De când se ştie satul, în mahalaua ceea viaţa se împleteşte din momente ruşinoase, mizerabile. Aici patima băutului a cuprins aproape fiecare casă şi oamenii nu-şi pun întrebarea de ce s-au născut pe lume. Aici se comit cele mai multe infracţiuni: furturi, bătăi, violuri. Când se trezesc, bărbaţii vorbesc mai mult despre „muieri intrate în călduri cu sâni mari şi şolduri pline”, iar femeile se plâng că nu au ce pune pe masă. Copiii, cu voie sau fără voie, devin şi ei actorii acestui teatru al urâtului cu piese banale şi ticăloase.

Într-o astfel de mahala a crescut şi Verunea. Cu ochii ei a văzut tot felul de scene deocheate de desfrâu, a văzut cum s-a întâmplat teribilul miracol al naşterii celor patru fraţi şi surori mai mici. Căci pe toţi maică-sa i-a născut acasă, moşită de baba Ileana de aproape 80 de ani. Verunea nu ştie cine e tatăl ei căci maică-sa, poreclită de sat desfrânata, nu a fost măritată niciodată. În camera mare şi întunecoasă în care locuiau, veneau tot felul de bărbaţi şi mama se culca pe rând cu fiecare. Atunci copila se urca pe sobă şi vedea absolut tot tabloul. Acele scene i-au rămas întipărite în memorie pentru toată viaţa.

Visul Verunei

La treisprezece ani, Verunea avea sânii excitaţi ori de câte ori urmărea orele de sex ale mamei sale. Visul ei era să încerce pe pielea proprie cum se produce miracolul. Se simţea mare şi lipsită deja de orice sfială. Iar când îl vedea pe Gavril, un bărbat de vreo 30 de ani, cum face sex cu maică-sa, o apucau ameţelile. Pieptul lui lat şi vânjos, părul negru şi creţ o înnebuneau, inima-i sfârâia după el. Într-o zi n-a mai răbdat şi i s-a aruncat în braţe. Mamă-sa nu era acasă. Afară fluiera un vântuleţ de primăvară, în liniştea odăii se auzea desluşit tic-tacul ceasului vechi, când holteiul Gavril a alungat misterul din mintea copilei. Experienţa a fost mai prozaică decât se aştepta minora, dar lui nea Gavril i-a plăcut tare mult. Focurile de artificii şi alte efecte au venit un pic mai târziu. Eliberată de floarea inocenţei, Verunea a început o viaţă sexuală intensă cu nea Gavril. Se întâlneau pe ascuns chiar la acest bărbat în casă, care locuia cu mama lui bătrână şi oarbă aproape de casa desfrânatei.

Verunea rămâne însărcinată

Dar nea Gavril era hoţ băiat. Ziua făcea sex cu Verunea, iar noaptea îi dădea târcoale mamei acesteia. Pe fată o încerca gelozia când îl vedea păşindu-le pragul. Nedumeririle nu-i dădeau pace. Stătea cu ochii închişi toată noaptea, prefăcându-se că doarme, ca să audă tot ce vorbesc cei doi. Adormea târziu de tot, măcinată de supărare. Dar în primăvara următoare s-a întâmplat un lucru de care Verunea nici nu bănuia – a simţit că în burta ei se mişcă ceva. Nu a dat importanţă, dar când a văzut că, de la o săptămână la alta, pântecele i se umflă, precum la mamă-sa înainte de naştere, a înţeles că e gravidă. Avea aproape 16 ani.

Și-a strangulat copilul

Pe la mijlocul verii, într-o zi, Verunea s-a pomenit cuprinsă de durerile facerii. Era singură acasă. A prins a umbla prin odaie descompusă de dureri exact aşa cum umbla mamă-sa înainte de naştere. Când a văzut că durerile se înteţesc, s-a ascuns în fundul tindei cu ochii ieşiţi din orbite, zgâriind pereţii cu unghiile, gemând şi gâfâind. A născut singură. Plină de furie şi ură, a scos guma de la lenjeria de corp şi şi-a strangulat copilul. Nu-şi dădea seama ce face. Apoi cu şi mai mare ură l-a înfăşurat în nişte cârpe şi s-a dus să-l îngroape sub un copac din grădină. Slăbită după naştere, nu a mai avut puterea să sape prea adânc acea groapă. Peste câteva zile copilul a fost dezgropat de nişte câini.
Vecinii au anunţat poliţia. Verunea a fost deconspirată uşor. Şi-a recunoscut vina. Dar nu a fost pedepsită prea aspru. A stat doar câteva săptămâni în izolatorul de detenţie, apoi a fost eliberată.

În Italia

Verunea, trebuie să vă spun, nu strălucea prin gândire, dar era energică şi atrăgătoare. Fire optimistă, a împrumutat bani şi a plecat în Italia. Ajunsă acolo, spre deosebire de alte femei, care îşi găsesc cu greu de lucru, ei i-a mers. După o săptămână, a fost angajată într-o casă ca bonă şi menajeră. În scurt timp, a întors datoriile şi a descoperit latura frumoasă a lucrurilor pe care acasă nu a avut de unde să le cunoască. Muncea într-o familie de medici care îi ofereau un suport moral prin felul cum se comportau cu ea. Dereticând în casă şi având grijă de copiii lor, Verunea primea un salariu la care nici nu visase. Dacă acasă mamă-sa niciodată nu lua în seamă existenţa ei, aici s-a simţit înconjurată de respect. Familia o respecta mai cu seamă pentru grija şi căldura cu care-i înconjura pe copii. Abia acum, când vedea cum cresc aceşti copilaşi, a conştientizat ce crimă groaznică a săvârşit. Sărutându-i fierbinte pe micuţii stăpânei, se întreba mereu: „De ce abia acum mă doare sufletul aşa de tare, de ce abia acum am înţeles ce mare păcat am săvârşit?”.

Verunea îl cunoaşte pe viitorul ei soţ

După trei ani de şedere în Italia, Verunea simţea nevoia unei schimbări. A urmat bucuroasă sfatul stăpânilor de a însuşi calculatorul. Şase luni mai târziu, s-a angajat într-un supermarket, iar în zilele de odihnă făcea curat în casa medicilor, care o adăposteau. Lucra mult, dar îşi permitea să mai iasă din când în când să se distreze cu prietenele în vreo cafenea sau la vreun concert. Aşa l-a cunoască pe Victor, un tânăr de la sudul republicii. La început, relaţia lor era una prietenească. Dar, de la o întâlnire la alta, descopereau cu bucurie că au tot mai multe trăsături comune. Într-o duminică, i-a prins noaptea pe o bancă în parc. Victor o privea.

După ce a întrebat-o dacă nu-i este frig, a apropiat-o de piept şi i-a vorbit în şoaptă: „Te iubesc, Verunea. Eşti pentru mine ca o băutură tare de care mă îmbăt mereu. Cred că ai înţeles acest lucru din clipa în care ne-am cunoscut. Aş fi cel mai fericit om de pe pământ dacă ai vrea să te măriţi cu mine”. Vera l-a privit cu un zâmbet de nespusă blândeţe, şi-a rezemat capul de umărul lui. Măcinată de rănile lăuntrice care o chinuiau, ea a înţeles că Victor este unicul om care poate s-o înţeleagă, să-i ofere alinarea şi echilibrul emoţional de care are nevoie. Şi-au înregistrat căsătoria la Milano. Cu banii adunaţi, şi-au cumpărat o garsonieră în acest oraş. Duc o viaţă împlinită şi decentă din punct de vedere material, dar şi spiritual. Sunt fericiţi. În rugăciunile ei zilnice, Vera nu uită să mulţumească Domnului că a scos-o din hăul ruşinos al casei în care s-a născut şi a adus-o în Italia, unde o aştepta fericirea.