Dilema Eugeniei

Dilema Eugeniei

Copilul a rămas cu mama şi tatăl vitreg, doar că astăzi poartă numele de familie al lui Ivan, primeşte pensie alimentară şi are doi taţi

Când a născut băiatul, Eugenia Bogasieru s-a bucurat nespus. Trăise zece ani cu bărbatu-său şi aveau vorbe în casă că ea e de nimic, că e stearpă, că el are de gând s-o părăsească. A început să nu doarmă nopţile pe acasă.

Trăiau pe atunci la Ulianovsk, astăzi Samara. El fiind militar, rus, îl urma sărmana femeie peste tot. Nici tu casă, nici tu familie ca lumea. Ea fiind din Moldo¬va, din familie de gospoda¬ri, nicidecum nu se putea obişnui cu modul acela de viaţă. Şi vă spuneam, trăiau de zece ani împreună şi nici măcar bucuria unui copil n-o simţise. Le-a scris la ai săi, la Teleneşti, şi aceştia au îndemnat-o să-l lase şi să se întoarcă acasă. Terminase Filologia, limbile străine, şi oricând şi-ar fi găsit de lucru în Moldova. Aşa a şi făcut.

Află că e însărcinată după ce îl părăseşte pe Ivan

Dar de unde avea să ştie ea în clipa când l-a părăsit pe bărbatu-său că era gravidă? A venit acasă şi a început să-i fie rău. Se duce la medic şi acela îi spune că va fi mamă. La început, s-a gândit să-i scrie fostului ei soţ că aşteaptă de la el un copil, dar, când îşi amintea cu ce cuvinte urâte o numea, că în văzul lumii se ducea la altele ca să-i facă ei în ciudă, şi-a spus: trăiască-şi el viaţa cum va şti, iar eu voi naşte copilul şi-l voi creşte de una singură. Am fraţi, surori, mă vor ajuta. S-a angajat profesoară la un liceu din Chişinău, rudele au pus mână de la mână şi i-au cumpărat o bojdeucă, să aibă acoperiş deasupra capului.

Toate bune şi mai bune. Nicolae, aşa l-a botezat, în numele tatălui ei, suflet deosebit de cumsecade, creştea ca din apă. Rudele, ştiind-o singură, o ajutau cu de toate. Dar iată că a venit vremea şi s-a dus copilul la şcoală. Ori de câte ori întreba băiatul unde e taică-său, femeia minciuni nu voia să-i spună, dar nici adevărul nu îndrăznea, şi îi zicea: lucrează undeva departe, face bani şi va veni acasă. Era Nicolae prin clasa a patra când iată că o prietenă îi face Eugeniei cunoştinţă cu un bărbat, Macarie, un verişor de-al ei.

Eugenia se mărită cu Macarie

S-au plăcut, au început să se întâlnească, să se cunoască mai bine, şi au înţeles că s-ar potrivi unul cu altul. Cam de ce să nu se ieie? Într-o zi, Eugenia îl aduce acasă, fiind înţeleasă cu bărbatul, desigur, şi-i spune copilului: „Uite, Niculăieş, a venit tata!”. I-a sărit băiatul la gât, l-a cuprins, l-a întrebat câte şi mai câte, bucurie mare, ce mai vorbă! Trăiau de acum vreo doi ani împreună, când tam-nisam apare din Samara primul soţ al Eugeniei, Ivan.
Venise la rudele lui şi le-a întrebat ce-i mai face fosta soţie şi dacă n-ar dori să se întoarcă la dânsul, că nici una n-a fost atât de răbdătoare cu dânsul ca moldoveanca noastră. Ajuns în satul fostei soţii, primul om pe care-l întâlneşte cine credeţi că a fost? O rudă mai îndepărtată de-a Eugeniei, un verişor de-al doilea. Şi, din vorbă în vorbă, află că Eugenia la întoarcere era gravidă şi că a născut un băiat şi că ea acum îi măritată.

„Du-te, Vanea, înapoi la Samara”

Indignat era la culme: cum de nu i-a scris Eugenia? El ar fi venit imediat în Moldova, s-ar fi împăcat şi ar fi crescut împreună copilul. Şi tot vorbe de acestea. Părinţii Eugeniei l-au luat cu binişorul: „Du-te, Vanea, înapoi la Samara. Ce-a fost între tine şi Eugenia demult a trecut. Caută-ţi o femeie, însoară-te, copilul nu te ştie, îi zice altuia tată, nu-i strica fetei căsnicia”.
Parcă atunci seara, cât era el cu paharul în mână, căzuse de acord. Însă a doua zi, în drum spre Chişinău, se răzgândeşte. Cei de la Teleneşti nu-i dăduseră adresa Eugeniei, dar el, prin biroul de informaţii, o află şi popâc! spre seară că bate în uşă la fosta lui soţie. Îi deschide băiatul. Leit el. A înghiţit noduri Vanea – nu-i glumă să ai un copil şi să crească departe de tine şi nici să nu ştie măcar că tu exişti. A avut cel puţin buna-cuviinţă să nu-i spună copilului cine este. Atât că a încercat să-i vâre nişte bani în mână, pe care copilul, sfios din fire, nu i-a luat.

Cum e să ai doi bărbaţi la un copil

Între timp, vine acasă de la serviciu actualul soţ al Eugeniei şi pe loc îşi dă seama ce se întâmplă. Vă spuneam, copilul era leit taică-său. Îl îndemnă, deci, pe Ivan să se ducă împreună s-o întâlnească pe Eugenia la şcoală – şi pe drum, a mai adăugat Macarie, vom discuta situaţia. Dar parcă discuţie era aceea? Vorbea unul Macarie, iar Ivan tăcea de parcă luase apă în gură. Într-un sfârşit, zise cu jumătate de voce: dacă vrei să trăieşti cu Eugenia, nu mă amestec, doar că am de gând să iau băiatul cu mine, e al meu, nu-i aşa? Şi dacă nu mi-l daţi de bună voie, vă dau în judecată.
Fireşte că s-au judecat. Copilul a rămas să trăiască mai departe cu mama şi tatăl vitreg, doar că astăzi poartă numele de familie al lui Ivan, primeşte pensie alimentară şi are doi taţi. Din motive familiale, Ivan s-a transferat cu serviciul militar în Moldova şi, în fiecare sâmbătă şi duminică, e la Eugenia şi Macarie în ospeţie. Râd vecinii: cum e, Eugenia, să ai doi bărbaţi la un copil? Încercaţi, le spune ea, eu una cred că iadul e chiar la mine în casă.