Secretul succesului fraţilor Advahov

De un deceniu, fraţii Advahov sunt la cârma uneia dintre cele mai apreciate orchestre de muzică populară din spaţiul românesc. Talentaţi şi ambiţioşi, instrumentiştii şi astăzi îşi aduc aminte de perioada în care colectivul lor de instrumentişti era abia la începuturi: ieşeau în faţa publicului ei doi, un organist şi un toboşar. Ulterior, după ce li s-au alăturat şi alţi muzicieni, au format un taraf, iar astăzi au sub baghetă 35 de instrumentişti profesionişti. Vasile Advahov dezvăluie secretul succesului orchestrei pe care a fondat-o împreună cu fratele său, Vitalie, dar şi cum a fost pentru ei anul 2015.

aÎn urmă cu trei luni, Orchestra Fraţilor Advahov a sărbătorit 10 ani de la fondare. Dar pentru că ambii artişti care stau la cârma acesteia au fost mult prea ocupaţi în ultima perioadă, am aşteptat mini-vacanţa pe care au avut-o după sărbătorile de iarnă pentru a le cere un interviu. Receptiv, ca de fiecare dată, Vasile Advahov ne-a mărturisit că 2015 a fost un an foarte bun pentru el şi pentru fratele său, iar orchestra lor a avut numeroase spectacole şi colaborări cu artişti de pe ambele maluri ale Prutului, fapt îmbucurător pentru ei.

Vor trece mai des Prutul

a

„Toate concertele au fost frumoase şi reuşite. S-a întâmplat să avem două spectacole unul după altul, iar sala a fost arhiplină la ambele. Acest lucru ne încurajează, ne inspiră să fim mai responsabili, mai cu chef de muncă şi mai cu mult drag de a face lucruri frumoase. La Bucureşti am acompaniat artişti din mai multe zone, iar publicul ne-a primit de fiecare dată cu multă căldură. În 2016 vom trece mai des Prutul, căci avem şi acolo proiecte frumoase de care veţi auzi în viitorul apropiat”, ne-a declarat Vasile Advahov.
Muzicianul vrea ca în acest an Orchestra Fraţilor Advahov să susţină spectacole şi în localităţile din R.Moldova. Cel mai mult îşi doresc să meargă cu un concert de zile mari la Cahul, locul lor de baştină. „Cahulenii ne aşteaptă demult”, precizează violonistul.

 

Despre „naşterea” orchestrei

aPe 14 octombrie, orchestra condusă de Vitalie şi Vasile Advahov a marcat 10 ani de la fondare. Evenimentul a coincis cu Hramul Chişinăului, iar cu acest prilej muzicienii au susţinut un spectacol pentru locuitorii şi oaspeţii capitalei, la care au luat parte artişti din R. Moldova şi din România.
„Din start, eu şi Vitalie cântam acompaniaţi doar de un organist şi un toboşar. Am avut îndrăzneala să ieşim pe scena Palatului Naţional şi să cântăm în patru – atunci multă lume ne-a încurajat, iar publicul ne-a determinat să tindem spre mai mult. La scurt timp am format un taraf, iar ulterior, după ce numărul muzicienilor cu care am ajuns să facem echipă a crescut, am închegat orchestra. Avem un colectiv minunat – spun asta cu mândrie. La început a fost mai greu: nu aveam sediu şi nici haine pentru scenă… Pentru noi, Orchestra Fraţilor Advahov a fost ca un copil mic pe care eu şi Vitalie l-am crescut. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce am reuşit să facem. O să vă mărturisesc un lucru: în urmă cu câţiva ani am fost telefonaţi de o persoană care ne-a propus să conducem o orchestră de la noi – am refuzat fără să stăm pe gânduri! Azi facem echipă cu muzicieni virtuoşi, unul mai bun ca altul. Suntem o familie şi nici prin gând nu ne-a trecut că am putea să dirijăm o altă orchestră”, povesteşte violonistul.

Secretul succesului

aSuccesul lui Vitalie şi al lui Vasile Advahov este unul simplu: trebuie să fii nu doar un muzician desăvârşit, ci şi manager înţelept, dar şi psiholog foarte bun. Căci doar aşa colectivul devine unul sudat, iar subalternii vin cu tragere de inimă la repetiţii.
„Avem în colectiv muzicieni foarte talentați, fiecare având stilul lui de a cânta. Însă ca melodiile să sune foarte bine într-o orchestră, trebuie să ne adaptăm unul altuia. Sunt şi muzicieni care se lasă greu convinşi să cânte într-un fel anume, de asta şi zic că e nevoie de niţică psihologie şi de aptitudini bune de comunicare între colegi. Însă e nevoie şi de disciplină, de asta uneori trebuie să fim mai severi”, precizează instrumentistul.

Fraţii Advahov, o echipă sudată

aNe-am dorit să aflăm cum se împacă la muncă fraţii Advahov, căci au caractere diferite. „E şi normal să existe momente în care opiniile noastre nu coincid, însă şi eu, şi fratele meu am învăţat să analizăm aceste situaţii, venim cu argumente şi reuşim de fiecare dată să cădem de acord asupra alegerea celei mai bune soluţii. Noi am crescut departe de părinţi, iar cât am studiat la Liceul „Ciprian Porumbescu”, trăind la internat, am învăţat să fim foarte uniţi. Ţin mult la Vitalie şi la familia lui. Da, mai avem şi contradicţii, însă ştim să cedăm. Ştiţi că este o vorbă frumoasă: la momentul potrivit trebuie să ştii să faci un pas înapoi, ca după aia să faci trei paşi înainte”, ne mai povesteşte Vasile Advahov.

„E cel mai bun prieten”

12322464_572013442951777_5492583786159997031_oPe 18 ianuarie a fost ziua de naştere a lui Vitalie Advahov. Acordeonistul a preferat să sărbătorească în sânul familiei, alături de cei dragi.
„De când mă ştiu, el îmi este cel mai bun prieten, cel mai puternic sprijin şi cel mai talentat coleg. Noi doi am trecut prin şi clipe mai frumoase, şi prin mai grele, toate însă nu au făcut decât să ne apropie. Ne leagă amintiri de neprețuit şi multe realizări”, precizează violonistul.
De doi ani, fraţii Advahov au o colaborare frumoasă cu Andra, una din cele mai bune voci din România. Şi cum ei trei s-au şi împrietenit între timp, la începutul lui octombrie muzicienii au fost invitaţi şi la petrecerea organizată de artistă în cinstea botezului fiicei sale, Eva Maria Ioana.
„Din prietenia noastră vor rezulta foarte multe lucruri frumoase. Vă aşteaptă surprize plăcute, aşa că fiţi cu ochii pe noi”, ne îndeamnă instrumentistul.
De curând, Vasile Advahov şi-a dus familia la munte, în Austria. Violonistul este fericit că a reuşit să petreacă această vacanţă alături de soţia sa, Ionela, şi de băieţii lor, Dănuţ şi Lucian.
„În această vacanţă am decis să plec doar cu familia, căci nu petrec alături de ei atât de mult timp cât mi-aş fi dorit. Am schiat cu toţii şi ne-am distrat copios”, ne-a spus la finalul discuţiei Vasile Advahov.

12122868_949682495070065_4844786843664003940_nLena NEGRU
Foto: Arhiva personală a fraţilor Advahov