Astăzi e la un azil de bătrâni şi plânge în fiecare zi când se gândeşte că a fost om la casa lui şi a ajuns al nimănui

Că tare mult mai înseamnă şi norocul în destinul cuiva! Moş Arghire are 74 de ani şi a venit la redacţie cu mare of şi mare jale. Să vedeţi şi de ce! A rămas omul la vârsta asta părăsit de toţi şi amăgit ca un copleş nepriceput.

O femeie oarecare l-a tot îmbiat, nenorocita, cu vorbe bune, până l-a înnebunit de-a binelea.
Ce să vă spun, gospodar om a fost în viaţa sa. Cu mâinile lui şi-a ridicat gospodărie, dar pe lângă asta n-a fost om în satele megieşe care să nu-l fi cunoscut. La câte acareturi s-au construit în sat, uşile şi ferestrele erau făcute de mâna lui moş Arghire, căci meşter mai bun în ale lemnăritului nu ştiu dacă mai era altul ca dânsul prin părţile celea. Ca tot omul, când i-a venit vremea să se însoare, şi-a luat o fată harnică şi cuminte, care i-a născut şi trei copii. Şi dacă agonisea omul, avea şi pentru cine. Încetul cu încetul, din bănuţii agonisiţi în nopţile nedormite, pentru că alt timp liber nu avea, şi-a ridicat singur casa de la temelie până în vârf. Ziua, lucra şofer de cursă şi munca asta îţi cere multă atenţie şi răbdare. Zic, a muncit ani la rând ca un proclet ca să aibă de toate. Şi adevărat e că nimeni în satul lor nu avea atunci casă cu trei etaje şi nici în curtea fiecăruia nu găseai o „Volgă”, cum avea moş Arghire.

Şi-a făcut casă şi avere din munca lui

Copiii i-au crescut mari, unii s-au şi însurat, dar uite că nenorocirea i-a cosit unul câte unul pe toţi trei. Prima a murit fata, care lucra în ture la o uzină din Chişinău. Într-o noapte, a lăsat-o maşina întreprinderii la o margine de sat şi a pornit mai departe să-i ducă pe ceilalţi muncitori. N-a mai ajuns femeia acasă, au găsit-o a doua zi dimineaţa moartă între tufarii de pe marginea drumului. Doi derbedei din sat au violat-o, beţi fiind, şi apoi au strangulat-o. Au fost prinşi, judecaţi, dar parcă asta i-a mai întors lui moş Arghire copila? Slavă Domnului că era măritată atunci şi lăsase în urma ei doi copilaşi să-i ducă viţa mai departe.

Feciorii moşului au murit şi ei în condiţii misterioase, nelămurite până la capăt. Nu mai spun că înainte de asta moş Arghire şi-a îngropat şi nevasta. După ce a avut o familie mare şi frumoasă, uite că rămâne singur în hardughia ceea de casă şi nu mai avea nevoie nimeni de dânsul. Cât a mai fost în puteri, a muncit şi astfel şi-a mai omorât din timpul care-l ducea spre sfârşitul vieţii. Cu nurorile şi ginerele lui nu s-a prea împăcat. După moartea copiilor moşului, ei s-au înstrăinat. Alte interese şi alte gânduri îi măcinau de acum încolo. Zic, niciodată nu pune mâna în foc că viaţa ta e o carte pe care o scrii capitol cu capitol pentru că niciodată nu ştii unde se pierde firul, unde se face nodul, unde dispar fragmente întregi din ce ai trăit odată, apoi, de câte ori se mai întâmplă că se răstoarnă situaţii şi îţi iei viaţa de la capăt.

Lui Moş Arghire i-au murit copiii şi soţia

Nu ştiu care dintre rudele lui moş Arghire l-a sfătuit: ia mata şi te însoară, cât ai s-o mai duci aşa? Găseşte-ţi o băbuţă şi o să-ţi gătească bucate în ales, ai să tragi acasă cu bucurie şi ai să te duci pe unde te îndeamnă nevoia, ştiind că la revenire cineva te aşteaptă. Ideea i-a plăcut moşului. Vine el în satul lui de baştină la rude şi le roagă să-i găsească o femeie potrivită. Era una vădană în acel sat, mai tânără decât Arghire cu 15 ani. A cunoscut-o şi i-a plăcut moşului, blândă la suflet, pentru că mieroasă la vorbă mai era muierea şi găsea cuvintele care să-i adoarmă orice bănuială.

Când a aflat nevasta că are bătrânul casă cu trei etaje, că din ce agonisise el pe parcursul anilor puteau să trăiască boiereşte vreo zece familii şi că nu are nici un copil în viaţă, s-a gândit puşlamaua: „Uite, dragă, pe cine am să mi-l îmbrobodesc şi am să-l duc legat de mine câte zile o mai avea!”. Şi-a pus planul în mişcare cu mare isteţime. Iată de ce urăsc uneori femeile şi de ce mă mir de ele ca de o anomalie – le am în vedere pe escroacele amorale. Femeia şi l-a apropiat pe bărbat cu mâncărică bună, c-o vorbă de duh, cu mângâieri din cele pe care doar destrăbălatele le ştiu, şi moşul nostru, dacă a fost în viaţa lui om cuminte şi cu frică de Dumnezeu, se trezeşte acum înrobit de plăcerile pe care le gusta la cei 70 de ani ca un puştan care află pentru prima dată ce înseamnă trup de femeie.

În scurt timp, nevasta l-a dus la primărie să-şi oficializeze relaţia. Peste o habă de vreme, vine cu o altă idee vulpea: „Arghiraş, la ce ne trebuie nouă două case? Copii nu avem, casa ta e mare şi eu nu am puteri să caut de ea, hai s-o vindem. Nu eşti tu acum stăpân în casa mea, care este şi a ta de azi înainte? Hai să vindem şi să păstrăm banii pentru zile negre. Suntem amândoi cu ani în spate şi nu se ştie ce soroc de viaţă avem”.

Maria înstrăinează toată averea moşului

Dar pentru că moşul nu pricepea prea multe în tranzacţiile imobiliare şi nici ea, chipurile, angajează ei un avocat, care s-a dovedit mai târziu a fi ibovnicul de taină al nevestei lui. Uite acela a vândut o casă cu trei etaje de la Dănceni cu numai trei mii şi jumătate de dolari. Să râzi, să plângi, cruce să-ţi faci de naivitatea moşului Pentru că avocatul i-a adus acasă banii şi a zis că mai mult n-a putut scoate. Moş Arghire, dacă a văzut că nevasta lui e mulţumită, cam de ce să fie supărat? Trei mii le ajunge pentru înmormântare!

Dar uite tu că dă peste dânşii o nenorocire. Din senin, moşul începe să aibă probleme de sănătate – nu mai are poftă de mâncare, îi vine mereu greaţă, i se umflă picioarele, iar nevasta lui îl căinează în glas, să audă vecinii şi rudele lui Arghire. Nu cumva, Doamne fereşte, s-o bănuiască cineva de mai ştii ce! Moşul, naiv-naiv, dar observă el că nevasta îi face mâncare aparte şi ea nici nu gustă din ce-i dă lui. „De ce, Marie, că nu suntem la dietă nici tu, nici eu? De ce-mi găteşti în oală separată?”, zice într-o zi Arghire. Femeia, câr-mâr, tu ai altfel de gusturi şi eu îţi fac pe plac, eu, însă, nu mănânc nici sărat, nici chipărat. Moşului i se făcea tot mai rău, mai că nu-l ţineau picioarele, atât de umflate erau.

Arghire rămâne pe drumuri

Rudele şi nevasta îl jeleau în gura mare, aşteptau să moară omul… Dar uite că moş Arghire n-a mai pus gura pe mâncarea femeii, o arunca să nu prindă ea de veste şi – ce credeţi dumneavoastră? –, în două săptămâni se reface moşul, fără medicamente şi fără „grija” nevestei. Uite atunci şi-a dat seama că păcătoasa a vrut să-i curme viaţa. A dat divorţ şi la partajarea averii.

Dar ce să mai împarţi, dacă muierii casa nici nu-i aparţinea! De mult fusese trecută pe numele fiului ei: s-a dovedit până la urmă că avea muierea şi doi copii care trăiau în Italia. Îi spusese ea până la măritiş că e vădană fără copii şi moşul a crezut-o pe cuvânt. Când a aflat ca-i are, ea l-a liniştit: „Ce-ţi pasă, oricum nu sunt cu noi şi nici nu se mai întorc în Moldova”. Aşa că, la judecată, n-aveau ce împărţi. Ce adusese moşul la gospodăria femeii, dar a venit cu cinci containere mari cu agoniseala toată de-o viaţă, nu figura deloc în dosar. La judecată, a zis că l-a luat de bărbat în chiloţi şi în cămaşă, că a venit omul cu mâinile în buzunare, iar de bani, minciună sfruntată este, că n-a adus el un bănuţ în gospodăria ei. A vândut casa, dar ce a făcut cu banii numai el ştie.

Moş Arghire a trecut prin toate instanţele şi a pierdut procesele. Într-o bună zi, a venit feciorul femeii din Italia şi l-a dat de spate afară din casă. Astăzi e la un azil de bătrâni şi plânge în fiecare zi când se gândeşte că a fost om la casa lui şi a ajuns al nimănui.