De mai mulţi ani, Veronica Grigoraş locuieşte la Budapesta, împreună cu fiul său, Alexandru. Cea care a devenit cunoscută după ce a jucat-o pe Maria în „Tunul de lemn” a acceptat să ne povestească despre Paştele copilăriei, petrecut în sat. Ciuciulea, r. Glodeni. Discuţia noastră a fost emoţionantă, căci frumoasa actriţă a depănat amintiri legat de clipele petrecute alături de cei dragi, clipe după care astăzi tânjeşte cel mai mult.

A avut parte de o copilărie frumoasă şi plină de peripeţii. De aceea poate ciuciuleanca Veronica Grigoraş are emoţii de fiecare dată când îşi aduce aminte de cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale.
S-a născut într-o familie de oameni gospodari, care locuiau peste drum de biserică. Bunica Veronicăi Grigoraş a fost fiică de preot, iar actriţa ne mărturiseşte că ‘a crescut în biserică’ şi că Paştele era una din cele mai frumoase sărbători.

Frământatul, cea mai anevoioasă etapă

„Perioada dinaintea Paştelui era deosebită. Ne îngrijeam în primul rând de curăţenia casei şi a ogrăzii: după ce săpam toată grădina, văruiam copacii, dădeam gardul cu vopsea. Fiecare din noi avea misiunea sa – tata şi cu fratele meu tăiau lemnele, iar eu, împreună cu cele două surori ale mele, o ajutam pe mama la împletit cozonaci. Or, frământatul aluatului era muncă grea! Ţin minte că mama ne cosea hăinuţe noi, căci era o mare meşteriţă. Nouă, fetelor, ne cosea rochiţe, iar fratelui nostru – cămăşuţe. Casa noastră era pe un povârniş, lângă biserică, aşa că în sâmbăta Paştelui vedeam ca-n palmă cum veneau toţi cei din r. Făleşti şi nu numai, la sfinţit pasca. Era atât de multă lume încât cu greu încăpeau în ograda bisericii”, îşi aduce aminte frumoasa actriţă.

Îi este dor de copilărie, pe care o cataloghează drept una „deosebită şi de vis”. Se consideră o norocoasă, iar din acea perioadă a adunat foarte multe amintiri. Părinţii săi au avut o gospodărie cu de toate: cu vaci, oi şi capre. „Am fost şi păstoriţă a cinci capre”, precizează ea.
În Postul Mare, obişnuia să meargă cu mama ei la strâns urzici, din care, ulterior, gospodina casei gătea o ciulama cu mămăliga de-ţi lingeai degetele şi căreia basarabeanca noastră îi duce dorul.

Peripeţiile din ziua de Paşti

Veronica Grigoraş a fost un copil şotios, iar unele boacăne le punea la cale chiar pentru ziua de Paşti. „Au fost multe la număr! Noi, copiii, în acea zi eram cei mai fericiţi, căci părinţii stăteau cu oaspeţii, iar noi ne făceam programul nostru. Eu am fost crescută mai mult de mămuca Dunea, iar împreună cu o colegă de-a mea, Valentina, care acum se află în Grecia, ne-am dus într-o zi la prins raci. Am ajuns în Mahalaua Ţiganilor, unde era vestitul iaz al satului, ne-am scos hăinuţele noi şi ne-am apucat de prins raci. Dar nu aveam unde să-i punem, căci de cum îi aruncam pe mal, aceştia se întorceau înapoi în iaz. Atunci m-am gândit să leg cumva cămăşuţa pe care mi-a făcut-o mama şi să pun racii în ea. Când m-a văzut ajunsă acasă, nenea şi-a făcut cruce şi m-a întrebat ce să facă el cu racii. La care eu am început a plânge şi i-am zis că vor fi la desert. A aprins el focul şi a gătit ‘desertul’ într-un ceaun mare. Marele meu necaz era că racii mi-au găurit cămaşa şi nu ştiam cum să i-o arăt mamei. Au mai fost şi alte aventuri. Ţin minte că în altă zi de Paşti am pierdut vaca şi asta pentru că am încuiat poarta pentru a putea pleca la halcă. O bucată de noapte am umblat după vacă”, ne povesteşte actriţa din amintirile copilăriei sale.

Copiilor li se interzicea să meargă la biserică

Îi plăcea să meargă la sfinţit pasca, cu toate că în acea perioadă copiilor nu li se permitea să meargă la biserică. Deseori se întâmpla ca, după sărbătorile creştine, elevii care au fost văzuţi în lăcaşul sfânt să fie mustraţi la careul care se ţinea în faţa şcolii.
Pe masa de sărbătoare a familiei Veronicăi Grigoraş se regăseau bucatele tradiţionale: pască, cozonac, ouă roşii, pe care şi astăzi le vopseşte în fiertură din coji de ceapă şi sfeclă roşie, dar şi miel gătit la cuptor, învârtită, caş, usturoi verde, răcituri, sarmale, pârjoale, iar la desert se servea babă neagră. „Ţin minte şi acum că mirosul ei mă înnebunea! Mi-e dor şi de gustul acelor sărbători, şi de iazul din sat, şi de mirosul casei părinteşti, şi de bujorii din faţa casei… Dar mai ales de mâinile mamei. Şi de îmbrăţişările tatei (n.a. – plânge)…”. După o clipă de tăcere, Veronica Grigoraş ne mărturiseşte că şi astăzi, după 22 de ani de la trecerea în nefiinţă a măicuţei sale, mai păstrează o broboadă de la ea. Atunci când o doare capul, se îmbrobodeşte, iar durerea dispare la scurt timp. „Îi simt mirosul mamei şi asta mă ajută. Broboada îmi ia durerea”, precizează ea.

Reţeta plăcintelor poale-n brâu

Actriţa a avut parte de o soacră fantastică, care a primit-o în familie ca pe o fiică. A constatat că de când a plecat printre străini, a învăţat să gătească ca mamele ei.
Basarabeanca a acceptat să le ofere cititoarelor JURNAL de Chişinău reţeta plăcintelor poale-n brâu, crocante şi delicioase, pe care obişnuieşte să le facă a doua zi de Paşti.
„Mama făcea aluatul foarte simplu: făină, sare şi apă, însă eu am personalizat-o. Aşadar, la 500 de grame de făină pun un ou, o lingură de oţet, un pic de sare, apă minerală carbogazată şi o lingură de smântână sau de maioneză. Aluatul îl lăsăm să se odihnească vreo jumătate de oră, iar între timp facem umplutura din 1 kg de brânză de vaci, 300 de gr de brânză de oi, ceapă verde şi cinci ouă. Aluatul îl împărţim în şase cocoloşi pe care-i întindem subţiri cât foaia de hârtie. Ungem fâşia cu ulei, după care punem umplutura. Din fiecare cocoloş facem o ruladă pe care, după ce am aşezat-o în tavă, o tăiem în opt bucăţele. La final, spargem într-un bol un ou pe care-l batem cu două linguri de smântână. Această compoziţie o punem deasupra ruladelor, după care lăsăm tava la cuptor pentru 40 de minute. Plăcintele făcute după reţeta asta sunt delicioase!”, ne dă asigurări actriţa.
În timpul discuţiei, Veronica Grigoraş şi-a adus aminte că, după ce venea de la sfinţit pasca, mama ei o punea să bea agheasmă, iar pe obraji o dădea cu ouă roşii, ca să fie frumoasă.

„Ciuciulea mea dragă, te salut!”

Pe timpuri, în ziua de Paşti, în Ciuciulea se organiza Hora satului. „Veneau cei mai buni muzicanţi, sătenii aduceau merinde şi stăteau întinşi pe toloacă. În sat erau foarte mulţi ţigani, versaţi în muzică, iar ei ştiau să facă o adevărată sărbătoare. Fetele nu veneau singure pe toloacă, ci doar invitate de băieţi buni de însurat. Urma şi trânta „la berbec”, o competiţie în cadrul căreia băieţii îşi arătau puterea”, povesteşte ciuciuleanca.
Veronica Grigoraş a avut ocazia să ajungă şi la petrecerile de Paşti care se organizau la ţiganii din sat. Spune că o sărbătoare ca la ei nu a văzut nici la cei mai mari gospodari din Ciuciulea. „Mămuca era venită de la Cernăuţi şi boteza în lung şi-n lat: şi pe copiii din flori, şi pe cei ai ţiganilor. De multe ori mă trimitea pe mine la botez în locul ei, zicea că e bine să fac pomană, căci asta îmi va aduce noroc în viaţă. Aşa am ajuns şi la o masă de Paşti la ţigani. Şi mămuca gătea curcan umplut, însă al lor era foarte mare, iar cozonacul – galben şi foarte dulce”, conchide ea.
La sfârşitul discuţiei, Veronica Grigoraş a avut o dorinţă pe care i-am promis că i-o vom îndeplini: „Te rog, de Paşti, când mergi la părinţi, să saluţi Ciuciulea mea dragă şi să-i zici că-mi este foarte dor de ea…”.

Lena NEGRU
Foto: Arhiva personală a Veronicăi Grigoraş