N-a întrebat-o câţi ani are, cât câştigă, atâ­ta i-a zis: „Dacă o să-mi vină să plec, să nu mă cauţi, să înţelegi că s-a sfârşit relaţia noastră”

La 32 de ani, Niusea încă nu era măritată. Avea de toate – şi frumuseţe, şi un loc de muncă bine plătit, şi apartament în capitală i-au cumpărat părinţii, dar uite că norocul trecea pe lângă dânsa. Nici cu aripa n-o atingea măcar.

Dar ar fi vrut şi ea să nas­că un copil, să aibă un bărbat pe umărul căruia să-şi lase capul obosit, să simtă în pat căldura unui trup cald. Să visezi însă nu te împiedică nimeni. „Dă un anunţ ma­trimonial – o sfătuise o mă­tuşă. – Nici nu ştii de unde sare iepurele.” Niusea nu se gândeşte prea mult şi face anunţul respectiv, îl duce la mai multe publica­ţii, ba chiar mai scoate nişte exemplare şi le lipeşte la sta­ţiile de troleibuz din cartie­rul ei. A dat doar un număr de cutie poştală şi s-a pus pe aşteptat. Fireşte că s-a descris pe sine cu generozita­te: bună la suflet, frumoasă, asigurată material, dar uite că vârsta şi-a ascuns-o. Ştia ea că pe piaţă cele frage­de se cotează mai mult.

Pe piaţă se cotează cele frage­de

Ce să vă spun, au pornit a veni gârlă propunerile de întâlnire. Niusea examină cu atenţie toate răspunsurile şi se opri la vreo câteva care-i părură mai tentante. Unul era de la un bărbat divorţat, lector universitar, vârstă serioasă, titluri ştiinţifice şi nume cunoscut în urbea noastră. L-a contactat, au discutat pe îndelete la o terasă, dar ceva n-a mers. Pesemne că bărbatului nu îi erau pe plac femeile de felul Niusei – înalte, spătoase, brunete şi energice. S-au despărţit fără regrete. Când se întâlneau mai târziu pe străzile capitalei, se salutau ca două vechi cunoştinţe. Cel de al doilea era un po­liţist în rezervă. Divorţat şi încă supărat pe nevasta lui. La acea întâlnire Niusea s-a delectat cu povestea căsni­ciei omului. Câte n-a aflat ea despre dânsul şi fosta lui consoartă! După toate pro­babilităţile, cuplul acesta se va reuni, şi-a spus în mintea ei Niusea.

Cel de al treilea era vădăoi. Necăjit, prost îmbră­cat, urât mirositor şi mai ales aghesmuit bine. Aşa a venit la întâlnire. Avea o pri­vire înceţoşată. Niusea n-a schimbat prea multe vorbe cu dânsul. Îmi spunea că îi trecuse şi pofta de măritiş după asemenea specimene. Dar am sfătuit-o să meargă până la capăt. Următorul era un sportiv. Să fi avut vreo 30 de ani. Musculos, cu ochi mari, înalt şi plăcut la vede­re. Ar fi vrut să aibă un copil de la dânsul. Îl urmărea Niu­sea cu coada ochiului şi era curioasă chiar să ştie de-o place sau nu bărbatul. N-a mai aflat, pentru că în scurt timp de masa lor s-a apropi­at o tânără şi, de faţă cu Niu­sea, l-a sărutat pe sportiv, l-a luat de mijloc şi duşi au fost. Uite că avea şi răspunsul la întrebarea: o place sau nu? Femeia era pe cale să se dezică de măritiş.

Voia să nască un copil cu un băr­bat care să-i placă

Acum alte gânduri îi roiau în cap. Ce-ar fi să nască un copil la un centru de fertilizare? Era ultima variantă, rezerva ei de aur. Aduna demult bani pentru treaba asta. Dar nu ştiu cum nu se încumeta să calce pragul unei instituţii medicale de genul acesta. Şi uite că îi mai rămăsese un candidat. L-a contactat şi urmau să se în­tâlnească a doua zi. Vreau să înţelegeţi un lucru: Niusea nu insista cu tot dinadinsul să se mărite, ea avea de gând să nască un copil cu un băr­bat care să-i placă. Să aibă o relaţie cu cineva un timp mai îndelungat. Acesta era scopul ei. Aşa că, a doua zi, şi-a zis că dacă o să-i placă bărbatul, ea o să-i propună un târg, au o relaţie până prinde ea gravidă. Pentru aceasta o să-i plătească suma de bani pe care a adunat-o pentru clinica de fertilizare. Dar avea Niusea trei mii de euro puşi de-o parte.

S-a dus la întâlnire mai chitită ca oricând. Vă spu­neam că nu era urâtă femeia, dar nu pe placul multora. Şi totuşi când o tânără vrea să placă cu tot dinadinsul ştie să se dichisească. Cel venit la întâlnire era mai tânăr ca Niusea. Poate să fi avut vreo 25 de ani. Se vedea că e du­pă facultate, că nu are un loc stabil de muncă, ceea ce s-a şi confirmat în timpul discu­ţiei şi, fireşte, nu avea unde locui. Ocupa o cameră împre­ună cu un fost coleg de facultate. Îşi trimisese CV-ul în mai multe locuri şi aştepta să fie contactat. Era un tânăr înalt, blond şi cu ochi căprui. Îi plăcuse Niusei. L-ar fi luat cu drag de amant. Dar cum să i-o spună?

„N-am să am la tine nicio pretenţie”

Pesemne că tânărul citi­se ceva în ochii ei căci ime­diat s-a ridicat de la masă, a luat-o de mână şi au pornit hoinărind pe străzi. Până târziu au fost împreună. Nu ştiu cum şi în ce împrejura­re, dar Niusea i-a spus totuşi: dacă-mi faci un copil, îţi plă­tesc, cât zici tu îţi dau. N-am să am la tine nicio pretenţie. Dacă nu mă crezi, semnez şi un act notarial. Tot atunci au luat-o spre casa femeii, în drum au intrat într-o alimentară şi au cumpărat câte ceva. Niusea, dacă era singură, nu prea avea obiceiul  să gătească. Mai mult cu salate şi fructe trăia.

Din seara aceea, Victor a rămas la ea. N-a întrebat-o câţi ani are, nu s-a interesat de rudele ei, cât câştigă, atâ­ta i-a zis: dacă o să-mi vină să plec, să nu mă cauţi, să înţelegi că s-a sfârşit relaţia noastră. Au fost luni de zile la mijloc până să se deprindă unul cu altul. Între timp, Victor s-a angajat. Seară de seară, de parcă ar fi fost căsătoriţi, veneau la aceeaşi oră de la serviciu. Niusea prinsese gust de bucătărie şi acum încerca să gătească ceea ce i-ar fi plăcut şi ei. Odată, Victor a invitat-o în ospeţie la fratele lui. Îşi sărbătorea acela un eveniment în familie şi nu voia tânărul să se ducă de unul singur.

„Hai la starea civilă – copilul are nevoie şi de tată”

De atunci ieşeau împreună mai des – la prietenii lui, la prietenii ei, dar niciodată nu au vorbit serios despre relaţia lor. Era de parcă astăzi s-au întâlnit şi în scurt timp se despart. Adică nimic serios între ei. Împărţeau patul şi timpul împreună. Să fi trăit ei cam vreo opt luni împreună când, într-o zi, Niusea îl roagă să se întoarcă mai devreme de la serviciu. Şi cumpără, te rog, în drum spre casă o sticlă de şampanie, mai spuse ea. Până să vină el, femeia a aranjat masa, s-a gătit în faţa oglinzii şi-l aştepta.

„Şi ce eveniment de seamă avem că nu ne descurcăm fără şampanie?”, întrebă Victor de cum intră în casă. „Mare eveniment, cel puţin pentru mine – îi răspunse Niusea. – De azi în şapte luni, am să fiu mamă.” Se apropie de bărbat, îl sărută pe obraz şi-i strecură în buzunar cele trei mii de euro. „Am avut o înţelegere şi mă bucur că ne-a reuşit. Eşti liber să faci orice”, a mai adăugat ea. Nu ştiu ori vestea l-a buimăcit, ori faptul că iar trebuia s-o ia de la început, dar Victor în momentul acela părea pierdut de tot.

Într-un târziu, i-a spus: „Mâine, ne ducem să prezentăm actele la starea civilă. Copilul are nevoie şi de tată, iar banii păstrează-i, cheltuielile mari abia vin…”.