Sub copac frumos se adună şi cei netrebnici

Sub copac frumos se adună şi cei netrebnici

E şi de râs, dar şi de plâns povestea asta… Trăiau odată, cică şi azi mai trăiesc, două surori. Au rămas orfane de mici. După ce au terminat cele şapte clase obligatorii, s-au dus la lucru în gospodăria agricolă din localitate. Anica – la fermă, căci era un lucru bine plătit şi nu dădeai cu sapa cât îi ziulica de mare în soare şi vânt, iar Maricica – în brigada de legume.

Când au ajuns să fie numai bune de măritat, Anica se duce după un tractorist, flăcău necăjit şi el, numai cu mamă. Din două sărăcii, vă daţi seama că mare avere nu faci, deşi Anica şi cu tractoristul ei câştigau destul de bine. Povestea începe tocmai de aici.

Maricica era demult amanta lui cumnatu-său
Măritată era sora cea mai mare de câţiva ani, dar n-a născut nici un copil. Toate nevestele de vârsta ei aveau de acum câte un copil sau doi, dar ea nu rămânea însărcinată. S-a jeluit surorii sale. Mă tem, îi spunea ea, că o să mă lepede Costică, soacră-mea şi aşa se uită cu ochii pe dos la mine. Atunci soră-sa unde face: lele, îţi fac eu un copil, atâta că vorbeşte cu cumnatu-meu să-l primească şi să-l crească ca pe al lui. Parcă îi era oarecum Anicăi să facă treaba asta, dar, pentru că anii treceau şi ea tot nu năştea, s-a pus în capul lui Costică să cadă de acord.
Bărbatul o făcea pe nebunul că nu vrea, că, dacă află satul, îl ia în râs, şi tot aşa, şi tot aşa. Ceea ce nu ştia Anica – şi nu ştia nici satul – era că soră-sa Maricica era demult ibovnica lui cumnatu-său. Ori de câte ori avea nevoie să repare un gard, să-şi pună o sticlă la fereastră, să taie lemne pentru iarnă, pe cine credeţi că chema în ajutor Maricica? Fireşte că pe cumnatu-său Costică. Azi se văd, mâine se văd şi aşa au pornit aceştia să se dorească unul pe altul. Dacă s-au culcat o dată, cine avea să-i împiedice s-o mai facă şi în alte rânduri? Satul de unde să bănuiască ce legătură e între cumnaţi?! Ei şi ce dacă o vizitează pe Maricica ziua în amiaza mare, sunt neamuri şi tânăra are nevoie de ajutor la gospodărie…

Anica se prefăcea că e însărcinată

Vine Anica într-o zi şi-i spune Maricicăi că e de acord Costică al ei să nască dânsa un copil şi să-l crească ei. „Cu cine ai să-l faci, Maricică, ai pe cineva anume sau ai să cauţi un bărbat? Vezi, să nu ceară care cumva copilul înapoi şi să ne facem de râs în sat!”. „N-ai grijă, soră dragă, nici tu nu ai să ştii cine-i tatăl lui…” Mai trece o habă de vreme şi prinde Maricica gravidă, când vrei să faci un bine, nu te ajută şi Dumnezeu?! Bucurie mare la Anica în familie – şi ea, şi soţul ei numărau zilele.
Cât nu se cunoştea sarcina, Maricica locuia în sat, lucra pe câmp în rând cu celelalte femei, să nu dea de bănuit cumva. Ultimele patru luni de graviditate s-a mutat la Bălţi. A spus tuturor că tare rău se mai simte şi vrea să treacă un control la spitalul republican şi, dacă va fi nevoie, va urma acolo şi un tratament. Stătea în gazdă, îi plătea chiria chiar soră-sa. Îl trimitea şi pe Costică foarte des la oraş să-i aducă merinde Maricicăi, iar ca satul s-o vadă însărcinată, purta Anica sub rochiile largi pernuţe de toate mărimile, după cât de avansată era graviditatea.

Maricica îi naşte soră-si trei copii
Dacă insista moaşa din localitate s-o aducă la spital ca să urmărească cum evoluează sarcina, Anica îi spunea de fiecare dată: nu te supăra mata, dar sunt consultată la spitalul republican, acolo am să şi nasc. Şi într-adevăr, cu o săptămână înainte de a se încheia sorocul sarcinii, Anica se mutase la Bălţi, să fie alături de soră-sa. Un băiat a adus pe lume Maricica. Tot atunci, Anica i-a trimis o telegramă lui Costică. „Felicitări! Avem un fecior”. Bucuria lor a fost atât de mare că au sărbătorit evenimentul două săptămâni la rând.
Maricica a apărut în sat hăt peste două luni, chipurile după spital a fost la sanatoriu. Dacă a venit, şi-a găsit de lucru în gospodăria ei şi Costică. Foarte des îşi scotea feciorul la plimbare şi unde credeţi că îşi îndrepta paşii? La mătuşa Maricica. Mai trece ceva timp, băieţelul avea deja zece luni împlinite şi Maricica o întreabă pe soră-sa Anica mai vrea dânsa un copil, că ea este din nou însărcinată. Anica la rândul ei îşi întreabă soţul. Fireşte că bărbatul ar fi vrut să-l aibă şi pe acesta, nu era al lui copilul? Alt băiat i-a născut soră-sa Anicăi.

Se temea că cei doi ibovnici îi pot lua copiii

Peste alţi doi ani, aduce Maricica pe lume încă o fată şi uite atunci s-a descoperit şi adevărul. Se îmbolnăvise rău micuţa şi a lăsat-o Anica în grija lui soacră-sa şi s-a pornit spre spitalul din sat să cheme medicul acasă. În drum trecea pe lângă casa Maricicăi, adică gospodăria părinţilor lor. Intră în curte, trage de uşă. Încuiată era, se uită atunci pe geamul din spatele casei, să vadă poate că soră-sa doarme, avea obiceiul acesta să se culce la amiază, şi când acolo, frate, în pat era nu numai Maricica, dar şi soţul ei – goi puşcă amândoi! Nu i-a trebuit mult Anicăi să pună cap la cap lucrurile. Şi s-a înspăimântat la ce gânduri a ajuns.
S-ar fi dus în lumea neagră, şi-ar fi pus capăt zilelor, i-ar fi făcut de ruşine în tot satul şi în toată lumea. Dar se temea că cei doi ibovnici îi pot lua copiii şi cu ce rămâne ea la bătrâneţe?! Oricum, n-a tăcut, să n-o creadă o proastă. Dar le-a spus: ori vă despărţiţi, ori vă scot în gura lumii. Soră-sa a vândut casa părinţilor şi s-a dus din sat.
Anica de atunci n-a mai primit-o în casa ei. Dar nici pe bărbatu-său nu l-a mai iertat… Până a murit el anul trecut, au trăit ca doi străini.