În ajunul împlinirii a 25 de ani de la proclamarea independenţei R. Moldova, JURNAL de Chişinău continuă seria de articole cu oameni politici şi cu intelectuali în care aceştia sunt rugaţi să răspundă la următoarele întrebări:

1) Cum apreciaţi perioada scursă de la 27 august 1991 până acum?

2) Ce drepturi au dobândit în cei 25 de ani românii din R. Moldova?

3) Ce viitor întrevedeţi pentru entitatea statală R. Moldova?

De data aceasta răspund scriitorul Vladimir Beşleagă, observatorul politic Oazu Nantoi şi generalul Ion Costaş.

Vladimir Beşleagă: 1) Ca persoană care, oricum ar fi, am participat la evenimentele de acum 25 de ani din R. Moldova şi ca om care a sperat ca lucrurile să se schimbe şi să se clarifice într-un fel (dar vezi, rău mare, că tot tulburi rămân!), pot să spun următoarele: odată cu scurgerea timpului, şi în 1995, şi în 2000, şi în 2005, ba chiar şi în 2010, mi-am zis: „Răbdare, bătrâne, că, până în 2015, se vor limpezi lucrurile, nu poate să dureze aşa la infinit. Ori laie, ori bălaie!”. Dar vezi că se duce şi 2016, şi acest aşa-zis stat Republica Moldova rămâne… tot tărcat! Nici încolo, nici încoace! 2) Slavă Domnului că nu depind chiar toate lucrurile de stat şi lumea de pe la noi, păţită cum este, dar şi hâtră din fire, a înţeles cum vor evolua lucrurile (adică, nu au crezut în promisiunile a tot felul de demagogi şi profitori!). Aşa că, zic eu, de cum s-a deschis ţarcul sovietic şi a venit ceea ce se cheamă eufemistic INDEPENDENŢA, au luat-o din loc cu sutele, cu miile, cu sutele de mii, umplând lumea – şi în Răsărit, şi în Apus – de ne-am pomenit şi noi cu o cogeamite DIASPORĂ, cu care chiar ne mândrim uneori ca nişte neisprăviţi ce suntem! Cu toate astea, să ne aducem aminte vechea zicală: CÂINELE DE BINE NU FUGE DE ACASĂ! Cam acesta a fost norocul de care au avut parte aceşti aşa-zişi „români” din R. Moldova în cei 25 de ani trecuţi. La care am putea adăuga dreptul de a grăi liber, de a bălăcări pe oricine şi a nu te teme că vei fi pus la zdup pentru asta.

3) Viitorul? Va rămâne aşa cum este prezentul: tărcat. Nici încolo, nici încoace… Dar, ca să fiu sincer până la capăt, astfel ar fi mai bine pentru unii ca noi, că… că… că… Adică, ce-i cu acest: că-că-că?… Nu vedeţi voi, oameni buni, că, abia scăpaţi din ghearele colhozului ruso-sovietic, năzuim să băgăm capul în alt colhoz, cel european, în loc să ne facem gospodari la noi acasă şi, abia după aceea, să încercăm a ne aduna cu vecinii mai breji ca noi…P.P. Şi, ca să nu ne fie vorba în vânt, să ne amintim măcar de doi colegi de-ai noştri care, de-ar fi fost în viaţă şi ar fi fost rugaţi să răspundă la aceste întrebări, ar fi zis precum urmează: „Măi! Voi nu vedeţi că râde lumea de noi?”. A spus-o înţeleptul Vasile Vasilache. Şi alta: „Moldoveanul, cum vede un jug, aleargă şi bagă capul în el!”. E din cele ce ne-a lăsat Nicolae Esinencu…

Oazu Nantoi: 1) Regresul ideii de statalitate a Republicii Moldova. 2) Prefer să vorbesc despre drepturile cetăţenilor R. Moldova, pentru că eu m-am simţit român şi în timpul regimului sovietic. Deci, în cei 25 de ani, cetăţenii R. Moldova au dobândit dreptul de a fugi din ţară, constatând că statul este captiv, iar ei sunt neputincioşi să-l recupereze. 3) Confuz… (Râde) Când cei tineri şcoliţi nu îşi văd viitorul în R. Moldova, este greu să fii optimist…

Ion Costaş: 1) Perioada de la 1991 încoace este o amărăciune, o decepţie. Nu am reuşit să alungăm sclavul din noi, să fim o comunitate care îşi respectă valorile şi de aia nu am reuşit să edificăm statul pe care l-am dorit în anii 90. Am vrut să edificăm un stat sănătos pentru cetăţeni, însă a ieşit o făcătură de hoţi şi oligarhi. 2) Dreptul de a fi în continuare sclavi, laşi şi dreptul de a rămâne muţi. 3) Nu văd niciun viitor, deoarece din 1991 încoace, în fruntea acestei entităţi nu au ajuns meseriaşi. Prin urmare, nu avem posibilitatea să existăm ca stat. Nu orice judeţ poate să constituie un stat, de aceea salvarea este unirea cu România.

Rubrică de Ilie Gulca