S-a născut într-un orăşel din nordul republicii. După o ceartă cu bunicii, care s-a terminat cu vorbe grele, familia Struţescu s-a mutat în Crimeea. Acolo au trăit câţiva ani, iar în vara lui 1992 au plecat în America. Fiica lor, Gloria, era o copiliţă de 11 ani atunci. Înstrăinaţi de rude, părinţii copilei nu aduceau niciodată vorba despre fraţi, surori sau verişori. Iar când Gloria încerca s-o mai iscodească pe maică-sa despre veri sau unchi, aceasta ridica din umeri, da din mână şi spunea că în ziua de azi totul e atât de greu, că toţi sunt împrăştiaţi prin lume şi mai bine să nu mai vorbim de ei. Nu spunea clar niciodată cine şi unde a plecat şi de ce.

Şi tatăl fetei refuza să vorbească pe această temă, argumentând că nu trebuie să priveşti în trecut, că niciodată nu câştigi nimic dacă te uiţi în urmă. „Priveşte înainte, fetiţa mea!”, îi repeta el de fiecare dată, când ea îl ruga să-i povestească despre rudele apropiate. Ceea ce a putut afla Gloria de la maică-sa a fost că s-a născut într-un orăşel din Moldova, cu o mănăstire în preajmă, şi când era mică mergea foarte des şi se ruga acolo. Mai adusese vorba şi despre o nuntă care s-a terminat cu ceartă. Dar, ori de câte ori Gloria revenea la acest subiect, mama devenea agitată şi neliniştită. Până la urmă fiica a înţeles că e inutil s-o forţeze să-i răspundă la întrebările ce o frământau.

Gloria îl cunoaşte pe Alex

Ştiut lucru, americanii se maturizează mai repede. Intrată în mediul lor, la 16 ani Gloria era domnişoară în toată firea. Studia la un liceu şi avea cercul ei de prieteni. Prin firea sa veselă şi deschisă îi sensibiliza pe cei din jur. O plăceau mai mulţi tineri din gaşca lor. Avea un farmec aparte. Era înaltă, blondă, ochi albaştri. Spre deosebire de colegele sale, era încă virgină, nu fuma şi bea câte puţin atunci când se adunau la petreceri. În vacanţă Gloria împreună cu vreo cu câteva colege din gaşcă s-au angajat să lucreze într-un restaurant din New York. Acolo veniseră pentru vacanţa de vară şi câţiva tineri din Moldova, printre ei era şi Alex din Chişinău. Pentru el Gloria întruchipa idealul feminin. Un tremur de pleoape şi un oftat al domnişoarei i-au furat inima lui Alex. Captivat de persoana ei, după câteva săptămâni de la prima cunoştinţă, i-a făcut declaraţia de dragoste. A fost o vară fantastică. După programul de la restaurant ieşeau împreună, cutreierând cele mai frumoase locuri din marea metropolă. Alex o cucerea cu miile lui de poveşti despre îndepărtata Moldovă. Zilele au trecut repede, cum trece o adiere uşoară de vânt. S-au despărţit în speranţa că în vara următoare se vor reîntâlni. O toamnă, o iarnă şi o primăvară relaţia lor frumoasă a continuat pe internet.

În vara următoare

„Ce bine că ai venit, Alex! Aţipisem un pic şi am visat că mă plimbam cu tine printr-un orăşel din Moldova, situat lângă un râu, cu o pădure frumoasă pe coastă. Mergeam pe strada principală, care era tare aglomerată şi eu te întrebam unde se grăbeşte toată lumea asta, iar tu îmi spuneai că la mănăstirea din apropiere. De multe ori mă visez în acest orăşel.” Flăcăul a privit-o cu duioşie şi i-a spus că orăşelul din vis seamănă cu orăşelul bunicilor săi şi, dacă ea doreşte, într-o altă vară, vor merge împreună încolo. Şi Alex i-a vorbit ore în şir despre frumuseţea şi istoria orăşelului pe care îl vedea iubita în vis, despre buneii lui, care sunt bătrâni şi neputincioşi, despre părinţi. I-a mai spus că şi mama lui are ochi albaştri la fel de senini, că e foarte drăguţă şi că lucrează într-un magazin de cosmetice.

A trecut vara şi Alex nu s-a întors în Moldova. A decis să mai lucreze ca să adune bani pentru a putea să-şi continue studiile la Universitate. Gloria, având o înclinare spre cultură şi domeniul social, a început să se manifeste în acest aspect de timpuriu şi la finele studiilor de liceu a câştigat o bursă la Universitatea din Chicago. În anul următor, perechea îndrăgostită a mers la studii acolo (Alex, ajutat de părinţii Gloriei, a scris o scrisoare de motivaţie şi a fost admis la aceeaşi Universitate.). Iar peste doi ani misterele dragostei i-au adus în faţa altarului unei biserici româneşti din New York. A fost o mireasă frumoasă şi un mire extraordinar. Peste un an, li s-a născut un fiu. Au trăit momente de pură fericire. Cu sufletele luminate de o dragoste sinceră, îşi creşteau copilaşul într-o armonie perfectă. Când micuţul a împlinit un an, au hotărât să vină în Moldova. Părinţii lui Alex i-au primit cu multă dragoste şi înţelegere şi au hotărât ca în toamnă să le facă nunta.

Nunta din Moldova

Lumina cenuşie a zorilor din acea zi de sâmbătă prevestea o zi minunată. La ora 12.00 un restaurant din afara Chişinăului îşi aştepta nuntaşii alcătuiţi doar din rude apropiate la nunta „americanilor”. La rândul lor, rudele aşteptau sosirea mirelui şi a miresei. De când Alex se cununase în America toate rudele ardeau de nerăbdare să-i cunoască aleasa inimii. Şi mirii frumoşi ca doi crini au apărut privindu-se tandru. În ochii lor se citea o fericire deplină. Uşor-uşor alaiul de nuntă a întrat în făgaşul lui firesc. Părinţii îi sorbeau pe mire şi mireasă din priviri. Iar nuntaşii nu oboseau să repete: „Ce pereche minunată! Dumnezeu să le poarte noroc şi să le dea copii sănătoşi!”. Se ciocneau pahare, se făceau urări. Pe măsură ce se apropia momentul „dezbrăcatului miresei”, rudele apropiate deveneau tot mai agitate, pregătindu-şi darurile.

Surpriza cea mare

În clipa când socrii mici au dat glas urărilor de nuntă, amintind de o nuntă cu bucluc de acum treizeci de ani, majoritatea nuntaşilor au muţit. Soacra cea mare mai n-a căzut de pe scaun. Cuprinsă de emoţii a alergat la soacra mică şi, sărutând-o nebuneşte pe obraji, a exclamat: „Lenuţa, tu eşti? Draga mea verişoară, cum te-a mai schimbat America! Dar noi v-am crezut dispăruţi fără veste… Sfinte Dumnezeule! Înseamnă că aceşti copii sunt neamuri, veri de-a doilea… Of, Doamne, Doamne!…”. Vestea i-a şocat pe toţi. Afară, dintr-odată, a început să plouă cu găleata. Cineva a strigat ca să audă toţi: „E ploaia împăcării. Va trebui chiar mâine, dragii noştri, Pavluşa şi Ileana, să mergeţi în orăşelul de pe Nistru şi să vă împăcaţi cu rudele care mai sunt în viaţă. Păcat că părinţii tăi Pavluşa au murit neîmpăcaţi. Mergeţi la fratele tău să vadă ce comoară de fată aţi crescut. Gloria trebuie să-şi cunoască unicul verişor pe linia tatălui.”

După ce au tot întors pe faţă şi pe dos trecutul, nuntaşii au constatat că mai sunt cazuri când veri de-a doilea leagă căsătorie şi sunt fericiţi. Viaţă îmbelşugată cu noroc au urat şi acestor tineri. A fost o nuntă de neuitat. Iar a doua zi dimineaţă socrii mari şi socrii mici au mers în orăşelul copilăriei. Era orăşelul pe care Gloria îl văzuse de atâtea ori în vis! Acolo şi-a cunoscut mai mulţi verişori şi verişoare şi pe unicul verişor pe linia tatălui, Liviu. Unchiul şi-a îmbrăţişat nepoata de la frate, şoptindu-i la ureche: „Aşa a rânduit Dumnezeu ca voi să ne împăcaţi. Mulţumim că am ajuns s-o vedem şi pe aceasta! Voi nu trebuie să repetaţi greşelile părinţilor…”

De atunci au trecut opt ani. Alex şi Gloria îşi duc fericiţi traiul în America, unde l-au luat şi pe verişorul Liviu. Au terminat studiile, li s-a mai născut un copil. Muncesc, se bucură de viaţă şi nu uită de unde au plecat.