Ce norocoasă! Este miliardară la 19 ani

Ce norocoasă! Este miliardară la 19 ani

I-a pus Dumnezeu mâna în cap! Dresoarea de cai Alexandra Andersen a intrat în topul miliardarilor Forbes pe poziţia 1.475 la 19 ani. Împreună cu sora ei, Katharina, care face facultatea la Amsterdam, deţine 80% din compania norvegiană de tutun Ferd Holdings.

Bărbaţi, nu vă bucuraţi prea tare pentru că iubitul tinerei care s-a trezit cu toată lumea la picioare este campion de lupte la arte marţiale mixte! Şi îl cheamă Joachim Tollefsen (24 de ani). În 2007, Johan F. Andersen,  tatăl tinerei dresoare de cai Alexandra, a trecut pe numele celor două fiice ale lui 80% din acţiunile care îi reveneau din compania Ferd Holdings, cea mai mare firmă din Norvegia. Katharina, care are 20 de ani, nu a fost foarte încântată, chiar dacă fondul de investiţii administrat de tatăl ei făcea “pui” de la un an la altul.

S-a gândit chiar să cedeze partea ei de avere surorii. În 2005, compania de tutun înfiinţată în 1778 de familia Ferd a fost vândută pentru 500 de milioane de dolari. Din aceşti bani a fost înfiinţat un fond de investiţii care a mărit de peste cinci ori valoarea iniţială, susţin experţii Forbes. Cea mai tânără miliardară din lume, Alexandra,  continuă să-şi ducă aceeaşi existenţă simplă în Germania. Singura extravaganţă a fost o excursie în Grecia anul trecut şi una la schi în Islanda. „Trebuie să munceşti pentru a reuşi. Banii nu îţi asigură integritatea”, susţine ea. De altfel, tânăra a câştigat câteva turnee hipice cu ajutorul calului ei, Belamour. Pe poziţia a treia în topul celor mai tineri miliardari din lume este norvegianul Gustav Magnar Witzoe, de 22 de ani, care are în conturi 1,1 miliarde de dolari.

Miliardarii planetei

1. Bill Gates (Microsoft) ……………………………………………………………………………    75 miliarde de dolari

2. Amancio Ortega (Zara) ………………………………………………………………………..    67 miliarde de dolari

3. Warren Buffett (Berkshire Hathaway) ……………………………………………..    60,8 miliarde de dolari

4. Carlos Slim Helu (telecom) …………………………………………………………………    50 miliarde de dolari

5. Jeff Bezos (Amazon.com) ………………………………………………………………….    45,2 miliarde de dolari

6. Mark Zuckerberg (Facebook) …………………………………………………………..    44,6 miliarde de dolari

7. Larry Ellison (Oracle) ………………………………………………………………………..    43,6 miliarde de dolari

8. Michael Bloomberg (Bloomberg LP) …………………………………………………..  40 miliarde de dolari

9. Charles Koch (diverse) …………………………………………………………………….    39,6 miliarde de dolari

9. David Koch (diverse) ………………………………………………………………………..    39,6 miliarde de dolari

11. Liliane Bettencourt (L’Oreal) …………………………………………………………..    36,1 miliarde de dolari

12. Larry Page (Google) ………………………………………………………………………..    35,2 miliarde de dolari

13. Sergey Brin (Google) ………………………………………………………………………    34.4 miliarde de dolari

14. Bernard Arnault (LVMH) …………………………………………………………………..     34 miliarde de dolari

15. Jim Walton (Wal-Mart) ……………………………………………………………………    33,6 miliarde de dolari

Sursa: click.ro

Comentează