Irina Loghin: „N-am mai pus gura pe carne de 30 de ani!”

Irina Loghin: „N-am mai pus gura pe carne de 30 de ani!”

Celebra solistă de muzică populară are 77 de ani, dar pare cu 20 de ani mai tânără, având un ten de invidiat, fără să folosească vreo cremă-minune. Nu mulţi ştiu însă că artista a înlocuit carnea cu soia, declarându-se împotriva sacrificării animalelor.

Solista are o energie de invidiat. Zilnic aleargă în Herăstrău şi a eliminat carnea din meniu: “N-am mai pus gura pe carne de 30 de ani. Am asistat cândva la sacrificarea unui miel şi, de atunci, n-am mai fost om. E şi el un suflet, nu-mi face deloc plăcere să văd pe cineva cum se înfruptă dintr-o friptură. Uneori mai poftesc la peşte. Meniul meu este mai mult pe bază de soia”, ne-a declarat Irina Loghin. Pentru că săptămâna aceasta ne aflăm în postul Sfintei Marii, artista ne-a oferit o reţetă de lapte de soia: “Avem nevoie de 250 g de boabe de soia, 3 litri de apă, trei mere şi două linguriţe cu esenţă de vanilie. Boabele de soia se pun în apă rece pentru 12 ore, după care se scurge apa, se pune alta şi se pune la fiert până dă în clocot. Se scurge apa, iar soia se pune într-un blender cu apă călduţă (o cană cu soia înmuiată la patru căni cu apă). Se strecoară prin tifon. În laptele de soia se adaugă trei mere tăiate sau două-trei linguriţe cu esenţă naturală de vanilie. Se fierbe 20 de minute la foc mic”.

Şi ele sunt vegetariene!

Adriana Bahmuţeanu (42 de ani) a slăbit peste 20 de kilograme în ultima vreme, iar ieri a dezvăluit şi secretul noii sale siluete: ”Nu m-am operat la stomac, ci doar nu mai mănânc, de trei ani, carne”. Iar Anca Ţurcaşiu (46 de ani) nu a mai mâncat carne de 26 de ani: ”Sunt ovo-lacto-vegetariană. Ca o mamă şi soţie model, gătesc însă cu carne pentru fiu şi soţ”.
Sursa: click.ro