Discuție crucială între Barack Obama și Vladimir Putin. Ce decizii au luat cei doi

Discuție crucială între Barack Obama și Vladimir Putin. Ce decizii au luat cei doi

Barack Obama şi Vladimir Putin au discutat miercuri despre războiul din Siria şi implicarea Moscovei în criza din Ucraina, în cadrul unei convorbiri telefonice între cei doi lideri de stat, relatează agenţia de ştiri Dpa, care citează administraţiile prezidenţiale de la Washington şi Moscova.

Preşedintele Vladimir Putin a cerut omologului său american să tragă o linie clară între grupările rebele siriene moderate şi cele extremiste, a anunţat Kremlinul.

La rândul său, Obama a cerut liderul rus să pună mai mult presiune pe regimului sirian, un aliat al Moscovei, pentru ca acesta să respecte un acord de încetare a ostilităţilor, a comunicat Casa Albă.

Situaţia din Ucraina a fost un alt subiect major al discuţiei între cei doi, Obama cerându-i liderului de la Kremlin să oprească „semnificativa intensificare” a luptelor din estul Ucrainei şi să se conformeze prevederilor Acordului de la Minsk, a precizat Casa Albă.

Obama urmează să participe la summitul NATO, care va avea loc la Varşovia, în perioada 8-9 iulie, unde se va discuta despre rolul Rusiei în criza din Ucraina, precum şi despre modalităţile de întărire a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice.