Fetelor, voi nu glumiți, fiți atente la iubiți (2)

Fetelor, voi nu glumiți, fiți atente la iubiți (2)

Și cum vă spuneam în prima parte a poveștii, Anișoara după ce le-a bătut măr și le-a scos de păr afară din casă pe desfrânate, soțul în loc să-i ia apărarea, a fost de partea „victimei”. Scandalul se încingea. Se adunaseră vecinii. Nu peste mult timp au venit socrii, care au început să le facă morală donjuanilor: „Nu vi-i ruşine, hojmălăilor! Ați fi putut să petreceți în altă parte, nu chiar peste perete! Și măcar dacă erau niște fete de gospodari, mai treacă-meargă, dar așa v-ați legat și voi cu niște lepădături!”, le striga supărată mama care le-a dat viață.

Anișoara plângea. Se afla într-o stare de profundă disperare, frustrată, umilită. Deși e o fire puternică, în acele momente se simțea neputincioasă să se ridice deasupra acestei situații neașteptate. Ea, care nu a înșelat, nu a fost amantă, își dorea să fie tratată cu corectitudine. Cui să i se jeluie? Îi era rușine să-i spună mamei sale până unde s-a ajuns. Credea că după acest incident soțul își va schimba comportamentul. Dar n-a fost să fie, el continua să meargă pe alăturea cu drumul. Iar ea se simțea tot mai singură, tot mai neiubită, tot mai înjosită. Credea că, venind în orășelul tatălui biologic, va avea un sprijin și din partea lui. Așteptările însă i-au fost spulberate. Soția tatălui, o femeie rea, certăreață și obraznică, i-a interzis să se mai întâlnească cu fiica. Cu Liviu tot mai rar împărțeau patul. Nu mai avea nicio atracție față de el, dar nici el nu o trata cu afecțiune, așa cum și-ar fi dorit. Uneori în nopțile lungi de iarnă, își mai dorea și ea o mângâiere, o mână de bărbat adormită pe sânul ei. El însă nu demonstra prea multă fantezie în dragoste, își satisfăcea instinctul sexual și pleca să se culce în alt pat.

A răbdat Anișoara câteva luni și, în primăvară, i-a spus: „Căsnicia noastră e compromisă. Nu mă mai pot lăsa călcată în picioare. Plec la părinții mei. Din tot ce am agonisit împreună în acești ani, îmi iau doar mobila”. Chiar a doua zi i-a sunat unui șofer cunoscut din satul părinților. Acela a venit, au încărcat mobila și ce mai aveau de luat și, până în seară, s-a întors acolo unde a crescut și unde lăsase multe amintiri frumoase. S-a instalat cu Sofia în căsuța veche a străbunicii. Sofia avea patru ani, exact atât cât avea ea când maică-sa s-a despărțit de tatăl său. Doar că mai departe drumul Anișoarei nu se aseamănă cu cel al mamei sale.

A plecat de la trădător

Tânără, zglobie, grijulie, cu o inimă mare, Anișoara a luat viața de la capăt. Din economiile pe care le făcuse și-a ajutat o verișoară bolnavă de cancer, a ajutat-o pe soră-sa, care tocmai născuse, le-a mai dat părinților. Deprinsă să ducă o viață activă, s-a implicat în niște proiecte mici, finanțate din fonduri europene. Le-a câștigat. A deschis un magazin de produse alimentare. Ușor-ușor, lucrurile se așezau așa cum își dorea. Peste puțin timp a venit și Liviu în sat, promițând că va fi un tată și un soț exemplar. Anișoara l-a primit. Dar n-a trecut mult timp și magazinul lor a dat faliment, nu a putut rezista concurenței nesănătoase. Soțul a început din nou să consume alcool, să aducă prieteni de pahar acasă, să se ia la bătaie cu ei după discuții aprinse, iar uneori mai ridica mâna și la soție. Și atunci părinții i-au zis: „Rupe-o cu el odată și pentru totdeauna! Divorţează! Cât o să-și mai bată joc de tine și de noi?!”

Anișoara a intentat proces de divorț. Iar el a plecat la câștig în Rusia împreună cu socrul și fratele geamăn. Divorțul s-a pronunțat în lipsa lui. Tocmai nimerise în spital cu pneumonie. Când i s-au făcut analizele de laborator, i s-a spus că testul HIV a ieșit pozitiv. Au repetat testul de patru ori – același rezultat. Tatăl adoptiv i-a telefonat imediat Anișoarei și i-a zis: „Vreau să-ți dau o veste tristă. Știu că ești o ființă puternică și cred că o s-o poți primi. Soțul tău este infectat cu SIDA. Du-te și fă un test și vezi cum stau lucrurile la tine!”. Nu știa ce să creadă. S-a dus. Doctorul i-a spus foarte calm: „Da, sunteți infectată! Dar aceasta nu-i cea mai mare tragedie. Va trebui să urmați sistematic un tratament și să încercați să vă bucurați de viață”. Femeia povestește: „Nu-mi venea să cred. Am făcut al doilea, al treilea test, s-a confirmat. A fost un șoc! A fost tare dureros! Nu voiam să vorbesc cu nimeni despre ce mi s-a întâmplat. Plângeam nopțile ca să nu mă vadă Sofia care, slavă Domnului, e perfect sănătoasă. Nu aveam gust de mâncare. Slăbeam văzând cu ochii. De la 55 de kilograme ajunsesem la 40. Mă întrebam, de ce trebuia să mi se întâmple anume mie? Eu, care niciodată nu am consumat băuturi alcoolice, nu mi-am permis vreo aventură pentru că așa m-au educat părinții, de ce tocmai eu am căzut în capcană?! Mamei nu-i spuneam. Ea vedea că mă usuc și mă întreba ce am, iar eu îi răspundeam că e din cauza divorțului, că am rămas fără de lucru, că în curând fetița trebuie să meargă la școală, iar eu nu am un apartament la oraș pentru că vreau s-o dau la liceu etc. Ea, ca mamă, înțelegea că rădăcina se trage din altă parte. Într-o zi, i-am spus surorii. Am plâns de dădea inima din noi câteva luni. La un pahar de vin, tata care se întorsese de la Moscova, i-a spus și mamei ce s-a întâmplat. Jalea era și mai mare…”.

Năpasta

Anișoara a suferit vreo jumătate de an, apoi și-a acceptat statutul, chiar dacă rudele au început s-o ocolească. Nu poate uita cum bunică-sa i-a dat să mănânce din farfurie și cu furculiță de unică folosință, temându-se nu cumva s-o infecteze, sau cum nu o lăsa să sărute icoanele în biserică și încă multe altele… A început să studieze literatură medicală, s-a înscris într-o asociație obștească a bolnavilor de SIDA, făcând voluntariat. În prezent, este președinta acestui ONG, cu salariu. Liviu, care niciodată nu-i oferea flori, a venit odată cu flori și cadouri pentru fetiță, încercând să-și ceară iertare. Anișoara, care era deja destul de informată despre infecția HIV, l-a luat de mână și l-a dus la medic. Medicul i-a prescris tratamentul, iar ea l-a rugat frumos să-și caute de drum și s-o lase în pace. „I-am zis că, dacă vrea să ajute fiica, să se întâlnească cu ea, nimeni nu-i interzice, dar să mai conviețuiesc cu el i-am spus că nu vreau. Relația mea cu el este ca cea a profesorului față de elev. Îi spun la telefon sau când ne vedem ce să facă în aspect de sănătate. Sunt mult mai informată decât dânsul și mai responsabilă de sănătatea lui…”.

Năpasta, după cum v-ați dat seama, a venit de la desfrânatele pe care Anișoara le-a scos de păr din casă și care au mai infectat încă vreo 12 bărbați, inclusiv pe fratele geamăn al lui Liviu. Tatăl lor, când a aflat că fiii lui poartă această pecete, nu și-a mai revenit din starea de șoc, peste două zile a închis ochii pentru totdeauna. Anișoara susține că infecția HIV e mai ușor de suportat decât diabetul zaharat, de exemplu, numai dacă respecți cu strictețe sfaturile medicului. Tratamentul ei constă dintr-o singură pastilă pe zi pe care o ia înainte de culcare. În funcția pe care o deține ajută alți oameni să depășească șocul prin care trec atunci când află că au HIV. În rest, duce un mod de viață normal, înfruntând lipsurile materiale. E mândră de fetița ei care este eminentă la învățătură și care are rezultate și la școala de muzică. Studiază pianul. Visează s-o vadă pe culmile fericirii sub toate aspectele. Și mai visează să întâlnească și ea un suflet care s-o iubească și pe care să-l iubească, să-și întemeieze o familie, să aibă și ea un cuib al ei în oraș. În organizația lor are mai multe exemple de cupluri fericite, nu neapărat infectați amândoi.