V-ați pus vreo dată întrebarea: de ce orice om politic, dar și orice funcționar public care ocupă un post cât de cât important în stat face ce face, dar se împiedică de presă? Oricât de democrați s-ar crede, în cele din urmă, însă, tot le sare muștarul și încep să strige în cel mai comunist mod cu putință că ziarul cutare sau postul cutare trebuie închis. Nici prin cap nu le trece ideea că ar putea iniția o discuție cu ziarul sau postul cu pricina, că ar putea cere dreptul la replică sau, în ultimă instanță, să acționeze în judecată instituţia mass-media care i-a enervat.

De ce apar mereu aceste conflicte dintre Presă și Putere? Unul dintre răspunsurile la această întrebare ar putea fi o altă întrebare: „De ce primul lucru care le vine lor în cap după ocuparea posturilor este să se îngrădească de restul lumii? De ce este aproape imposibil să ajungi la ei?”.

Astfel apar portari, gardieni, bodyguarzi, lacăte, turnichete, secretare, şefe de cabinet, telefoane secrete, uși zăvorâte. Veți spune că asta se face pentru securitatea instituțiilor de stat? Nu, astfel e mai simplu să se învârte afaceri pe contul statului, să se fure din banul public și să se împartă chilipirul.

Oamenii politici și funcționarii publici uită că noi i-am delegat la Putere, și nu ei pe noi în Popor. I-am urcat acolo nu pentru a se ascunde de noi, nu pentru a fura după ușile închise, ci pentru a-și bate capul ca traiul nostru să devină tot mai bun. I-am trimis acolo ca ei să nu doarmă nopțile de grija celor mulți. I-am ales să ne conducă nu pentru a se vinde lui Plahotniuc și nu pentru a se plânge că o leafă de 7500 de lei nu le ajunge să lege tei de curmei. Ei au uitat că menirea lor este să fie de partea cetățeanului simplu, și nu de partea oligarhilor.

Ei bine, în aceste condiții, presa se bagă tocmai acolo unde nu este dorită. Ea forțează uși, sare peste turnichete, se ia de piept cu gardienii, află conținutul discuțiilor secrete, filmează palatele construite pe bani murdari, scrie și vorbește despre matrapazlâcurile puse la cale și îi critică dur pe politicienii și funcționarii corupți. Uneori excesiv de dur, uneori folosind cuvinte și expesii la limita acceptabilului. Dar cum să lupți altfel cu cei de dincolo de ușile zăvorâte, păziți de poliția înarmată?

Ei bine, în asemenea condiții, numai presa este de partea cetățeanului. În asemenea condiții, menirea presei este să lupte cu o guvernare coruptă. Bineînțeles că există jurnaliști care preferă să ciugulească din palma mafiei, există alții care aleg să mimeze lupta cu corupția, dându-se echidistanți și deontologici. E mare grădina Domnului! Să nu uităm, însă, că nu există două adevăruri. Nu poate fi ziua de 28 iunie 1940, de exemplu, un act de ocupație, pe de o parte, și de eliberare, pe de alta! Ori e laie, ori bălaie!

Atunci când omul politic Liuda Ghimpu cere public să fie închis un post de televiziune, asta încetează să fie doar problema lui. Nu contează cum se numește postul – Jurnal TV, Antena 3, Moldova 1, NIT sau oricare altul – a cere public suprimarea dreptului la exprimare e un semn al unei clase politice profund bolnave. Ghimpu nu este singurul care visează să închidă Jurnal TV. Prietenul și patronul lui – Plahotniuc – ar lua jăraticul cu gura, numai să ne lichideze. Apropo, el întreprinde pași concreți în această direcție. Dar despre asta vom vorbi cu o altă ocazie. Cu probe și argumente.

Jurnal TV rămâne printre puținele instituţii mass-media care le strică viața dulce a hoților. Iar Ghimpu ar face mai bine să dea dovadă de curaj și să accepte invitațiile de participare la Cabinetul din Umbră, bunăoară. Să nu se teamă de confruntările de idei. Ca atunci, până-n 2009, când zăcea într-un anonimat politic anost. Pe atunci, Jurnalul era foarte bun și ne ruga insistent să scriem cât mai des despre lupta lui eroică cu regimul. Pe atunci, îl blama vehement pe generalul marasmatic tocmai pentru apucăturile lui autoritare, și era gata să-și dea viața pentru libertatea cuvântului.

Acum, însă, toate s-au schimbat în RM. Aidoma marasmaticului general Voronin, Liuda Ghimpu cere public strangularea unui post TV. După care ambii, într-un glas, își laudă stăpânul lor comun. Ambii îl apără pe Plahotniuc de critica celor care se mai află de partea cetățeanului simplu.

Val Butnaru