La cât se ridică pagubele provocate de seismul din Italia

La cât se ridică pagubele provocate de seismul din Italia

La o lună de la cutremurul din Amatrice, Italia, pe lângă numărul mare de victime, au fost evaluate și pagubele materiale provocate de seism. Oficialii italieni spun că acestea s-ar ridica undeva la patru miliarde de dolari,

„Trebuie să facem toate planurile necesare pentru a consolida construcţiile împotriva cutremurelor cât mai curând posibil şi să investim bani în garantarea siguranţei copiilor în şcoli”, a declarat premierul Italiei Matteo Renzi.

Cutremurul de 6,2 grade a pus la pământ aproape 300 de clădiri di centrul Italiei, cele mai multe fiind imobile de patrimoniu care datau din secolele al XIII-lea și al XIV-lea, informează Digi 24.

Din Amatrice, localitatea care obișnuia să fie supranumită „orașul celor 100 de biserici” n-a mai rămas aproape nimic și peste 2.000 de localnici din zona afectată trăiesc acum în corturi.

Sursa: click.ro

Foto AP