Talentul unei basarabence de 17 ani a fost apreciat dincolo de Prut

Avea 15 ani când a plecat de lângă părinţi, iar pentru că este bună la învăţătură, a obţinut bursa mult râvnită dincolo de Prut. Născută în sat. Lărguţa, r. Cantemir, Luminiţa Lupu a ajuns să fie una dintre cele mai bune eleve ale Liceului Teoretic „Ştefan Odobleja” din Bucureşti, unde învaţă la profilul real, cu specializarea Matematică-informatică. Fire artistică, basarabeanca scrie versuri şi cântă rap, iar ultima sa piesă, care reflectă gândurile unui copil departe de părinţi, a devenit virală pe Youtube. Mai nou, după ce s-a înscris la un casting de film, zilele acestea a avut parte de prima zi de filmare pentru o producţie românească.

Cine ar fi crezut că după un chip luminos şi blajin, aşa cum e al Luminiţei, se ascunde o poveste tristă? Trecerea în nefiinţă a surorii ei mai mici, Nătăşica, aşa cum obişnuiau să o dezmierde în familie, a lăsat o rană deschisă în inimile celor dragi. „Decesul ei a fost unul dintre motivele pentru care am început a scrie”, ne spune tânăra.

Andrei (19 ani), fratele ei, şi el elev al Liceului Teoretic „Ştefan Odobleja”, este o fire romantică, căci scrie poezie de vreo 10 ani.
Pentru că situaţia financiară a familiei nu era tocmai bună, tatăl Luminiţei a fost nevoit să ia drumul străinătăţii. A muncit ani la rând în Rusia, a lucrat şi prin Ucraina, iar dacă venea pe acasă, nu se reţinea mai mult de o lună. „Ţin minte că nu l-am văzut şi câte jumătate de an… a muncit din greu ca să nu ştim de lipsuri. De curând, mama a suportat o intervenţie chirurgicală şi din cauza asta el s-a văzut nevoit să revină definitiv în R.Moldova – trebuie cineva să-i fie alături şi mamei, ca s-o ajute la treburile casnice”, ne-a declarat Luminiţa.

 

A mers în clasa întâi ştiind tabla înmulţirii

Cea care i-a dat viaţă a lucrat mulţi ani croitoreasă, însă cum câştiga puţin, şi-a zis că ar fi mai bine să renunţe la serviciu şi să stea acasă, cu cei doi copii. Şi se pare că a fost o decizie bună, căci atunci când au mers în clasa a I-a, Luminiţa şi Andrei ştiau deja să citească şi chiar cunoşteau tabla înmulţirii.

„Mama a fost prima noastră învăţătoare. Ţin minte că prima carte din care mi-a citit – „Dănilă Prepeleac”, era cu grafie chirilică. Şi limba rusă am învăţat-o de mici. Acum, atât eu, cât şi fratele meu, vrem să-i vedem pe părinţi mândri de noi. În R.Moldova am absolvit nouă clase cu media 9,73, iar în primul an de studii la Bucureşti am avut 9,71. Dacă e să dăm la o parte pierderea surorii şi faptul că duceam dorul tatălui, am avut o copilărie frumoasă. N-am fost la mare ori în excursii, cum plecau alţi copii – nu ne-o puteam permite. Însă când am crescut mai mari, pentru că aveam rezultate bune la şcoală, mi s-a oferit şansa să merg la o tabără de odihnă”, îşi aduce aminte tânăra.

„Sunt acasă, în ţara mea”

După ce a susţinut examenele de absolvire a clasei a IX-a, şi-a zis că a venit timpul să-şi îndeplinească visul: acela de a studia dincolo de Prut. Îşi dorea asta şi pentru a-i scuti pe părinţi de cheltuieli, căci la Bucureşti urma să aibă o bursă bună şi un loc în campusul liceului.

„Mai întâi a venit fratele în România, iar peste un an l-am ajuns din urmă şi eu. Părinţii ne-au spus să fim mereu împreună, oriunde am merge. Şi asta am făcut. Astăzi învăţăm ambii la Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja”, avem burse şi stăm la cămin. Venirea la Bucureşti ne-a apropiat şi mai mult, Andrei fiind cel care mă ajută oricând am nevoie. Nu mă consider o străină printre bucureşteni, căci sunt acasă, în ţara mea! Recunosc, din start mi se părea că o să mă integrez foarte greu în colectivul de elevi, că o să fiu discriminată din cauza accentului, însă realitatea a fost alta, cu părere de bine”, ne povesteşte entuziasmată Luminiţa.

Diriginta îi e ca o mamă

Atât noii colegi, cât şi profesorii, au întâmpinat-o cu multă căldură. Cu diriginta chiar are o relaţie frumoasă, Luminiţa spunând că ea îi este ca o a doua mamă. „Zilnic mă întreabă ce mai fac părinţii şi dacă sunt bine. Sunt respectată şi susţinută de toţi”, precizează ea.

În satul de baştină vine doar în vacanţe, iar tot timpul şi-l petrece în sânul familiei. Deşi tânjeşte după cei dragi, n-ar vrea să revină în R.Moldova. „Nu am niciun viitor acolo! M-am rugat foarte mult să ajung unde sunt acum, am avut şi probleme de sănătate pentru că-mi făceam griji de voi fi admisă la studii ori nu. În România am mai multe şanse de afirmare şi de dezvoltare”, ne mai spune basarabeanca.

Cum s-a născut pasiunea pentru rap

Încă de pe când era elevă la şcoala din Lărguţa, Luminiţa a început să scrie poezie. Cât despre prima ei melodie rap, aceasta s-a născut în toamna lui 2012, într-o seară, în timp ce stătea pe prispa casei şi admira cerul înstelat. De când se află în Bucureşti, pasiunea sa pentru muzică a ajutat-o să iasă din anonimat.
Cântă ceea ce simte şi ce vede, iar pentru a deveni cât mai bună în genul de muzică pe care-l cântă mai mult băieţii decât fetele, a repetat zilnic. Astăzi culege roadele.
Luminiţa a participat la o emisiune de talente din România, în cadrul căreia a cântat dorul de părinţi şi faptul cât de grea este despărţirea de familie. Cu melodia „Îmi este dor” i-a făcut să lăcrimeze pe greii showbiz-ului românesc.

Va reprezenta liceul la un concurs

Cel care a auzit-o pentru prima dată pe Luminiţa cântând rap a fost fratele ei – el tocmai trecea pe lângă uşa fetei când aceasta îşi înregistra melodia pe calculator. Părinţii săi nu obişnuiesc să asculte acest gen de muzică, ei preferând mai mult melodii populare. Însă când le-a cântat piesa „Copiii voştri”, atât mamei, cât şi tatălui, le-a fost greu să-şi stăpânească lacrimile.

„Le-am explicat că acest gen de muzică nu este unul aspru şi i-am îndemnat să pătrundă în esenţa versurilor. Mereu sunt susţinută de colegii mei de clasă, de cei cu care locuiesc într-un cămin, de fratele meu şi de prietenii lui. Pe 21 aprilie voi reprezenta liceul la un concurs şi sper să câştig. Trebuie să câştig!”, susţine liceeana cu tărie.

Va apărea în „Ana, mon amour”

În R.Moldova va veni de Paşti, atunci când va fi în vacanţă. De doi ani, de când a plecat de sub aripa părinţilor, cel mai mult tânjeşte după ei, după atmosfera caldă care domneşte în familia sa, după mângâierea mamei şi glasul acesteia când o striga la masă.
„Cel mai mult mi-e dor de ei… Înainte vorbeam mai des: puneau o cartelă Cosmotel, urcau pe scara de la casă şi aşa discutam. Acum însă formula dată nu mai merge, aşa că ne auzim doar o dată pe săptămână, pe skype. Am internet la telefon, însă îl repartizez în aşa fel încât să-mi ajungă pe toată luna. Mai şi lucrez part-time, fac publicitate la cafea şi ciocolată. Anul trecut am făcut şi cursuri de actorie, iar de curând am fost la un casting de film şi am obţinut prima distribuţie. Am avut deja prima zi de filmări care a durat 12 ore”, ne mai povesteşte Luminiţa.

„Ana, mon amour” este un film psihologic care realizează o analiză detaliată a unei relaţii de cuplu şi îşi propune să pună o oglindă în faţa spectatorului şi să-l invite la autoanaliză. Scenariul este o adaptare după romanul „Luminiţa, mon amour” al lui Cezar Paul Badescu, şi este al patrulea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer, după „Maria”, „Medalia de onoare” şi „Poziţia Copilului”, cel din urmă lansat la doar câteva săptămâni de la primirea Ursului de Aur la Festivalul Berlinale, a devenit cel mai popular film românesc din ultimul deceniu, terminându-şi circuitul din cinematografe cu 117.000 de bilete vândute.
Luminiţa mai are doi ani de liceu, iar după ce-l va absolvi, vrea să dea la Medicină, tot la Bucureşti.

Lena NEGRU