Scrisoarea de adio a fostei iubite a lui Jim Carrey, făcută publică. Ultimele gânduri ale Cathrionei White

Scrisoarea de adio a fostei iubite a lui Jim Carrey, făcută publică. Ultimele gânduri ale Cathrionei White

Pe 28 septembrie anul trecut, Cathriona White, fosta iubită a lui Jim Carrey, a fost găsită moartă în locuinţa ei, după ce a luat o supradoză de medicamente.

Tânăra se despărţise recent de actorul american şi, se pare, nu a putut să treacă peste suferinţa cauzată de acest lucru. Recent, a fost publicată şi scrisoarea de adio a fetei, iar ultimele ei gânduri s-au îndreptat tot spre Carrey, pe care îl iubea nebuneşte.

Au trecut trei zile şi nu îmi vine să cred nici acum că nu eşti aici. M-aş putea reculege din bucăţi, dar nu pot. Pur şi simplu nu am această dorinţă acum. Îmi pare rău că nu ai simţit că sunt alături de tine. Am încercat să îţi dăruiesc tot ce e mai bun din mine„, a scris tânăra, în biletul ei de adio.

Mai apoi, ea îl roagă pe Jim Carrey să se ocupe de înmormântare. „Nu ştiu prea multe despre înmormântări sau despre astfel de lucruri. Tu eşti familia mea şi ce vei alege va fi bine. Te rog să mă ierţi. Nu sunt pentru această lume”, a încheiat ea.