Băieţoasă şi sportivă în copilărie, la adolescenţă Aliona Viziru nu se schimbase prea mult. Legată sufleteşte de tatăl său, a fost crescută mai mult ca un băiat decât ca o fată. Ştia să călărească, să conducă maşina, motocicleta, să joace fotbal. Avea unsprezece ani când mama ei a renunţat la căsnicia sa şi a plecat cu Chiriac, bogătaşul satului, în Rusia. Copila a rămas cu tata, rupând pentru totdeauna legătura cu cea care i-a dat viaţă.

Atrasă de chipul bărbatului veşnic zâmbitor

Guralivă şi prietenoasă, pe Igor l-a întâlnit la o petrecere. Avea 20 de ani. Peste câteva luni s-au căsătorit. Motivul pentru care s-a simţit atrasă de acest bărbat cu nouă ani mai mare decât dânsa a fost modul în care el ştia să se bucure de viaţă, chipul lui veşnic zâmbitor. Intrată în rol de soaţă, a început să ia viaţa mult prea în serios. Igor avea un câştig bun şi a rugat-o mai bine să stea acasă decât să muncească în calitate de soră medicală pentru câţiva lei.

Se consacra în totalitate familiei, casei. După naşterea primului copil, Aliona şi-a dat seama că soţul ei, pe care îl adorase, nu era perfect, cum îi păruse la început, şi nu merită să-i ofere atâta timp şi atâta atenţie. Parcă avea de toate în casă, dar era mereu încercată de un sentiment de neîmplinire. Dorind s-o elibereze de nervozitate, prietena ei de şcoală, Valeria, a atras-o în societatea câtorva femei tinere, unde a reînceput să se relaxeze şi să se bucure de viaţă ca înainte de căsătorie. Ieşeau la o cafea, făceau shopping, fitness. Aliona avea impresia că s-a întors din nou în adolescenţă. În zilele când soţul pleca în deplasare, organiza petreceri în casa ei, bucurându-se că şi-a regăsit libertatea.

Uşor-uşor, Aliona cea băieţoasă se transformase într-o femeie îmbrăcată cu gust, atrăgătoare, care era mereu sub privirile bărbaţilor. Această schimbare, însă, avea să-i dărâme căsătoria. De câteva ori Igor a surprins-o cu prietenele şi câţiva prieteni golind mai multe sticle de şampanie. Nu i-a plăcut. A început să-i facă reproşuri, să se certe. Se înfuria atunci când, seara, soţia îşi lua băieţelul de mână şi pleca la întâlnire cu femeile ei.

Într-o zi, Igor a trântit cu pumnul în masă şi i-a hotărât ca serile să nu mai plece nicăieri, să stea acasă. „Judeci ca un moşneag!” – i-a replicat femeia şi a doua zi a plecat din nou la întâlnire cu prietenele. De la o zi la alta, cei doi se îndepărtau tot mai mult. Obosit şi îngrijorat, după zece ani de căsnicie, Igor i-a cerut Alionei divorţul. A făcut în fel şi chip ca femeia să plece din casă fără copil. A repetat povestea mamei.

Semăna cu fata de care s-a îndrăgostit în dulcea lui tinereţe

În culmea disperării, Aliona şi-a adunat câteva lucruri într-un geamantan şi a ieşit la şoseaua din marginea orăşelului. Era o zi de mai răcoroasă, cu multă lumină. Făcea semn cu mâna la maşinile care goneau pe lângă ea. După vreo jumătate de oră, silueta ei înaltă şi suplă l-a determinat pe un bărbat şi mai înalt, cu faţa senină, cu barbă şi mustăţi şi cu un început de burtă, să apese pe frână. „Încotro, domnişoară?” Aliona a zâmbit, apoi a răspuns: „Am fost demult domnişoară. Acum merg unde mergi şi dumneata, şi până la capătul lumii dacă zici”. A urcat. Şoferul a privit-o mirat. Faţa ei îi amintea de un chip cunoscut. După câteva minute de mers s-a întors spre ea şi a mai privit-o. Şi-a amintit. Semăna cu fata de care se îndrăgostise în dulcea lui tinereţe.

După o jumătate de oră de mers, lângă o livadă cu meri în floare, bărbatul a oprit. Aliona era îmbrăcată într-o fustă lungă violetă şi o bluză albă cu decolteu. Părul îi era prins coc la ceafă. „Nu te supăra, doamnă, că vreau să mă uit mai bine la dumneata. Semeni foarte mult cu fata de care m-am îndrăgostit odată. Doar că aceea nu purta fuste sau rochii. Se îmbrăca şi la nuntă în jeanşi şi avea părul mereu în dezordine.” „Şi, cum a fost povestea?”

„O întâlnisem pe când avea 18 ani, într-o excursie. Studia la Colegiul de medicină. Eu lucram profesor de educaţie fizică şi însoţeam acel grup de studenţi de la câteva colegii. Am invitat-o la o cafea în camera mea de hotel o seară, a doua, a treia. Mă îndrăgostisem de ea. Şi ea părea că s-a îndrăgostit. Credeam că la insistenţele mele o să mi se dăruiască, dar a refuzat categoric. La despărţire, mi-a spus că, dacă ar fi făcut-o, ar fi vrut să fie undeva într-o livadă în floare sau într-o poiană din pădure, presărată cu flori. Nu credeam să descopăr în firea ei băieţoasă şi nuanţe lirice. Atunci mi-a spus că nu-i plac rochiile, că merge pe motocicletă şi că în jeanşi se duce şi la nuntă. Cine ştie?… dacă n-ar fi primit o telegramă de acasă, dacă n-ar fi trebuit să plece mai repede decât a durat excursia, poate că ajungeam cu ea şi într-o livadă sau poiană… Dar de atunci drumurile noastre nu s-au mai întâlnit. Nu mi-a spus prea multe lucruri despre ea.” „Şi cum o chema?” „Irina, aşa mi-a spus, dacă nu m-o fi minţit, căci era foarte şugubaţă şi n-o înţelegeai când glumea şi când vorbea serios.”

Insistent şi pătimaş, ori mă iubeşti, ori mă laşi

Aliona l-a rugat să coboare din maşină. L-a măsurat din tălpi până în creştet şi invers. I-a cerut mâna şi au întrat în livadă. Palmele lui emanau căldură şi intimitate la fel ca ale profesorului din excursia cea de demult. „El este!”, şi-a zis în gând, iar cu vocea a continuat: „Căldura mâinilor este o prelungire a sufletului”. Bărbatul tresări: „Exact aşa mi-a spus şi Irina atunci!” Aliona i se uită drept în ochi, aşa cum îl privea cu 12 ani în urmă: „Uită-te bine! Nu mai există nicio îndoială, eu sunt aceea. Am glumit atunci că mă cheamă Irina, numele meu este Aliona. Acum putem întoarce clipa pe care am ratat-o. Ori mă iubeşti, ori mă laşi!” Şi aşa, ţinându-se de mână, s-au pierdut în inima livezii care cuprindea atâta primăvară cum nu mai văzuseră cei doi vreodată!

Când s-au întors la maşină, Vasile (aşa îl cheamă pe bărbat) i-a spus: „N-avem niciun motiv să nu ne căsătorim. Păcat ar fi să nu mulţumim Domnului că ne-a unit şi să nu fim de acum încolo împreună în fiecare zi.” Aliona nu răspunse. Clipa fusese minunată, dar o mustra gândul că îl fură de la altă femeie care i-a născut trei copii. Vasile a dus-o în satul ei de baştină, la casa părintească. Au avut o noapte mai frumoasă decât în filme.

De atunci, i-a devenit amantă. De trei ani, se întâlnesc pe ascuns. El îi acordă toată atenţia, o înconjoară cu amabilitate şi politeţe. Iarna trecută, au fost în secret la sanatoriu. Întâlnirile lor tainice le amplifică sentimentele. Fericită, Aliona, care acum o lună a născut o fetiţă, mi-a spus: „Sunt convinsă că dacă Vasile ar fi devenit soţul meu nu aş fi încercat starea sufletească deosebită, seducătoare, pe care mi-o dă fiecare întâlnire cu el. Trăiesc iubirea cea adevărată care nu multor femei le este dată”.