Gura tăcută nu umblă bătută

Gura tăcută nu umblă bătută

Din cauza firii ei sturlubatice nu o simpatiza nimeni

De Larisa toată mahalaua se păzea. Uite aşa, din senin, putea să-şi închipuie dracul ştie ce şi să stârnească o zarvă de nu mai găsea nimeni capătul. Măritată femeia, cu doi copii mari deja şi cu un soţ care, de treabă fiind şi cuminte, mereu negocia între părţile beligerante.

Pentru că nu era zi să nu se certe Larisa cu cineva! Un vecin mai aprins a luat-o oda¬tă de gât pe femeie şi i-a zis: dacă nu închizi gura chiar acum, ţi-o închid eu pe ve¬ci! S-a speriat Larisa, pentru prima dată cineva a pus stă¬pânire pe dânsa. Haralam¬bie, vecinul cela, era cu vreo cinci-şapte ani mai tânăr ca Larisa. Avea omul o nevastă bolnavă, care de ani de zile se zbătea între viaţă şi moarte. A chemat şi preotul nu o da¬tă la casă să-i citească Sfântul Maslu.

A luat-o de gât şi a dorit-o

Îşi revenea după aceea bolnava, prindea speranţe şi Haralambie că are s-o vadă din nou trebăluind pe la bucătărie, dar uite că peste o habă de vreme femeia cădea din nou într-o stare de moleşeală de-ţi părea că-şi dă duhul. Şi aşa ani la rând. S-a cam săturat Haralambie de starea asta de lucruri – nu avea niciun copil care să-i ţină de urât şi să-i ajute în gospodărie.
Din când în când, venea sora lui, mai spăla şi mai deretica prin casă, o dată pe săptămână îi făcea mâncare să-i ajungă pentru mai mult timp, dar cât poţi îndura aşa o treabă?! S-ar fi însurat cu alta, dar vezi că nu putea da cu piciorul în femeia bolnavă, căreia la cununie i-a jurat credinţă până la moarte! În ziua când a luat-o de gât pe Larisa s-o domolească, o ţinea Haralambie strâns de trupul lui şi a simţit moliciunile femeii şi fierbinţeala ce-o emana toată făptura ei şi a dorit-o!
Porni s-o viziteze pe nătânga cea de Larisa el, care niciodată nu se uita la femei străine. Acum însă căuta prilej s-o vadă cât mai des. Vă spuneam, Larisa avea doi feciori mari, gata să termine şcoala, un bărbat cuminte şi harnic şi, la cei 37 de ani ai săi, arăta ca o femeie fericită. Dacă nu ar fi fost atât de zăludă, poate că ar fi observat bărbaţii că nu e urâtă şi că îi luminează faţa doi ochi albaştri strălucitori. Dar din cauza firii ei sturlubatice nu o simpatiza nimeni.

De fiecare dată, Larisa era iniţiatoarea conflictului

Toţi care o cunoşteau aveau faţă de ea un sentiment de repulsie. Femeia asta ştia să le facă viaţa iad, în mahalaua lor nu a fost o familie care să nu se fi certat cu Larisa. Şi de fiecare dată dânsa era iniţiatoarea conflictului. Vă spuneam, din senin i se putea năzări ceva şi uite cearta izbucnea pe loc. Bărbatul ei, aşa cuminte şi cumsecade cum era, tot din când în când o bocănea. Îi dădea bătaie ca la copiii mici şi neascultători. Se cuminţea Larisa până îi mai treceau vânătăile şi o lua de la capăt. Femeie greu de suportat! Copiii, când era vorba de adunarea părinţilor la şcoală, îl rugau pe tatăl lor să vină, altfel te puteai aştepta de la Larisa la orice.

Vă spuneam că Haralambie, după cearta ceea, prinsese drag de Larisa. O găsea frumoasă. Comparativ cu nevastă-sa mereu suferindă, vecina era vioaie şi plină de viaţă. Aşa ar mai fi iubit-o, ar fi ţinut-o în braţe noptiliţa întreagă şi cred că tot nu s-ar fi săturat bărbatul! Găsea orice motiv ca să vină în ogradă. Până începu Larisa să-l miluiască cu o strachină de borş, cu alte bucate, zicându-şi în gândul ei că umblă Haralambie nespălat şi flămând de când cu nevasta asta a lui.
Activă şi nestăpânită de nimeni, uite că în faţa lui Haralambie Larisa se arăta mai calmă, parcă avea oleacă de frică de el. Nu i-a amintit niciodată că a luat-o de gât. Momentul acela a fost unul ruşinos în viaţa ei şi încerca să-l şteargă din minte. Totuşi nu s-a gândit niciodată la Haralambie ca la un bărbat pe care ar dori să-l aibă în pat – vă spuneam, era el cu vreo şapte ani mai tânăr ca Larisa.

Întâlniri la coliba din harbuzărie

Dar nu se ştie ce aduce ceasul! Se îmbată într-o zi Haralambie şi, în loc să tragă acasă, se duce direct la Larisa. O găseşte prăşind în fundul grădinii. Era vară, soarele sus pe cer şi o arşiţă mare în anul acela. Larisa şi-a dezbrăcat halatul, desculţă şi mai mult goală, prăşea de zor şi n-a simţit când s-a apropiat bărbatul de ea. A apucat-o Haralambie de la spate. I-a închis gura cu un sărut, pesemne dulce de tot, încât n-a mai strigat Larisa după ajutor. A avut-o pentru prima dată acolo.
Am aflat istoria chiar de la femeie. Din ziua aceea se întâlneau cu regularitate, mai puţin în casa Larisei, să nu vadă careva şi să bănuiască adevărul. Avea Haralambie pe câmp, la harbuzărie, o colibă. Departe de sat, departe de oameni şi se simţeau acolo rupţi de toate grijile. La câteva luni după aceea, îl anunţă Larisa pe iubit că e însărcinată şi că nu poate să-i spună lui bărbatu-său de treaba asta pentru că el nu s-a culcat cu dânsa mai mult de un an de zile. „Ce facem, Haralambie?” Femeia era nefericită.

Femeie cu doi soţi, amândoi mulţumiţi de viaţă

Bărbatul însă nu-şi încăpea în piele de bucurie. „Naşte copilul, Larisă, cum moare nevastă-mea, mă însor cu tine.” „Dar cu bărbatu-meu ce fac? Cum îi spun şi ce-i spun?” „Culcă-te şi tu cu dânsul mai cu de-a sila şi apoi îi spui că eşti gravidă.” Larisa a făcut-o şi mai şi. L-a îmbătat pe Chirilă, l-a dezbrăcat gol-goluţ şi i-a spus celuia care nu ţinea minte cum a ajuns aşa că el a violat-o noaptea. Peste o habă de vreme, l-a anunţat că e gravidă.

N-o întind mult, după ce i-a murit nevasta, Larisa a divorţat de soţul ei şi s-a mutat peste drum în casa lui Haralambie. Din clipa aceea, mahalaua n-a mai avut cu ea niciun conflict. Pe lângă băiatul cel din flori, i-a mai născut şi două fete noului soţ. Copiii din prima căsătorie, când îşi auzeau fraţii cei mici plângând, veneau la Haralambie, îi luau în braţe şi-i duceau în cealaltă curte, peste drum. Chirilă nu s-a mai însurat, nu simţea nevoia. Larisa avea grijă de amândouă gospodăriile, pentru că bărbaţii trebuiau hrăniţi şi spălaţi. Nu se putea da la gard – ai ei erau toţi…