(Ne)fericirea unui nenăscut

Veronica Gaidei, originară din Drepcăuţi, Briceni, câştigătoarea premiului I la categoria liceu/limba română, a lăsat în lacrimi sala întreagă a Bibliotecii Academiei de Ştiinţe, unde a avut loc înmânarea premiilor câştigătorilor concursului naţional literar „Scrisoare Mamei”, aflat la cea de-a treia ediţie. Ce o fi determinat-o să gândească, să contemple drama unui copil nenăscut, pe care a reuşit să o transpună atât de emotiv pe hârtie, din moment ce fata s-a născut şi creşte într-o familie sănătoasă? Veronica îmi spune că simţea demult această stare, pe care dorea să o transmită de pe o scenă, ca să o audă o lume întreagă. Şi-o închipuia ca pe un videoclip, o publicitate socială, poate un film. Când a citit anunţul despre concursul scrisorilor dedicate mamelor, a ştiut că este exact acea formă de expresie care-i va permite să-şi expună gândul. „Pentru mine nu era important să câştig concursul, ci să pot transmite acest mesaj”, spune Veronica, elevă în clasa a 12-a la Liceul Teoretic Lipcani.

Nu a avut curajul să le spună sau să le arate scrisoarea, înainte de a o trimite la Chişinău, nici mamei, şi nici profesoarei de română. Motivul? I-a fost frică, nu a avut încredere în ea. Despre participarea sa la acest concurs a ştiut doar prietena ei cea mai bună, care a încurajat-o să participe, asigurând-o că o să câştige neapărat şi o să transmită omenirii dilema care o frământă.

Scrisoarea Veronicăi:

„Dragă mamă, din păcate scrisoarea mea n-o să-ți vină prin poștă și n-o vei primi niciodată prin e-mail, pentru că e doar una din formele monologului, o invocație spre tine.
Știi, Mamă, stau aici de câteva luni și viața de afară mi se pare cam agitată, oamenii cam triști, iar tu pari a fi chinuită de ceva… ceva care mă amenință, da, simt și asta…

Viața mea pare a fi microscopică în comparaţie cu această lume uriașă. Mi-e frică de ea, la fel cum mi-e teamă și de întuneric, vorbesc de cel total. Mamă, te aud plângând în fiecare zi, mai bine zis, te simt. Îmi pare rău, nu am vrut să provoc nimănui durere. Te-aș îmbrățișa, Mamă, cu mânuțele mele mici, dar eu nu pot pleca de aici, nu încă… Ți-aș spune o poveste cu sfârșit fericit, dar eu încă nu pot vorbi și nici povești nu prea știu. M-aș închina în fața ta, să-mi cer iertare pentru existența mea…

Știu, Mamă, ești tânără, e prea devreme să ai copii și nici cu tata nu sunteți căsătoriți, aveți în față o viață, cariere și totul a ieșit atât de aiurea… spune-mi ce-aș putea face ca să zâmbești, să fii fericită?
Vrei să-ți spun ceva, un mic secret?… Copiii își aleg părinții, cocostârcul ce aduce bebeluși nu există și eu te-am ales pe tine, Mamă, pentru că aveai ochi de culoarea codrilor, buze trandafiri și, în plus, păreați a fi atât de fericiți cu Tata. De unde era să știu că nu mă așteaptă nimeni în această lume?

Și mai vreau să-mi cer iertare pentru încă un lucru, că sunt fată… Da, poate să fi fost băiat, mă accepta Tata mai ușor… În acest caz, aș fi putut deveni cosmonaut, businessman, sau președinte, dar așa, sunt doar o fată… O ființă dependentă de familie, bărbați, fiinţă ce e nevoită întotdeauna să se supună altora, mie însă, Mamă, deja mi-e sete de libertate și independență, vreau să aduc ceva frumos în lumea asta. Vreau ca fetele și femeile să înțeleagă că e absurd să mori fără a-ți realiza visurile, dar pentru asta, Mamă, am nevoie de ajutorul tău.
Aș vrea să văd și eu lumina zilei, să îmbrac rochițe drăguțe și pantofiori, să desenez flori și soare, să învăț culorile și să mă joc cu jucării. Dar să știi, dacă se va întâmpla că eu voi avea numai două rochițe, una pentru grădiniță și alta pentru casă, iar pantofiorii va trebui să-i cumpărăm mai mari, ca să-i pot purta mai mult timp, jucării vor fi puține, iar florile desenate vor fi toate de aceeași culoare, eu nu te voi învinui, Mamă. O viață umană e mai scumpă decât toate lucrurile…

Dar stai… cine e domnul acesta și ce-ți dă el să semnezi? Ce înseamnă întrerupere de sarcină? Ce vrei să faci, Mamă? Chiar n-am meritat eu viața prin faptul că sunt parte din tine? Sunt neajutorată aici, oricine poate să mă rănească, iar de protejat… cine ar vrea să mă protejeze când nici măcar tu nu crezi că ți-aș putea aduce fericire?
Știi, chiar dacă am doar câteva luni împreună, inima mea oricum seamănă cu a ta, ea simte, poate nu la fel, dar simte… Vreau la tine, Mamă, să fac primii pași, să merg la grădiniță, să vezi cât de frumos desenez, să te bucuri pentru că am învățat o nouă poezioară… Și îmi pare rău… îmi pare foarte rău… că n-a fost să fie, însă chiar și așa vreau să știi un lucru: eu oricum te iubesc, pentru că eu sunt parte din tine, iar tu ești parte din mine și te aștept… te aștept de cealaltă parte a veșniciei pentru a te îmbrățișa și pentru a-ți povesti, totuși, o istorioară ce ar fi putut să aibă un final fericit.”

Scrisorile citite de toţi ceilalţi câştigători ai locurilor de frunte sunt la fel de deprimante ca a Veronicăi. Alina Beleavcenco, elevă în clasa a VII-a la Şcoala-internat pentru copii orfani din Bender, câştigătoarea premiului I la categoria gimnaziu, își cheamă în scrisoare mama plecată la muncă acasă. „Am crescut mari, dragă mamă. Acum înțeleg bine cine te-a furat de la noi. Nu vrem nici hăinuțe, nici telefoane, nici dulciuri. Am vrea să vii acasă, mamă. Să vii așa într-o zi și să ne spui: Gata, nu mai plec nicăieri! Aș fi cea mai fericită din lume! Aș fi cuminte și ascultătoare”, sunt cuvintele pline de nostalgie din scrisoarea Alinei.

„Scrisoare Tatei”

Georgeta Lașcu din Chişinău, elevă în clasa a patra, a spart tiparele concursului și a amuzat sala. Chiar dacă nu se încadra în categoria de vârstă acceptată la concurs, Georgeta i-a scris o „Scrisoare Tatei”, pentru care a și fost menționată de juriu şi aplaudată de sală. Cu toate că nu fac abateri de la regulamentul concursului, organizatorii spun că i-au apreciat curajul, asigurând-o că i-au înțeles mesajul și i-au promis că, la anul, poate vom avea și un concurs de scrisori dedicate taților. Sper ca aceste scrisori să fie mai fericite, pline de umor, bancuri şi aventuri. Să nu mai plângă copiii!

Scrisoarea Georgetei:

“ Dragul meu tătic,

Îți scrie fetița ta iubită.

Vreau să-ți spun cît de mult te iubesc și cît de mult am nevoie de tine. Sunt cel mai fericit copil, deoarece pot să-ți simt pașii în fiecare zi cum se apropie în ritmul sonor al unor cascade de muzică, care mă fac să mă simt protejată și liniștită. Alături de tine nu-mi este frică de nimic în lume. Fiecare zi o încep sorbind roua dimineții, lîngă tine, mami și frățiorul meu. Ce-mi mai pot dori??? Noaptea cînd mă scufund în vise profunde te văd alunecînd pe fir de curcubeu, împreună cu Criss, căutînd cele mai frumoase culori pentru mine și mami.

Nu e o problemă să-ți spun în fiecare zi ceea ce simt, atît doar că toate cuvintele se împrăștie și nu le pot strînge într-un buchet. Știi că-mi place să desenez cu culori și în cuvinte. Azi îți pictez un buchet de cuvinte, ca să ți le dărui, doar pentru că te am.
Vreau să-ți mulțumesc pentru că m-ai așteptat și nu ai cedat atunci cînd nu veneam. Cred că în acei 9 ani de așteptare, îngerii îmi căutau cei mai buni părinți din lume.

Cînd răsfoiesc filele albumelor pline de amintiri minunate îmi dau seama că totul a început într-o zi cu zăpadă și viscole, cînd afară era o mare forfotă a fulgilor. Pe la orele nouă dimineața am apărut eu pe lume. Îți admir privirea din fotografii, tati. Era plină de mîndrie și gingășie, iar sub aceste priviri eu eram cea mai adorabilă fetiță.

Cînd m-ai adus acasă, mami nu se simțea prea bine, iar tu ai avut grijă de noi. Cînd veneau rudele să mă vadă le întîmpinai cu multă mîndrie. Îmi povestești cu atîta haz cum începeam să fac primii pași și nu intram în cotituri. Îmi amintesc cum mă plimbai cu „avionul”. Îmi părea că toată lumea e mică, iar eu deasupra capului tău pot să-i cuceresc pe toți. Nu știu dacă voi avea curaj să zbor vreodată cu un avion adevărat, avionul tău însă îmi va rămîne mereu în amintiri.

M-ai condus la gradiniță zi de zi și veneai nerăbdător să mă iai acasă ca să-ți mai spun cîte ceva nou. Cînd am pășit pragul școlii, m-ai încurajat și mi-ai spus că pot obține multe în lumea aceasta a cărților. Nu-i chiar atît de ușor, uneori mă plictisesc, alteori nu-mi reuseste, dar înțeleg că doar așa pot să ajung cineva în lume. Înțeleg pentru că m-ai învățat tu, tăticule, că viața e o luptă permanentă, e un campionat de înot – dacă nu reziști te duci la fund.

Îți mulțumesc pentru că mă ajuți să nu cedez și să nu mă las înfrîntă niciodată. Știu că trebuie să fiu mai insistentă, dar nu întotdeauna îmi reușește. În schimb sunt sigură că tu mă vei înțelege mereu.
Sunt fericită, pentru că o văd pe mama fericită alături de tine și promit că întotdeauna voi prețui ceea ce-mi oferiti voi. În zilele cu ploaie tu alungi norii din sufletul meu și aduci soarele să lumineze. Mulțumesc, pentru că mă crești cu răbdare și dragoste.

Atunci cînd îmi voi realiza visul meu de a deveni un medic bun, ca să salvez oamenii, voi fi sigură că succesul meu ți-l datorez ție. Atunci poate îți voi scrie o altă scrisoare mai mare, plină cu mai multe amintiri. Astăzi însă, te rog, să o primești și să o citești pe aceasta, căci am scris-o din sufletul meu de copil, care greșește și care are nevoie de îndrumările tale.

Te iubesc, tăticule, și îți promit că voi fi și eu cea mai iubitoare fetiță din lume, căci pomul bun, roade bune face. Voi face tot posibilul ca peste ani să culegi roada cea mai bună.

Cu drag, fetița ta, Georgeta”

Concursul „Scrisoare mamei” este organizat de Academia de Științe din Moldova, Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău, Facultatea de Litere, USM, și AO „Platforma Socrate”. Premiile de bază au fost pentru patru categorii (gimnaziu/liceu – limba română și limba rusă) și au constituit: locul I – 2 000 de lei; locul II – 1500 de lei; locul III – 1000 de lei. Printre partenerii şi sponsorii concursului se află: BC „Moldova Agroindbank” S.A., Asociaţia Businessmanilor din Turcia şi R. Moldova, farmacia Familiei etc.

Nadejda Roşcovanu