A murit Carlo Azeglio Ciampi, fost președinte și premier al Italiei

A murit Carlo Azeglio Ciampi, fost președinte și premier al Italiei

Fostul președinte, premier și guvernator al Băncii Centrale din Italia, Carlo Azeglio Ciampi, care a avut un rol major în a conduce țara spre moneda unică europeană, a murit la vârsta de 95 de ani, anunță euronews.com.

Carlo Azeglio Ciampi a fost al zecelea președinte al Italiei, începând cu 13 mai 1999.

În octombrie 1979 a fost nominalizat la funcția de guvernator la Banca d’Italia și președinte al Ufficio Italiano Cambi, funcții în care a lucrat până în 1993. Din aprilie 1993 până în mai 1994 a fost prim-ministru, dezvoltând un guvern de tranziție. După aceea a devenit Ministru de Finanțe (din 1996 până în mai 1999). Se crede că el este cel care a reușit îndeplinirea criteriilor pentru aderarea la Euro de către Italia.

Carlo Azeglio Ciampi a efectuat o vizită de stat în România în 21-23 octombrie 2003, când s-a întâlnit cu președintele României la acea dată, Ion Iliescu (foto).

Sursa: antena3.ro