RĂSPUNSUL MARINEI L-A NĂUCIT: „Nu! Eu sunt logodită. Cu tine eram şi sunt gata să împart o dragoste platonică şi nimic mai mult”

Într-o seară de duminică, Nelu era foarte trist, de altminteri ca toată săptămâna. Nu îşi putea afla locul. A ieşit în parc. Lume puţină pe alei, băncile părăsite de pensionari. S-a aşezat confortabil pe una din ele şi a început să răsfoiască un ziar. Se uita la poze şi la titluri, dar gândurile îi zburau hăt departe-departe, amestecându-se cu muzica ce răzbătea din restaurantul de la marginea parcului. Se gândea la ea, la Marina.

Caruselul emoţional îl ducea spre seara banchetului de acum doi ani, când o cunoscuse. Erau la un festival de dans. Ea a intrat în sală când toată lumea era aşezată la masă. Nici nu bănuia că locul liber din faţa lui va fi ocupat de o fiinţă atât de fermecătoare. Înaltă, suplă, păr castaniu şi ochi albaştri. Chipul ei transmitea energie, iar cuvintele îl vrăjeau pentru că exprimau inteligenţă şi profunzime. Veselie, nebunie, fluturi în stomac. Până atunci, nu credea că există dragoste la prima vedere. Repeta mereu în discuţiile cu colegii că nu îşi poate imagina cum unii bărbaţi se lasă seduşi de la prima apariţie a unei femei.

Nu a crezut în dragoste la prima vedere

„Eu cred că aş avea nevoie de timp ca să o cunosc, să îi descifrezi gândurile şi numai după aceea m-aş îndrăgosti. Frumuseţea exterioară pentru mine mai puţin contează”, opina Nelu. Ba bine că nu. Când frumoasa din faţa lui a întins mâna să ciocnească paharul şi degetele lor s-au atins, pe Nelu l-au trecut fiori. Ea a spus că o cheamă Marina, iar el şi-a pronunţat numele bâlbâindu-se. În cele trei zile de festival a urmărit-o de la distanţă, iar în timpul spectacolului de gală au schimbat doar câteva vorbe despre dans şi muzică. Nelu s-a întors la Bălţi bolnav.

Se gândea numai la ea şi se condamna de ce nu i-a ajuns curajul să îi ceară numărul de telefon sau adresa. Ştia doar că este din Cernăuţi.

Flacăra pasiunii îl copleşea

Dar surprizele vin atunci când nici nu te aştepţi. Marina era implicată într-un proiect transfrontalier. Peste două săptămâni a venit cu echipa de implementare la Bălţi. După prima zi de lucru, în timp ce se îndrepta cu colegii spre hotelul în care erau cazaţi, chiar în imediata apropiere a hotelului, a dat nas în nas cu Nelu. „Să vezi şi să nu crezi!”, a exclamat ea. Emoţionat peste măsură, tânărul nostru îndrăgostit a recunoscut: „Să nu-ţi pară ciudat, dar chiar în aceste clipe mă gândeam la tine. De fapt, mă gândesc întruna din seara în care te-am cunoscut”.

A invitat-o la un bar, unde au stat până aproape de zorii zilei şi au vorbit mult despre lucruri frumoase, despre lecturile de ultimă oră. Spre surprinderea lor, şi unul, şi celălalt terminaseră tocmai de citit „Maestrul şi Margareta” de Bulgakov.

A doua zi, Marina a plecat, iar relaţia a continuat prin schimb de mesaje pe telefon, Skype, Mensenger, care exprimau trăirile interioare ale fiecăruia – un fel de cod al dragostei lor, descifrat numai de ei doi. Astfel legau emoţie de emoţie, trăind romantismul unei frumoase poveşti de iubire platonică. Cu ordine în minte şi în inimă s-au întreţinut aşa aproape doi ani. Nelu iubea şi era fericit, se bucura de clipă.

Dar nu a întrebat-o niciodată pe Marina dacă ea îl iubeşte sau nu, sau dacă are pe altcineva. De la ea învăţa cum să simtă, cum să trăiască frumosul şi îi era de ajuns. Îl copleşea flacăra pasiunii.

Inimă sfâşiată în bucăţi

Considerând că a sosit momentul ca ea să afle că este dragostea lui cea mare şi că doreşte să o aibă alături pentru toată viaţa, a hotărât să îi facă o surpriză. I-a propus să meargă cu el într-un pelerinaj la Putna cu intenţia ca acolo să o ceară în căsătorie. Dorea ca acest moment să fie de neuitat, cu totul special. Nu îşi imagina că poate să aleagă un loc mai frumos şi mai plin de vibraţii decât Mănăstirea Putna pentru fericitul prilej. Au plecat într-o zi superbă de martie, trecând hotarul pe la Costeşti-Stânca. Tot drumul au glumit, au vorbit despre dor, setea de bani ce mistuie sufletul omenesc de când lumea şi pământul.

Când se apropiau de sfântul locaş, au iniţiat o discuţie despre smerenie şi credinţă. Marina şi-a expus gândurile prin cuvintele unui duhovnic la care merge o dată pe an şi care i-a spus că a fi smerit înseamnă să îţi ştii locul tău în raport cu Dumnezeu, nu cu oamenii.

Iar credinţa înseamnă până la urmă să fii fidel propriilor tale hotărâri. Iar Nelu a adăugat că smerenia şi credinţa merg braţ la braţ cu dragostea. El i-a spus Marinei că merge foarte rar la biserică pentru că l-au dezamăgit mai multe lucruri, în special multe feţe bisericeşti, dar în Dumnezeu crede şi simte că are o legătură personală cu EL.

Ajunşi la Ierusalimul Neamului Românesc, au vizitat muzeul, au mers cu o floare la Mormântul Slăvitului Voievod Ştefan. Aici, Nelu, îngenunchind în faţa mormântului, a apucat ferm şi tandru mâna Marinei, a scos inelul din buzunar şi a întrebat-o în şoaptă: „Vrei să fii soţia mea?”. Marina a făcut ochii mari. Nu se aştepta. A schiţat un zâmbet şi a tăcut. Nelu i-a mai zis o dată: „Să ştii că nu glumesc. M-am gândit foarte bine. Tu eşti totul pentru mine şi vreau să împart cu tine tot restul vieţii”. Răspunsul Marinei l-a năucit: „Nu mă aşteptam la asta. M-ai luat prin surprindere… Nu! Eu sunt logodită. Cu tine eram şi sunt gata să împart o dragoste platonică… nimic mai mult”.

Nelu simţea cum se prăbuşeşte pe dinăuntru, nu îi ajungea aer. A cerut puţină apă, Marina i-a întins sticla. A intrat în tăcere în biserică, a îngenuncheat în faţa Icoanei cu chipul lui Iisus. Licărul din ochii lui s-a stins, lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji. Ea a îngenuncheat alături de el. Au stat aşa minute în şir. Nebun de durere, cu inima sfâşiată în bucăţi, a părăsit mănăstirea. Au urcat în maşină tăcuţi.

El nu avea puterea să vorbească. Ea nu îndrăznea să îi zgândărască durerea, dar se purta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Pentru el însă drumul până acasă a fost chinuitor. A acceptat să o conducă până la punctul de trecere de la Mămăliga. Când a coborât din maşină, i-a prins mâna şi a privit-o drept în ochi fără să îi spună un cuvânt.

„Dacă vrei, continuăm jocul. M-am lăsat cuprinsă de un fior ameţitor în această relaţie platonică de care logodnicul meu nici nu bănuieşte. N-am mai simţit ceva asemănător niciodată. E o mare fericire să trăieşti misterul unei astfel de iubiri”, i-a spus ea şi a plecat.
E aproape o lună de când nu îl prinde somnul pe Nelu. După trei zile de la despărţire, a vrut să îi vorbească, dar ea nu a răspuns la apeluri, nu a dat niciun semn că a primit mesajele de la el. Să fi dezlegat enigma logodnicul ei? Ce păcat! A dispărut din viaţa lui la fel de fulgerător cum a apărut la festivalul de dansuri populare unde a cunoscut-o.