S-a născut într-un sat din Republica Moldova, fără perspective, iar astăzi este ovaţionată la Scala din Milano şi la Staatsoper.

Valentina Naforniţă cucereşte pe loc. Indiferent că este pe o scenă de operă sau în trecere pe stradă, tânăra de 26 de ani te cucereşte în primul rând prin aspectul ei… „Dior”: adică prin fragilitate şi eleganţă, zâmbet şi privire, dar – mai ales, prin feminitatea gesturilor; iar feminitatea de care vorbesc devine – pur şi simplu – irezistibilă, atunci când îţi declară timid: „Provin dintr-o familie de oameni modeşti ce locuiesc într-un sat din Republica Moldova şi abia la 16 ani am mers pentru prima oară la Operă. La Chişinău.” Şi unde poţi acum s-o întâlneşti? La Viena sau la Milano. Şi cine este acum Valentina Naforniţă? Cea mai tânără vedetă din lumea atât de glamour a spectacolului de operă…

Un succes la care nici nu visase

Natura a înzestrat-o din plin: cu talent şi frumuseţe, cu inteligenţă şi putere de muncă, dar, mai ales, cu o adevărată voluptate de-a se exprima prin muzică. „Mai întâi mi-am dorit să devin dansatoare – spune Naforniţă. Dansam toată ziua, pe orice muzică. Dansam şi cântam după ureche, astfel încât, până la urmă, părinţii mei – care cântaseră şi ei în cor – m-au înscris la Şcoala de muzică din Glodeni, unde am studiat vioara şi apoi canto”. Oricum, în acei ani de şcoală, nimeni nu se gândise că viaţa îi alocase deja zvăpăiatei un destin profund legat de faimă şi performanţă artistică. Au urmat anii de liceu, apoi de Conservator, transferul la Universitatea de Muzică din Bucureşti, studiul cu sopranele Maria Slătinaru-Nistor şi Eleonora Enăchescu, şi abia atunci percepţia că tânăra soprană ar putea avea un viitor ca interpretă de operă…

După nici 10 ani de studiu însă… „Naforniţă este o prezenţă scenică fermecătoare. Are o voce de soprană vibrantă, bogată în registrul mediu şi minunate irizări argintii în registrul acut” (Opera); „Naforniţă a strălucit – efectiv – în finala Concursului de la Cardiff” (Wales Online); „Naforniţă are reale calităţi de mare vedetă şi, în primul rând, o voce de o calitate specială” (mezzosoprana Joyce di Donato); „Sublim… este o voce foarte bogată în armonice, caldă şi egală pe tot ambitusul, cu o coloratură sprintenă şi o infailibilă adaptabilitate muzicală” (The Artsdesk); „Va fi o mare vedetă”, „O aşteaptă o carieră splendidă” etc. – acestea au fost impresiile pe care le-au exprimat specialiştii la primul contact cu Valentina Naforniţă. Era vara anului 2011 şi, în mod neaşteptat, lumea muzicală internaţională se ciocnise de o excepţională demonstraţie de talent, stăpânire de sine şi charismă scenică. Unde? La BBC Cardiff „Singer of the World” – cea mai dificilă, mai mediatizată şi mai de prestigiu competiţie de canto clasic. „Reuşisem să mă calific dintr-un număr de 600 de concurenţi şi trebuia să plec la Cardiff. Dar nu aveam încă cetăţenia română şi paşaportul care să-mi asigure plecarea” – rememorează Valentina. „Am primit paşaportul cu doar o zi înainte de termenul-limită de prezentare acolo. Nici nu mai credeam că am să ajung. Aşa că am trecut prin tensiuni maxime chiar dinaintea competiţiei în sine; dar, odată ajunsă acolo, nu m-am concentrat decât pe program. Am concurat mai întâi douăzeci; apoi şase; şi în final, când am fost anunţată câştigătoarea Marelui Premiu şi, în plus, a Premiului de Popularitate, am crezut că mi s-a părut…” „Te aşteptai, îţi dorisei un asemenea succes?” – o întreb. „Absolut deloc. Sincer. În general, nu sper niciodată nimic. Nu-mi doresc decât ca pe scenă să fiu în forma cea mai bună. Pe cuvântul meu…”

Doar scena o motivează

Faimă, reputaţie, bani (17.000 de lire sterline, căştigate odată cu cele două premii de la Cardiff!), un contract pe doi ani cu Staatsoper de la Viena şi un debut în 2012 la Teatroalla Scala din Milano, tutela unei agenţii renumite de impresariat artistic (Intermusica), interviuri, elogii, oferte, Gala Concursului transmisă în direct de diferite televiziuni etc. – toate la un loc şi în avalanşă ar fi putut s-o îndepărteze atunci de cotidian sau, în orice caz, să-i transfigureze bunul-simţ în noi atitudini. Şi totuşi, nimic de felul acesta nu i s-a întâmplat Valentinei Naforniţă. De ce? „Pentru că am fost foarte conştientă cât de multe aveam de învăţat, începând din acel moment. Atât pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi. Iar acum, ca angajată a Operei vieneze, am cea mai bună ocazie să învăţ şi să cunosc oameni şi artişti mari, să evoluez aşa cum îmi doresc. Sunt atât de fericită!”. Care este locul preferat din teatru? „Scena. Pentru că nimic nu mă motivează mai bine decât să fiu sau să mă imaginez pe scenă”. Cele mai grele momente dinaintea unui spectacol? „Cele 30 de minute când stau de vorbă cu mine însămi şi încerc să-mi domin emoţiile”. De opinia cui ţine cel mai mult cont? „De a mea!” – spune brusc, pentru ca apoi să argumenteze: „Pentru că numai eu ştiu cum m-am simţit în spectacol. Dacă termin fără să mă doară gâtul şi cred că aş putea să reiau spectacolul de la început, atunci sunt convinsă că a fost bine. Altfel, trebui să analizez. Şi chiar analizez, uneori sfătuindu-mă şi cu soţul meu”. (Soţul Valentinei Naforniţă este baritonul Mihai Dogotari: un tânăr la fel de talentat – de asemeni angajat în ansamblul de solişti ai Operei vieneze.) A devenit Viena casa Valentinei Naforniţă? „Cu siguranţă, da”. Asta nu înseamnă că nu aleargă, de câte ori poate, „acasă în Moldova” sau la fel de repede „acasă, la Bucureşti”. Şi adaugă rapid: „De pildă, Gala Verdi-Wagner, în care tocmai am cântat la Opera Naţională din Bucureşti, a fost cea mai bine-venită ocazie să-mi reîntâlnesc profesorii, colegii, prietenii de acolo. Nu aş fi ratat-o, nici în ruptul capului. Am stat doar trei zile; dar m-am întors la Viena total încărcată de fericire”…

„Nu-mi doresc să devin o divă”

Se recunoaşte însă în „vedeta Teatrului de pe Ringstrasse” , în ipostaza de „vedeta” teatrului condus de Dominic Meyer? Absolut deloc! Deşi tradiţionalul Bal vienez, din 7 februarie – cel mai mediatizat eveniment monden al anului – aşa a prezentat-o. (Anul trecut, vedeta fusese Angela Gheorghiu, iar în urmă cu câţiva ani, Anna Netrebko!) „Dar nu, pentru mine, Balul a avut fix aceeaşi importanţă cu orice alt spectacol sau recital de la Staatsoper, Musikverein sau Opera din Bucureşti” – ţine să specifice Valentina Naforniţă. „Am avut mai multe emoţii când am debutat la Scala din Milano, cu două luni înainte”; iar eu îi înţeleg punctul de vedere şi realizez cât de imperturbabilă este starea ei de artist: de artist care încearcă să se ţină departe de orice divagaţie sau facilitate în cariera sa. Şi pentru această atitudine eu o respect.

Şi totuşi, insist: „Nu te vezi nicicând devenind o… Divă?” „Cu siguranţă, nu asta îmi doresc neapărat!” – vine replica Valentinei. „Bineînţeles că m-am simţit foarte bine purtând o rochie semnată de celebrul designer al Casei Liska, Thomas Kirchgrabner, cântând în faţa unui public ce reprezenta notorietatea din toate domeniile, ştiindu-mă promovată de toate canalele media din Austria şi Germania – cel puţin. Sau că mă simt grozav ieşind la aplauze şi dând autografe. Dar nu acesta este până la urmă scopul meu. Am fost întrebată şi cu cât am fost plătită pentru momentele mele solistice de la Bal, la ce comision am ajuns. De parcă asta contează cel mai mult pentru mine. Şi m-am supărat. Ceea ce mă interesează cu adevărat pe mine este să-mi construiesc o carieră longevivă, de care să fiu mândră. Or, pentru asta, trebuie să rămân cu picioarele pe pământ şi să muncesc!”

Aşa că Valentina Naforniţă munceşte… Cântă la Viena roluri importante. dar şi roluri mai mici, studiază încontinuu, merge la spectacole, citeşte… Şi între timp, cu sau fără voia ei, e considerată – cel puţin de vienezi – o „vedetă” în lumea operei. Numai că pe ea aprecierea nu o compromite, ci devine un efect al eleganţei, frumuseţii şi, mai ales, al unei voci de excepţie…

sursa: qmagazine.ro