Privind un de¬tectiv la televizor, i-a venit ideea cu înecul

Aş vrea să vă povestesc un caz care mult timp m-a cutre¬murat prin cruzimea lui. Într-o primăvară, în sectorul Sculeni al capitalei, trei prieteni-pescari şedeau pe malul lacului şi se făceau a pescui. Peştele nu prea trăgea la nadă şi ei tăifăsuiau în voie lângă o sticlă de votcă şi ceva gustare.

Cum şedeau pitiţi după nişte tufari, unul dintre ei îi ghionteşte pe ceilalţi: uitaţi-vă colea! Şi le arată direcţia. Şi iată ce se întâmplă. O tânără femeie legase un ghemotoc de haine şi le arunca în iaz. Li s-a părut lor atunci că au auzit scâncet de copil. Femeia s-a îndepărtat în grabă de locul cu pricina, iar pescarii amatori s-au grăbit să vadă ce a aruncat ea în apă. Era cam depărtişor şi, până au ajuns, până să scormonească fundul lacului, a trecut multişor timp. În sfârşit, cu un cârlig făcut dintr-o creangă, scot la iveală şi ghemotocul aruncat de femeie.

Zinaida a născut fetiţa din flori

Era un copil, o fetiţă de vreo şapte luni. Mort de acum. Şi mult se învinuiau că n-au ajuns la timp, că nu s-au aruncat imediat în apă, poate că ar mai fi putut-o salva. Au chemat poliţia. Luni la rând s-au dus cercetări şi iată că la sfârşitul anului trecut am asistat şi la procesul în care Zinaida Bârcă a fost învinuită de omorul propriei fiice. Fiind întrebată de ce a procedat aşa, tânăra, care avea abia 25 de ani, a spus că cel pe care îl iubeşte nu voia să se însoare cu dânsa până nu va scăpa de copil. „Dă-l de suflet cuiva, dă-l părinţilor, du-l unde vrei, dar n-am să trăiesc cu tine cât ai copilul în casă!”, i-a zis el.

Zinaida născuse fetiţa ceea din flori. Fu¬sese rodul unei iubiri care a trecut repede, dar cu consecinţe gra¬ve. Apoi pe Grigore, amantul ei cel supără¬cios şi pretenţios, l-a întâlnit la un bar, unde obişnuia să-şi petreacă timpul lăsând copilul în grija unei prietene. Se întorcea de la bar cu bani, căci deservea câte un client, doi pe seară în locuri mai ascunse. Până în ziua când l-a întâlnit pe Grigore. Acesta i-a plăcut – bine făcut, cu ochi negri, mustaţă cioplită, muşchi de boxer – idealul ei de bărbat.

„Dacă ai face ceva cu copilul acesta, mă mut la tine pentru totdeauna”

Pe Grigore îl aducea acasă. Avea nevoie bărbatul nu numai de iubire, dar şi de mâncare bună, şi de un pahar, dar de unde să ia Zinaida bani, dacă nu lucra nicăieri? Începuse să împrumute în dreapta şi în stânga. Cum mă mărit, le spunea vecinilor, vă întorc datoria până într-un bănuţ. Dar vezi că de măritat nu se mai mărita. Iată că, de vreo câteva luni, Grigore, sătul de ea, trăgea mai rar pe la amantă. Geloasă, îndrăgostită lulea, prostită de disperare, îl urmărea ca o femeie bolnavă. El, ca să scape de dânsa, îi zice într-o doară: „Dacă ai face ceva cu copilul acesta, să nu-l mai văd şi să nu-l mai aud, mă mut la tine pentru totdeauna”.

O vorbă spusă aiurea. Dar Zinaida Bârcă a luat-o de bună. Şi de atunci gândul ucigaş începuse a prinde formă în capul ei bezmetic. Ba se gândea s-o gâtuie, ba s-o lase în drum undeva sau într-o pădure, dar se temea că poliţia o va găsi şi va fi dată în ju¬decată. S-a dus şi la părinţii ei de la ţară, să-l lase acolo, dar aceştia n-au vrut să ţină copilul. I-au spus: tu l-ai născut, tu să-l creşti, că pe noi şi aşa ne-ai făcut de ruşine. Avea să plângă în hohote mătuşa Agripina, mama Zinaidei, la judecată, spunând că, dacă ar fi ştiut ce-o să se întâmple, lua ea fetiţa.

Şi iată că, într-o seară, privind un de¬tectiv la televizor, i-a şi venit Zinaidei ideea cu înecul. A doua zi, a venit dintr-un colţ al oraşu¬lui în altul ca să săvârşească crima – să-şi omoare propria fiică de numai şapte luni, pentru a nu fi părăsită de acel bărbat care, cum s-a văzut mai apoi, a fost omul care a şi anunţat poliţia despre crimă. Pentru că mai trecea din când în când Grigore pe la amanta lui.

„Mi-am omorât copilul pentru tine!”

Observând că lipseşte copilul din casă, a întrebat-o ce-a făcut cu el. „L-am dat de suflet”, îi spunea Zinaida. „L-am dat într-o familie foarte bună, n-ai nicio grijă”. „Eu – îi mai spuse ea – mi-am ţinut promisiunea, dar tu când te însori cu mine?” „Niciodată – i-a răspuns atunci bărbatul – oare nu ne este bine şi aşa?” Într-o seară, după ce băuseră binişor amândoi, femeia iar îl ia din scurt: „Ai de gând să rămâi la mine pentru totdeauna sau nu?”. „Niciodată! – îi zise el, ridicându-se să plece. – De teapa ta mai am şi altele”.

Şi asta a scos-o din sărite pe Zinaida. A început a-l numi cu cuvinte dintre cele mai murdare, până când, fără să-şi dea seama, i-a zis: „Mi-am omorât copilul pentru tine!”. A înmărmurit bărbatul. „Minţi, i-a zis, nu poţi face tu lucrul acesta!” „Ba da, ba da! – repeta femeia înfuriată. – Şi dacă nu mă crezi, du-te şi-l caută în locul cutare şi cutare, ai să vezi că nu spun minciuni!” Înspăimântat, a ieşit Grigore din casa femeii, două zile s-a tot zbuciumat şi în a treia s-a dus la poliţie şi şi-a denunţat amanta.

V-am povestit toate acestea pentru că am asistat şi la proces. A încasat zece ani. Dar ce-s zece ani pe lângă pedeapsa oamenilor şi povara din suflet cu care va trăi până va închide ochii?