Cine spune că, având mulţi copii, vei avea un sprijin la bătrâneţe ori nu are copii, ori a trăit în alte vremuri şi în alte condiţii

Amarnic e întortocheată viaţa asta! Uneori îţi pare că porneşti pe drum drept, ei bine – nu întotdeauna presărat cu flori, dar oricum ţi se pare clară viaţa, şi se întâmplă că, la o cotitură, toate se răstoarnă, se învălmăşesc binele şi răul şi te trezeşti că nu mai vezi nimic înainte.

Aşa s-a întâmplat şi cu Eleonora Budeanu din raionul Sângerei. A terminat şcoala, a fost al treilea copil în familie, unica fată, şi mai avea doi fraţi mai mari. Şi iată că soarta i-l scoate în cale pe primul bărbat care a luat-o în seamă, un sătean cu armata făcută, chipeş şi din familie bogată. Se gândea fata şi la o nuntă în toamnă, dar tânărul i-a făcut curte până a văzut-o culcată o dată în braţele lui. Când i-a spus că aşteaptă copil şi că e timpul s-o ceară de nevastă, acela a rupt-o din sat şi atâta a mai ştiut-o.

Părăsită de iubit când află că e însărcinată

Fata, disperată când a văzut că i se cunoaşte sarcina, a plecat într-o zi de acasă, cu toate documentele, lăsându-le părinţilor o scrisorică: „Sunt plecată la lucru departe, când mă angajez, vă dau de ştire. Vă sărut cu drag, Norica”. Aşa-i spuneau cei de acasă. Norica, şi le era dragă ca ochii din cap, fiind unica fată, după cum vă spuneam, şi mai era şi cumincioară, încât, până a i se întâmpla necazul cu tânărul acela din sat, nimeni o vorbă rea n-a spus despre ea. Părinţii nici nu ştiau că e însărcinată când se dusese fata de acasă.

A venit la Chişinău, cu gândul să-şi găsească de lucru – orice, să nască şi să dea copilul la orfelinat. I se părea ei că aşa e mai bine. Dar altfel a fost să fie. Norica noastră şi-a găsit gazdă la o bătrânică, cerşetoare în faţa bisericii Ciuflea, şi a început să lucreze vânzătoare la piaţă. De foame nu murea, dar timpul se scurgea văzând cu ochii, peste o lună trebuia să nască şi tot mai des vedeau cei din jur că lăcrimează fata, că e nespus de necăjită şi au tot ispitit-o până le-a spus adevărul.

Asistată de o moaşă, fata naşte în casa viitorilor părinţi ai copilului

O bişniţară mai cu experienţă a sfătuit-o să-şi vândă copilul. Cel puţin, zice, ai să ştii în care familie l-ai dat şi, când ţi se va face dor, ai să ştii unde să-l găseşti. Ai să te uiţi de departe la dânsul, ai să-l ştii în viaţă şi ai să te mângâi cu gândul că trăieşte într-o familie, şi nu la orfelinat.

A prins gândul rădăcini în ea şi a început Norica noastră a căuta familia care i-ar înfia copilul. Tot bişniţara cu experienţă, prin intermediul unui jurist, prin alte relaţii, îi găsi şi familia care stătea de mai mulţi ani la rând la organele de tutelă şi curatelă să înfieze un prunc. Le face cunoştinţă, se înţeleg la preţ. Fata naşte, asistată de o moaşă, în casa viitorilor părinţi ai copilului. Pune mâna pe bani, îşi sărută pruncul şi se duce, fără să se uite în urmă, fără regrete, bucuroasă că a scăpat atât de uşor şi că în faţa sătenilor e curată ca lacrima. În sfârşit, le scrie părinţilor. Le spune că e la Chişinău, că stă la cutare adresă şi că poate la hram va veni să-i vadă.

„Dar ce-a născut, că aştepta copil de la mine?”

În afară de ea şi de băiatul cu care se iubise, nimeni nu ştia că a fost însărcinată. Dar tânărul acela, după ce i-a trecut spaima (mulţi tineri, când află că vor deveni taţi şi încă dintr-o relaţie neoficială, trec prin stări de stres), când şi-a dat seama că nu e nimic straşnic dacă se însoară şi devine tată, se întoarce în satul lui, se duce să caute fata s-o ceară de nevastă, vorbeşte cu părinţii ei şi, printre altele, îi întreabă: „Dar ce-a născut, că aştepta copil de la mine?”. Aceştia au încremenit.

A doua zi, mama fetei vine puşcă la Chişinău, la adresa indicată. Abia spre seară, când i s-a întors copila acasă, au vorbit aşa ca o mamă cu fiica ei, şi încă dragă fiica, şi unica. N-a ascuns nimic Norica de maică-sa, ba a dus-o şi la oamenii care au luat de suflet copilul ei să-şi vadă bunica nepotul. S-au înţeles să nu spună nimic în sat: flăcăului care a lepădat-o să-i refuze cererea în căsătorie pe motiv că fata are pe altcineva şi că gravidă n-a fost, ci l-a încercat de minte şi cam atât.

Se căsătoreşte în Israel, unde ajunge cu părinţii care-i înfiaseră copilul

Între timp, o altă întorsătură în destinul fetei. Oamenilor care au luat de suflet copilul ei, evrei de naţionalitate, le-a venit viza de plecare în Israel şi i-au propus Noricăi să meargă cu ei, ca să-i fie dădacă pruncului, pentru că e fată de treabă şi ştiu ei bine că şi ei nu-i este indiferent copilul. Sunt trei ani de când e plecată. S-a căsătorit în Israel cu un bărbat venit acolo de prin Ucraina. Mi-a spus maică-sa că a născut şi o fetiţă. I-a pus numele Dana, ca să-i amintească de casă. Ba din ultima scrisoare a mai aflat tuşa Elizaveta că fiica şi cu ginerele se gândesc să plece cu traiul în America, unde trăiesc nişte rude ale evreului din Ucraina.

„Ca să vezi, doamnă Lidia, îmi spunea ea, noi, care n-am prea ieşit din sat şi abia cunoaştem Chişinăul, se poate întâmpla să trecem cu traiul în străinătate. Cum se angajează fata pe acolo, ne face chemare şi ne ducem. Că băieţii cei mai mari de mult au părăsit Moldova, unul lucrează în Portugalia, altul în Austria. Şi-au luat şi familiile şi am rămas singuri. Cine spune că mulţi copii înseamnă sprijin la bătrâneţe ori nu are copii, ori a trăit în alte vremuri şi în alte condiţii.”

O istorie obişnuită pentru zilele noastre, dar mie mi-a părut interesantă.