Subiectul despre care vom vorbi astăzi, de altfel ca și multe altele de la noi, ar fi putut să se consume fără prea multe convulsii dacă protagonista nu ar fi fi insistat să revină pentru a-și demonstra inocența.

Așadar, acum câteva zile, ministra Culturii Monica Babuc a căzut pradă unui farsor de la Moscova. Acela i-a telefonat dintr-un studio de televiziune, prezentându-se drept ministrul Culturii din Ucraina și rugându-și „omoloaga” să intervină pe lângă juriul Eurovision de la Chișinău în favoarea cântăreței Jamila.

Pe lângă faptul că ministra a căzut prea ușor în capcana rusului, dânsa a avut o prestație penibilă. Îl gratula siropos pe pseudoministrul ucrainean cu ocazia recentei sale numiri în post, îl complimenta jenant pe președintele Poroșenco, o lăuda anapoda pe interpreta ucraineană. Mai pe scurt, spunea mai multe decât era întrebată. Și în cele din urmă, a promis că va interveni, că „va vedea ce se poate face”, că „va vorbi”.

Exceptând rețelele de socializare, incidentul cu ministra Babuc a fost comentat destul de anemic în presa de la Chișinău. Ba chiar au apărut „oameni de bine” care i-au luat apărarea. Mă rog, fiecare cu simpatiile și antipatiile lui. Cert este că peste acest caz s-ar fi așternut praful uitării dacă ministra Culturii n-ar fi considerat că e musai să revină și să explice cât de ok a fost totul. Generalizând, Monica Babuc a dat vina pe tancurile rusești. De acord, tu, ca ministru al Culturii, trebuie să dai dovadă de maximă vigilență în raport cu  pericolul militar rus, dar în acest caz nu despre tancurile rusești este vorba, ci despre comportamentul ministrei Culturii.

În mod normal, un demnitar de stat implicat într-o situație atât de jenantă ar fi trebuit să-și prezinte demisia de onoare. Nu e cazul nostru, înțeleg. Demnitarii moldoveni și onoarea sunt două chestiuni incompatibile. La urma urmei, și ministrul de Interne și președintele republicii au fost păcăliți, cu ceva tmp în urmă, de același farsor rus. Și ei au avut o prestație jalnică, dar nimănui nici prin cap nu i-a trecut ideea unei eventuale demisii de onoare. Mai mult chiar, președintele Timofti și-a pus consilierii să scrie un text care justifica un comportament la limita tâmpeniei.

O singură întrebare pare să-i anime pe cei care comentează pe rețelele de socializare: cum a fost posibil? Cum se face că persoane oficiale din conducerea R. Moldova cad pradă ușoară unor clovni ideologici ruși? Unii s-au grăbit să afirme că prostia și tâmpenia guvernanților ar fi o explicație. Ar fi, nu zic, dar nu e cazul Monicăi Babuc. Ea e destul de instruită ca să înțeleagă foarte bine lucrurile. Și atunci?

Explicația e alta: lipsa spiritului critic care provine dintr-o stare de obediență permanentă. Obediență permanentă și personală față de căpcăun. Această stare cultivă sentimentul propriei nimicnicii în raport cu superiorul. Dar și o disponibilitate iresponsabilă și tâmpă de a-i satisface orice poftă, orice moft. Oricât de idiot ar părea moftul lui. De aici până la a-ți zdreli genunchii e un singur pas greșit.

Să fi fost altfel, să nu fi depins personal de Plahotniuc, acest personaj malefic pentru R. Moldova, să fi fost obișnuită să se opună, să protesteze, să dea dovadă de spirit critic, ministra Culturii avea să pună la îndoială autenticitatea apelului telefonic al așa-zisului ministru ucrainean.

În încheiere ar fi de remarcat că din toată povestea asta putem trage un învățământ. Rușii din studioul de televiziune n-ar fi trebuit să se hlizească, ci, mai degrabă, să cadă pe gânduri și să se întrebe: de ce, naiba, nimeni nu-i iubește? De ce până și ministra Culturii de la Chișinău, o persoană oficială, nu-i așa?, își exprimă deschis sentimentul de antipatie? De ce politica lor expansionistă și șovină provoacă doar frică și ură? Nu se vor întreba, știu. Cu demnitatea, ei stau mai prost decât noi.