa și a lipit-o la pieptul lui puternic ca s-o încălzeacă. Afara tuna și fulgera, iar Grigore, pe neobservate, a prins a o acoperi cu sărutări, astfel că fata s-a lăsat ușor ademenită. Cât o fi durat ploaia, ea nu mai ține minte. Dar nu poate uita că, atunci când s-a arătat soarele pe cer, s-au deșteptat amândoi cuprinși de plăcere. Grigore a rugat-o să nu spună nimănui despre cele întâmplate și fata s-a ținut de cuvânt.

 

Mama și fiica rup tăcerea

N-a bănuit că a rămas însărcinată. Plinuță de felul ei, a mers la școală. A aflat de sarcină abia pe la sfârșitul anului școlar, când au început contracțiile și diriginta a chemat ambulanța. Bunica, care avea atunci 38 de ani și şapte copii, a înscris și copilul fiicei pe numele său, primind o recompensă în bani de la tatăl băiatului. Inițial, l-a luat pe micuț acasă, dar peste un an, din cauza lipsurilor și a sărăciei, l-a dus la o casă de copii. Îl vizita permanent, iar în ziua când a împlinit şapte ani, așa cum v-am spus deja, l-a luat acasă.

 

Irina și-a văzut de drumul ei. A absolvit școala, și-a urmat studiile la Colegiul Financiar-Bancar, s-a căsătorit, a născut un băiat și o fată. Nu a dorit ca soțul ei să știe că are un copil din flori. Și soțul nu a aflat. S-a stins răpus de cancer la începutul acestui an fără să știe că Iacobaș e fiul Irinei. Și iată că, în ziua când Iacobaș a împlinit 33 de ani, mama și fiica au hotărât să rupă tăcerea. După primul pahar de șampanie, bunica a fost cea care a dezvăluit secretul, depănând firul poveștii de la început până la sfârșit. Încremeniți de uimire, Iacobaș și Felicia se uitau când unul la altul, când la cele două femei din fața lor, neputând să rostească niciun cuvânt.

 

În cele din urmă, omagiatul spuse: „Nici măcar nu am bănuit. Deși am trecut demult de vremea poveștilor, am impresia că o am în față pe Zâna cea Bună, care dezleagă o vrajă. Lucrurile frumoase în viața omului cred că se adună cu durere. E știut că marea niciodată nu se liniștește, iar curcubeul apare pe cer după ploaie. Dumnezeu a considerat că e timpul să ne dăruiască și nouă clipe fericite. Înseamnă că frații mei sunt de fapt unchii mei, iar Ilinca și Robert îmi sunt frați din partea mamei?! Ați putea să mă ajutați să-l cunosc și pe tatăl meu?”. „Deocamdată, nu! Are o familie bună și s-ar putea să-i facem rău. Și apoi am avut o înțelegere cu el”, au răspuns cele două femei aproape într-un glas.