A fost destul să-şi înregistreze căsătoria că în casă au pornit neplăcerile

Ce mai e şi singurătatea asta în viaţa omului! Uneori te apasă atât de tare încât îţi vine să-ţi iei lumea în cap sau chiar să-ţi faci seama. Această singurătate le apasă mai ales pe femeile care au fost măritate odată, au copii, dar nu doresc să-şi încheie viaţa singure. Pentru că băieţii şi fetele cresc, îşi iau zborul de lângă mamă şi, de multe ori, nici nu-şi mai aduc aminte de dânsa.

Bănuiesc că, fiind într-o asemenea stare sufletească, s-a încumetat şi Viorica după divorţ să-şi lege viaţa de un alt bărbat pe care l-a cunoscut înainte de căsătorie şi apoi mulţi ani nu s-au mai întâlnit. Şi el era divorţat, avea doi copii din prima căsnicie. Deci, s-a hotărât femeia că, decât singură, să-l ia de soţ pe Vasile. Fără să bănuiască sărmana femeie că de mâna lui i se va trage moartea.

Până a se înregistra, se înţelegeau bine

În primii trei ani de căsnicie, până a se înregistra, trăiau foarte bine. Avea Viorica un băiat din prima căsătorie, mare de acum şi care în scurt timp s-a şi însurat. A trecut băiatul cu traiul în apartamentul bunicii, iar aceasta a venit să locuiască cu ei, în cele două odăi pe care, de fapt, tot ea le-a cumpărat din banii câştigaţi de pe casa de la ţară pe care a vândut-o. Şi maşină i-a cumpărat bătrâna, şi mobilă în casă. Pentru că se gândea: fata e încă tânără, singură, cu un copil şi măcar atâta bucurie să-i facă. Dar iată că Viorica l-a găsit pe acest Vasile şi l-a adus în casă. Era lucrător medical fiica, respectată de colegi şi de toţi cei care au cunoscut-o. Femeie frumoasă, blândă la suflet şi bună gospodină.

A fost destul însă, după trei ani de căsnicie cu acest Vasile, să se înregistreze la oficiul stării civile, că în casă au şi pornit neplăcerile. Motivele erau cele mai diverse – că nu i-a gătit cum se cuvine bucatele, că nu l-a întâmpinat cum trebuie, că l-a privit urât, că i-a răspuns pe dos. Într-un cuvânt, căuta mereu capăt de ceartă. Le răbda pe toate sărmana Viorica pentru că soţul o ameninţa de fiecare dată: încearcă să dai la divorţ că-i pun capăt zilelor lui fecior-tău. Biata femeie atâta copil avea, pe care-l crescuse singură, cu ajutorul mamei Vera.

Şantajată cu moartea fiului

Dacă la început îi mai spunea ceva fiului, cu timpul le ascundea pe toate, să nu-l mai facă să sufere, să nu-i căşuneze cumva vreun rău, dacă, Doamne păzeşte, ar încerca să-l pună la punct pe Vasile. Şi doar vecinii şi sărmana bătrâna Vera erau martori ai celor ce i se întâmplau bietei femei. Dar o bătea permanent şi atât de tare încât medicii o tratau săptămâni întregi. Nu o dată a fost la casa lor şi poliţia pe care o chema nu Viorica cea chinuită, dar medicii de la Urgenţă care veneau pentru a o salva, a o lecui sau chiar a o interna în spital. Ce avea de gând bărbatul, ce urmărea, unul Dumnezeu ştie. Spun vecinii că avea alte femei, că bea de stingea, că şi psihic e bolnav. Oricum, vă spuneam, de frică, femeia nu dădea la divorţ.

Şi iată că, într-o zi, îi spune Vasile că se internează în spital pentru o operaţie. A fost asta în toamnă. Între timp, soţia l-a anunţat că, deşi riscă să-şi piardă şi ea, şi feciorul viaţa, aşa cum o ameninţa soţul, ea e dispusă să divorţeze. Bărbatul s-a internat, iar Viorica, în acea zi de pomină, s-a dus la fecior să-şi vadă nepoata, pentru că era bunică de acum. A stat multişor la ei, când, la un moment dat, se trezeşte cu un sunet de telefon: soţul o chema acasă pentru că le venise pe ospeţe o colegă de clasă a Vioricăi. Femeia vine acasă, stă de vorbă cu colega, apoi o conduce. S-a mirat că Vasile e acasă, credea că e la spital şi l-a întrebat de ce s-a întors. Păi, zice el, operaţia va fi mai târziu, abia peste zece zile, şi pot să mai stau acasă.

A stat moartă şase zile în casă, fără să ştie cineva

Şi iată că în seara ceea s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Martori nu-s, iar cei care sunt – vecinii – nu vor să recunoască nimic, deşi se spune că au auzit gălăgie în casă, că l-au văzut pe Vasile ieşind din apartament la ora şase dimineaţa abia a doua zi, dar spun lucrurile acestea pe furiş, să nu audă poliţia, să nu audă bărbatul, că-l ştiu de rău şi crunt la bătaie şi că are legături cu persoane dubioase. Dar femeia a murit în seara aceea şi moartă a stat şase zile în casă, fără să ştie cineva.

Bătrâna Vera, mama Vioricăi, era tocmai atunci plecată la o soră de la ţară. Băiatul, ştiind că tatăl vitreg e acasă, n-a mai încercat s-o caute pe mamă-sa. Îşi zicea că e mai bine să-i lase singuri să se lămurească între dânşii. Au găsit-o moartă în casă vecinii şi i-au anunţat imediat pe toţi – poliţie, procuror şi rude. Primul poliţist care şi-a aruncat ochii asupra femeii a spus atunci: ea n-a murit de moarte bună. Era toată vânătăi, perna – plină de sânge. Şi soţul ei, cel care, de fapt, a fost în noaptea ceea cu dânsa în apartament, spunea că nu ştie nimic, că el era la spital, că a lăsat-o dormind când a plecat. Fără să precizeze ora plecării lui.

Ucigaşul, cu alibi de la doctori

Nu se ştie de ce, dar medicii au confirmat că, în momentul crimei, el se afla la spital. Cu atât mai mult cu cât expertiza medicală a stabilit că femeia a murit ca rezultat al unui atac cerebral şi că vânătăile pot fi şi din cauza că a stat atâtea zile moartă, că se descompunea. Oricum, nu s-a intentat nici un dosar penal, cercetările au fost superficiale, de rutină. Dar rudele care au venit la redacţie au motive serioase să creadă că ea a fost omorâtă şi sunt dispuse să facă tot posibilul ca să adune dovezile necesare pentru intentarea unui proces.

După moartea soţiei, Vasile a vândut maşina care, de fapt, nu-i aparţinea, vinde lucruri din casă care nu sunt agonisite de el şi pretinde şi la apartamentul în care, iarăşi, n-a investit nici un ban. S-a intentat, mai apoi, un dosar penal, dar a fost clasat din lipsă de dovezi.

Nu am dreptul să-l învinuiesc pe Vasile de moartea soţiei sale. E dreptul justiţiei să decidă cu dovezi, probe, mărturii. Eu una cred însă, intuitiv fireşte, că Viorica a murit de mâinile soţului. Poate că-mi iau păcat pe suflet, dar aşa cred eu.