Buna impresie

Buna impresie

Ion, după ce termină facultatea de drept, decide să se întoarcă în orașul natal și să își deschidă un cabinet de avocatură. După ce termină de amenajat cabinetul, în ziua deschiderii, observă un domn care se apropie de ușa biroului. Dorind să facă o bună impresie, îi face semn omului să intre, apoi ridică telefonul și începe să vorbească:
– Ca să ne înțelegem, eu nu mă opresc până când nu îi fac să plătească! O să le cer despăgubire 1 milion de euro! Bine, ne vedem mâine la tribunal și dicutăm mai multe. Te rog să îi spui procurorului general că nu am timp să mă întâlnesc cu el decât peste două săptămâni…
După ce s-a prefăcut că vorbește la telefon zece minute, închide și îi spune domnului:
– Îmi cer scuze că a trebuit să așteptați. Am avut un telefon foarte important…
Domnul îi răspunde:
– Stați liniștit că nu mă grăbesc. Eu am venit să vă instalez telefonul…