Andrei Gaidulean vrea să contribuie la salvarea copiilor bolnavi de cancer

Andrei Gaidulean vrea să contribuie la salvarea copiilor bolnavi de cancer

De ziua sa, actorul, care a învins cancerul, a început o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea unui micuţ bolnav oncologic
Pe 12 aprilie, actorul rus de origine basarabeană Andrei Gaidulean a împlinit 32 de ani. Ziua de naştere şi-a sărbătorit-o la Sankt-Petersburg, cu prietenul său Alexey Klimushkin, la care locuieşte de când s-a despărţit de Diana, fosta lui logodnică. Klimushkin, actor şi el, s-a numărat printre cei care l-au susţinut pe Gaidulean în perioada în care acesta făcea chimioterapie în una dintre cele mai bune clinici din Germania, scrie kp.ru.
Întors în Rusia, actorul originar din Chişinău şi-a anunţat fanii că tratamentul cu ajutorul unor substanţe chimice a dat rezultatele mult dorite, că el s-a vindecat, iar acum urmează să revină pe platourile de filmare ale serialului la care lucrează. De ziua lui a avut o singură rugăminte către toţi cei care l-au sunat ca să-l felicite: să contribuie financiar la salvarea bolnavilor de cancer sau măcar să distribuie această informaţie pe reţelele de socializare.

gaidulean
Lupta cu boala şi receptivitatea colegilor care i-au sărit în ajutor imediat ce au aflat de boala sa l-au făcut pe Andrei Gaidulean să-şi revadă priorităţile şi să înceapă o nouă etapă în viaţa sa. „Anul ce-a trecut m-a schimbat pentru totdeauna. De curând am constatat că mi-e greu să trec pe lângă suferinţa altor oameni, deşi încerc, de altfel înnebunesc. Îmi scriu adesea părinţi ai unor copilaşi bolnavi, cerându-mi să distribui informaţia pe care mi-au dat-o pentru ca să reuşească să adune suma necesară tratamentului. Uneori chiar le transfer ceva bani. Dar nu pot distribui informaţia fără să fiu sigur că nu e vorba de vreo escrocherie, de asta am decis că voi merge personal să cunosc asemenea familii. Şi dacă persoana mea merită încredere, iar eu sper că e aşa, voi posta fotografii şi filmuleţe garantând astfel că cei care cer bani nu sunt escroci (…) Vă rog să-mi faceţi un cadou de ziua mea ajutându-i pe ei”, a scris actorul pe Instagram.

 

gaidulean1

Reamintim că actorul în vârstă de 31 de ani a fost diagnosticat cu cancer în vara anului trecut. Iniţial a fost internat într-o clinică din Moscova, dar pentru că tratamentul nu dădea rezultatele mult aşteptate, Gaidulean a plecat să facă un curs de chimioterapie în Germania.