Erau de nedespărţit. Cristi era fratele mai mare. Nătăliţa – sora cu doi ani mai mică, ea trebuia mereu protejată. Să nu fie atinsă nici cu o pană!
La 7 aprilie, curent, Cristi şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se de o creangă a unui copac din curtea casei, cu cablul de la scrânciob. Avea doar 11 ani. Nătăliţa, copila cu ochi mari, mult mai matură decât vârsta pe care o are, îi duce dorul. Cristi o vizitează în vis. Ultima oară i-a adus o portocală. „N-am vrut s-o iau. Dar el a zis: ia-o, şi eu am luat-o”. După moartea frăţiorului, fetiţa nu a avut parte de consiliere psihologică. Tragedia s-a produs într-un sat din raionul Orhei.

Cristinel!

Ambii copii au crescut într-o casă stăpânită de linişte, când şi când spartă de glasul neobişnuit de sonor al mamei, care nu aude şi se forţează să înţeleagă copiii, oaspeţii care îi trec pragul, „citind” pe buze. O duceau greu, din pensia mamei şi din puţinul pe care îl câştiga lucrând cu ziua. Mai erau înconjuraţi de bunelul Mihail, în vârstă de 85 de ani şi de mătuşa Lilia, sora mamei, o femeie blândă, dar care suferă de retard mintal sever. Una din întâmplările care a înfiorat-o pe Nătăliţa şi care l-a fascinat pe Cristi a fost moartea vecinului, un bărbat care s-a spânzurat după o ceartă în familie. Copiii l-au văzut când acesta se mai legăna sus, în ograda vecinilor. „Peste vreo două zile Cristi mi-a spus… Dar eu am zis, nu, nu nu!”. „Cristi a adus de la deal un cablu. Mi-a făcut un scrânciob în care ne dam. S-a rupt. Cristi l-a ridicat un pic mai sus. În ziua aceea ne-am dat în scrânciob, ne-am jucat foarte bine. Mi-a cumpărat tot ce i-am zis, suc, bomboane. Avea nişte bani de la mama. Apoi Cristi sta şi se gândea. I-am zis: ”Cristi, la ce te gândeşti?”.”La nimic”, mi-a răspuns. A stat până târziu în drum. De câteva ori a intrat în casă. Mama i-a spus: ”Cristi, nu umbla atâta pe uşi”. A ieşit. Am aflat a doua zi că el a ţipat. Dar nu i-a venit nimeni în ajutor. Vichea Borş tot aşa s-a spânzurat”, conchide copila în vârstă de nouă ani, precizând că după aceea i-a fost „Doamne fereşte, ce frică!”.

Terorizat de un adolescent

După cele întâmplate, copiii le-au povestit maturilor că Cristi era terorizat de un adolescent, poreclit Ţiganu, care l-ar fi jignit şi bătut în repetate rânduri cu picioarele în burtă. Cristi era un băieţel scund şi slab, cu părul parcă şaten, parcă blond. Îi plăcea să viseze. Când va creşte mare, îi spunea Nătăliţei, va face mulţi bani şi va cumpăra un computer… Nu aveau tată. Victoria, sora mai mare a copiilor, care locuieşte la Chişinău, ne spune că Cristi era încăpăţânat, uneori mofluz. Nu-i plăcea să frecventeze şcoala. „Am aflat că în ziua aceea a stat până târziu cu copiii în drum. La un moment dat le-a spus că se duce să se spânzure, dar toţi au crezut că e o glumă. Şi eu cred că Cristi a vrut să glumească. Copiii din drum l-au auzit când el chema în ajutor, dar nimeni nu a intrat să vadă ce se întâmplă. S-a jucat cu moartea fără a-i conştientiza pericolul…”, consideră Victoria. Îşi vizitează în fiecare săptămână mama şi sora mai mică. Nătăliţei îi telefonează zilnic. Sfatul ei pentru alţi părinţi e să discute cât mai mult cu copiii lor, pentru a evita astfel de tragedii. În curând va fi şi ea mamă: „Să-i întrebe cât mai des posibil ce-i frământă…”.

Maria Gorea, asistentul social, ne spune că familia a fost şi este în evidenţa serviciului de asistenţă socială. „Anul trecut, împreună cu primarul localităţii, i-am înscris pe Cristi şi Nătăliţa la un Centru pentru copii din Peresecina. Fetiţa s-a adaptat repede. Pe când băiatul a fugit de două ori acasă. Primarul a avut cu el o discuţie. Cristi i-a spus: „Oricum ar fi mama, dar eu vreau să locuiesc cu ea. Ulterior copiii au fost întorşi în familie”. Potrivit autorităţilor locale, deşi a fost marcată de moartea fratelui, Nătăliţa este un copil isteţ, optimist, din care cauză nu s-a pus problema de a fi consiliată de un psiholog. Acum asistentul social vizitează familia o dată la două săptămâni.

„Alinuş!”

O tragedie similară s-a produs la scurt timp într-un sat vecin. Alina, o adolescentă în vârstă de 13 ani, a fost crescută de la vârsta de două luni de sora ei, Ecaterina, care e cu 16 ani mai mare. Mama fetelor a decedat după o boală grea. Alina era o fire rebelă. Potrivit Ecaterinei, la cea mai mică supărare, fugea de acasă. De doi ani se aflau în evidenţa unui psiholog din Orhei. În ziua în care a recurs la gestul disperat, adolescenta a furat o chiflă de la magazinul din sat. „Trăim modest, dar nu duceam lipsă de mâncare. Nu ştiu ce s-a petrecut în sufletul ei. Poate dacă aş fi întrebat-o mai des ce o doare, ar fi fost mai deschisă cu mine, evitam tragedia”, nu-şi poate ascunde frustrările Ecaterina, azi mamă a trei copii. Alina a găsit un cablu în curtea unor vecini plecaţi la muncă peste hotare. I-a lăsat o scrisoare de adio Ecaterinei, în care şi-a cerut iertare că nu mai vrea să trăiască. Unicul vis pe care i l-a împărtăşit surorii a fost să meargă la lucru peste hotare…

Nu are cine le da lecţii de viaţă

Potrivit datelor MAI, în primul semestru al anului curent, pe teritoriul RM s-au înregistrat 30 de cazuri de suicid în rândul copiilor. De regulă, aceştia au vârsta de 13-16 ani. Totuşi, recent, opinia publică a fost cutremurată de cazul unei fetiţe de opt ani din raionul Drochia care şi-a pus capăt zilelor. Potrivit poliţiei, copilul locuia cu bunica, mama fiind plecată la muncă în Federaţia Rusă. La 27 iulie, fetiţa a fost găsită spânzurată într-o magazie din curtea casei. Comunica cu mama mai mult pe internet. Tudor Şoitu, primarul localităţii, consideră că astfel de tragedii se produc din cauza lipsei comunicării şi dragostei părinteşti. „Nu-mi pot explica cum un copil atât de mic, o fetiţă, a ştiut cum să lege o frânghie. Ei nu conştientizează pericolul, se gândesc cum îi vor jeli cei mari. De vină e televizorul, mass-media care oferă o informaţie preponderent negativă – filme de groază, crime, pe când copiii noştri sunt singuri, nu are cine să le dezghioace această informaţie, să le explice ce e bine, ce e rău. Nu are cine să le dea lecţii de viaţă”, afirmă primarul.

Preot: „Înainte, taţii şi mamele îşi iubeau copiii”

Preotul Petru Buburuz consideră că trăim într-o societate profund bolnavă şi că minorii recurg la astfel de gesturi din frică, disperare şi că nu au cu cine comunica. „Le vine un gând care se întăreşte cu timpul. Nu spuneţi niciodată „o să mă ucid” ori „o să omor pe cineva”. La greu, cel rău te încearcă. E decădere morală în societate şi toţi sunt cam fără de Dumnezeu şi copiilor nu are cine să le insufle credinţa în bine.
Trăim într-o societate care a trecut prin perioada comunismului, când s-a dat lupta cu toporul, cu automatul împotriva lui Dumnezeu. Lumea era supusă unor reguli cu care s-a obişnuit – să nu lucrezi, dar să poţi fura etc. A venit democraţia, însoţită la scurt timp de sărăcie şi lumea iar s-a dedat unui scop: banul. Înainte, părinţii erau mult mai săraci, dar copiii creşteau fiindcă taţii şi mamele îşi iubeau copiii. Îi creşteau trecând prin greutăţi, îi obişnuiau cu munca. Acum, părinţii nu-şi iubesc copiii, lasă totul. Se duc parcă să muncească pentru familie, dar acolo îşi fac alte familii şi nu-i mai interesează ce fac soţii, copiii rămaşi acasă. Cauzele principale care duc la astfel de tragedii sunt despărţirea şi lipsa de comunicare. Copiii au nevoie de dragoste, pe care, dacă n-o dau părinţii, cu atât mai puţin o dau străinii”, afirmă părintele Buburuz.
Sfaturi pentru părinţi

Potrivit psihologului Lilia Gorceag, există mai multe cauze ale suicidului, în special, la copii. Suicidul are loc când copilul are o stare depresivă şi agresivitatea este orientată asupra propriei persoane ori având caracter de manipulare, în încercarea de a-i controla pe apropiaţi. Semnele care i-ar putea ajuta pe părinţi să intuiască gândurile copiilor sunt: fuga de la şcoală şi nefrecventarea orelor, încercările de vagabondaj; copiii îşi schimbă atitudinea faţă de mâncare: mănâncă prea mult ori refuză să mănânce. Folosesc expresii de felul: „vreau să mor”, „nu mai vreau să trăiesc aşa”. Semnificative sunt şi desenele copiilor. Aceştia desenează cruci, morminte, flori în culoare neagră, cuţite însângerate ş.a. „Copiii procedează astfel deoarece au o percepţie îngustă a realităţii. Au pierdut speranţa de a schimba ceva în viata familiei, au pierdut speranţa de a îmbunătăţi relaţia şi comunicarea cu cei dragi. Copilul se percepe neajutorat, străin, ca un obstacol. În capul lui roiesc permanent gânduri că de el nu are nevoie nimeni, că nu poate împărtăşi durerea şi suferinţa sa cu nimeni. În unele cazuri copiii şi adolescenţii suferă enorm din cauza că aşteptările celor apropiaţi sunt mai mari decât posibilităţile pe care le au ei sau sarcinile puse în faţa lor sunt irealizabile, de aceea se simt inutili, incapabili şi neputincioşi”, a mai spus psihologul.

Svetlana Corobceanu