Fericirea are chipul lor

Fericirea are chipul lor

I-am cunoscut într-un regat fantastic de costume populare, ii pentru mari și pentru mici, măști. Culori tradiționale, îmbinate iscusit și brodate în zile și nopți fericite de mâinile celor doi. Amândoi erau numai lumină, numai zâmbet. Se numesc Mariana și Marcel Ostrovschi și sunt meșteri populari din satul Hlinaia, raionul Edineţ. S-au oferit să-mi spună povestea lor de dragoste.

Marcel, băiat frumos, plin de viaţă şi ambiţios, s-a întors din armată în anul 1992. În seara de hram se ducea împreună cu un prieten în musafirie la o mătuşă ca să-și vadă verişoara. Când să ajungă la poarta mătuşii, absolut întâmplător, și-a aruncat ochii spre ferestrele luminate ale unei case din apropiere.

I-a văzut chipul prin perdeaua de la fereastră

img_9867

Marcel și Marina Ostrovschi, creatori de tradiție

Prin perdea a zărit un chip de fată, care mai apoi a ieșit afară în întunericul ce se lăsa peste sat. „E frumușică. O să fac cunoștință cu ea”, a zis prietenul. „Ba, nu! Fac eu, tu nu te băga!”, i-a replicat Marcel. Fata mergea exact unde mergeau și ei. Era prietena verișoarei. În casă, la lumină reflectată de candelabru, Marcel a fost fascinat de frumusețea ei. Era un bobocel de fată, care-i umplea sufletul. S-a îndrăgostit de la prima vedere. L-a cucerit cu zâmbetul care nu-i dispare niciodată de pe buze, cu ochii ei frumoşi de un albastru curat. În seara aceea a invitat-o la balul de sărbătoare de la Casa de Cultură. Seara a fost fermecătoare pentru amândoi. După cele câteva ore de dans, a condus-o acasă și i-a dat întâlnire pentru seara următoare. S-au întâlnit încă de vreo două ori, apoi a urmat o perioadă de zbucium sufletesc. Părinţii fetei i-au interzis să se întâlnească cu el. Nu le convenea diferenţa de vârstă. Marcel e cu nouă ani mai mare decât Mariana, iar fata avea atunci doar 14 ani. Cu inima ca pusă pe jar flăcăul i-a spus: „Te las să mai crești un an și după aceea revin. O să mă pun luntre și punte și nu o să permit altuia să te cucerească.”

Îl iubea și totodată îl respingea

Zis și făcut. După un an de zile, au reluat prietenia. Dar și de data aceasta a fost de scurtă durată. Același motiv – diferența mare de vârstă. Marcel răspundea la toate acestea cu bunăvoință și cu politețe. O urmărea ca un detectiv peste tot. Nu-i era ușor. Lucra în acea perioadă DJ la casa de cultură. Într-o seară, ah! fata a venit la discotecă însoțită de un alt băiat. Mare nebunie! Marcel s-a simțit deodată scuipat în suflet. A oprit muzica și i-a trimis pe toți tinerii acasă. S-a apropiat de băiatul care o însoțea pe Mariana, gata să-l lovească. Dar s-a reținut. Apucându-l ușor de guler, i-a strecurat printre dinți atât: „Să nu te mai ții de ea! Ia aminte! Fata aceasta este a mea!”. Apoi s-a apropiat de fata visurilor sale, a îmbrățișat-o și a sărutat-o ca un frate mai mare pe obraz. Relația dintre ei devenise destul de dificilă. La insistenţele părinților, fata îl respingea. „Îl iubeam și totodată îl respingeam pentru că așa voiau părinții”, spune Mariana.

Marcel suporta greu situația. Și cum să nu fie greu când ții în mâini suferința unei iubiri neîmpărtășite? Dar nu ceda. Într-o zi și-a luat inima în dinți și a mers la părinții fetei. A avut o discuție lungă cu maică-sa. I-a spus tot ce avea pe suflet și cât de mult o iubește pe Mariana și că își ia răspunderea să o facă fericită. La finele discuției, a adăugat: „A iubi e un lucru atât de frumos! Dragostea mea își are rădăcinile într-un sentiment al răspunderii consimțite. Și simt că și ea mă iubește. De ce nu ne lăsați să ne bucurăm de clipa ce ni-i dată?”.

Suferința din dragoste a fost vindecată

După această spovedanie, părinții i-au permis fetei să se întâlnească cu flăcăul îndrăgostit lulea. Astfel, încet-încet, Mariana și Marcel s-au apropiat. Miraculoasele raze ale iubirii, oferite reciproc au vindecat durerea ce părea că nu se mai sfârșește. După un an de relație frumoasă, iubita a fost cerută în căsătorie simplu de tot. S-a produs evenimentul într-o duminică de noiembrie a anului 1994. În timp ce povesteau despre câte în lună și-n stele, la un moment dat, pe un ton vesel, el i-a zis: „Mă crezi că eu astăzi am venit la tine ca să te cer în căsătorie?”. „Nu te cred”, i-a răspuns ea râzând. Atunci el a apucat-o ușurel de mână și au întrat în camera alăturată, unde se aflau părinții.

Maică-sa stătea în picioare. Marcel, cu zâmbetul pe față, i-a zis: „Tanti Ileană, așezați-vă pe divan, vă rog, că vreau să vă spun ceva și mă tem să nu cădeți jos. Eu şi Mariana am hotărât să ne căsătorim, vrem să dăm viață unei familii frumoase. Dumneavoastră ce ziceți? Sunteți de acord?”. Părinții au schimbat priviri între ei, după care lelea Ileana i s-a adresat soțului: „Măi Mișa, tu ce zici?”. Stâlpul casei și-a privit nevasta drept în ochi și i-a răspuns: „Eu nu zic nimic. Ei au zis tot ce au avut de zis. Dumnezeu să-i binecuvânteze!”.

Meșteri iscusiți și gospodari

Și repede, nu s-au gândit mult, au făcut nunta în ziua de 24 decembrie. Mireasa avea 16 ani, iar mirele 25. Și de atunci sunt împreună și trăiesc o iubire ca în povești cu momente de neuitat. Au o fiică, Mihaela, de 20 de ani, pe care au căsătorit-o recent. Mariana povestește: „ Ni s-a dat multă lumină și bucurie din primele zile ale vieții de familie, mulțumim Domnului! Sunt convinsă că am fost născuți unul pentru altul. Avem mai multe semne comune. Și eu, și el am venit pe lume în luna martie. Numele noastre mici au aceeași rădăcină. A fost dragoste la prima vedere din ambele părți. Și dacă astăzi sunt fericită, apoi fericirea i-o datorez lui Marcel. A fost primul bărbat pe care l-am cunoscut în viața mea și vreau să fiu cu el până la adânci bătrâneți. Eu îl iubesc necondiționat, l-am respectat și îl respect nu numai ca pe un soț, dar și ca pe un frate, un prieten adevărat, un suflet aproape”.

Nașa de cununie, care era de față, a adăugat: „Sunt un cuplu care știu să înmulțească bucuriile. Se înțeleg dintr-o privire. În primul rând, sunt oameni cu suflet. Fac ceea ce trebuie să facă. Fac lucruri frumoase. Au o gospodărie perfectă. Sunt meșteri iscusiți și la gospodărit, dar și la confecționarea hainelor, ce fac parte din portul nostru popular.”

Ideea de a coase haine cu motive naționale îi aprține lui Marcel. Dragostea pentru motivele tradiționale, pline de farmec, tot de la el vine. Copil fiind, își petrecea vacanțele la bunici în Bucovina, care aveau odăile împodobite cu covoare, obiecte de artă populară, costume naționale, fețe de masă. Bunica l-a deprins și pe nepot cum să mânuiască acul și ața atunci când coși în cruciuliță. De la bunel a deprins confecționarea măștilor. Când s-a apucat de cusut cu Mariana, au pornit de la ie, apoi au trecut la rochii, catrințe. Ușor-ușor, aceasta a devenit o mare pasiune pentru amândoi. Confecționează costume la comandă pentru colective artistice, dar și pentru persoane particulare. Au devenit creatori de tradiție și își doresc ca acest izvor de frumuseți să nu moară niciodată.