Povestea unui fluieră-vânt

Povestea unui fluieră-vânt

„Oare Sergiu e tatăl?” – se întreba lumea. „Cum, bre, dacă-l poartă Florica în braţe ca pe un copil?!”

Sergiu s-a trezit în dimineaţa acelei zile cu sentimentul că o să i se întâmple ceva nemaipomenit şi că s-ar putea să fie de cotitură în viaţa lui ziua aceea. Avea 34 de ani, nu era însurat şi trăia orice clipă de parcă ar fi fost ultima.

Trăia omul din plăcere şi întotdeauna pe spatele altora – la început al părinţilor, cât au mai fost ei în viaţă, apoi a scurs-o de bani pe soră-sa, după aceea se lipea de orice ins mai bogat din jurul lui. Mai târziu a trecut la anunţurile matrimoniale – găsea acolo câte o femeie, dornică de a-şi aranja viaţa, mai cu stare materială, dintre acelea care fac întâi carieră şi când le rămâne tinereţea în urmă iată că vor să prindă trenul din mers – să se mărite repede şi să reuşească să mai nască şi un copil.

În aşteptarea unei minuni

Uite tocmai pe femeile astea le-a scurs de bani Sergiu până le-a lăsat sărace. Dacă nu-l alungau ele, le părăsea el. N-a lucrat o zi în viaţa lui, ba nu-l aranjau salariile, pe unde se adresa el cu angajarea în serviciu, ba că n-o să ajungă el rob, mai zicea el, ca să-l îmbogăţească pe proprietar, pentru că prietenii încercau omeneşte să-l ajute să aibă omul şi un ban, şi timp liber. Ei uite că în ziua aceea Sergiu era în aşteptarea unei minuni care să-i schimbe viaţa definitiv.

…Şoferul autovehiculului a dispărut de la locul accidentului. L-au găsit pe Sergiu nişte trecători întâmplători, lume puţină în acea parte de cartier. Au chemat urgenţa, la spital a fost ridicat imediat în sala de operaţii pentru că orice întârziere ar fi fost fatală pentru bărbat.
Vă spun doar că abia peste o lună medicii au fost siguri că rămâne bărbatul în viaţă. Ceea ce nu ştiau încă – o să poată el merge pe picioarele lui sau se va mişca doar în scaunul cu rotile. A fost anunţată soră-sa, unica rudă mai apropiată, care locuia la ţară şi, vă daţi seama, prinsă cu treburile gospodăriei, nu putea să îngrijească bolnavul. S-a înţeles cu o asistentă de la spital să-l caute pe Sergiu cât mai bine, că ea, Marina, n-o s-o uite niciodată.

După accident, Sergiu rămâne ţintuit la pat

Şi într-adevăr venea femeia de la ţară încărcată cu toate bunătăţile din gospodărie şi-i mai strecura surorii celea medicale şi ceva bani. Se gândea cu groază Marina că s-ar putea ca fratele ei să rămână beteag pe viaţă şi oare nu pe capul ei va fi şi povara asta!? Femeie cu griji şi aşa destule pe cap – avea trei copii şi-i creştea de una singură.

Bărbatul ei a plecat în Rusia la lucru şi nu s-a mai întors. I-a spus cineva din sat că şi-a găsit acolo o văduvă şi că, dacă vrea să divorţeze Marina, el e gata să accepte. Dar nu a înaintat el însuşi cerere în instanţă, ce-i prost?! Altfel ar fi fost obligat să plătească pensie alimentară. Marina era măritată oficial, dar şi văduvă cu un bărbat dus pe aiurea…

Nimic nu înstrăinează un cuplu mai mult decât depărtarea. Spun cei cu experienţă de viaţă, mă cred şi eu printre aceştia, că în momentul când un bărbat sau o femeie se rupe de trupul celuilalt, uneori chiar locuind zi de zi sub acelaşi acoperiş, poţi spune că moartă este căsnicia asta, indiferent ce spun actele stării civile. Soţii trebuie să fie dependenţi unul de altul şi să doarmă în acelaşi pat până îi desparte moartea. Trupul cald al unuia îl îmbărbătează pe al celuilalt, chiar şi atunci când simţurile tac! Ce să mai vorbim de cei care se rup de casă pentru luni şi ani de zile – în momentul când ai plecat, gândeşte-te la ce te întorci.

Marina o angajează pe Florica să îngrijească de Sergiu

Asta era starea de lucruri în familia Marinei, când frate-său Sergiu fusese ţintuit la pat nu se ştie pentru câtă vreme. Tot jeluindu-se femeilor în sat ce necaz are în familie, nu ştiu care dintre ele o sfătuieşte să se înţeleagă cu Florica, aveau în sat o tânără cu numele acesta, zic, să se înţeleagă să îngrijească ea de Sergiu.

Fata trăia singură în casa părinţilor ei, avea 30 de ani, măritată n-a fost niciodată, deşi avea un chip plăcut la vedere şi un păr frumos, dar una îi strica silueta – s-a născut Florica cu mâinile mai scurte, de la cot în jos avea nişte cioturi, cu degete scurte şi groase. În rest, satul nu avea pentru ea decât cuvinte de laudă.

Marina s-a aprins la gândul acesta, până în seară a şi fost la Florica, s-au învoit din preţ şi, peste o săptămână, Sergiu se trezeşte dus din spital în casa Floricăi. Era tare supărat pe soră-sa că nu l-a luat la dânsa, îşi spunea că halal de aşa neamuri, dacă la nevoie caută de tine străinii.

„Cum să-i mulţumesc altfel dacă are grijă de mine?”

Nu v-aş fi povestit istoria asta, dacă, la un an de când locuia Sergiu la Florica, satul nu ar fi aflat cu stupoare că tânăra femeie e însărcinată. „Oare Sergiu e tatăl?” – se întreba lumea. „Cum, bre, dacă-l poartă Florica în braţe ca pe un copil?!” E adevărat că medicii spuneau că peste un an, doi, trei s-ar putea produce nişte schimbări spre bine, dar, în momentul când rămăsese gravidă Florica, toate lucrurile erau pe vechi.

Uite că s-a născut primul copil, peste alţi trei ani, mai naşte Florica gemeni, dar Sergiu nu se grăbea să-şi oficializeze relaţia cu femeia la care trăia deja de cinci ani de zile. Atât spunea lumea, că ziulica întreagă sta în căruciorul său sub dudul din ogradă cu unul din copii în braţe.

Dacă îl întreba soră-sa Marina de ce nu se însoară cu Florica, el îi răspundea: „La câte necazuri are, la ce-i mai trebuiesc şi eu, un calic fără avere?!”. „Şi atunci de ce i-ai făcut copiii aceştia?”, îl lua la rost soră-sa. „Păi cum să-i mulţumesc altfel dacă are grijă de mine?”, răspundea Sergiu.